Capitolul 1

70K 1.8K 108
                                    

Notă:

Povestea fiind în curs de editare și publicare, mai sunt postate doar primele 10 capitole.

********************************************

Chelsea

     Privindu-mi încă o dată cu atenție reflexia din oglindă, un oftat tremurat mi-a scăpat printre buze. M-am strâmbat caraghios la propria mea persoană, apoi am izbucnit în râs, distrată de gestul copilăresc și, mai ales, de faptul că nu așa mă așteptam să-mi încep viața de studentă.

     Diseară trebuie să strălucim!

     Am chicotit amintindu-mi de entuziasmul Ginei, apoi mi-am repetat în gând că făceam toate acestea de dragul ei. Nu obișnuiam să mă fardez prea des și nici prea mult, însă, de data aceea, trebuia să fac o excepție. O linie de tuș în jurul ochilor și puțin rimel nu era ceva extravagant, dar asta era singura concesie pe care aveam de gând să i-o fac Ginei.

     Nu credeam că o să intru atât de repede în viața de noapte a studenților petrecăreți, însă nu am luat-o în calcul pe cea mai bună prietenă a mea. Deși trecuseră doar câteva zile de la începutul cursurilor, a reușit să facă rost de invitații la mai multe petreceri, printre care și cea la care ne pregăteam să plecăm. Din câte auzisem, Mike și Thomas – băieții care erau gazdele acestei petreceri – erau niște zei căzuți pe pământ doar pentru ca noi, bietele muritoare de rând, să-i putem adora. Cel puțin asta a lăsat Gina să se înțeleagă.

     Privindu-mă cu atenție, am oftat din nou. Oglinda îmi reflecta chipul oval, înconjurat de părul bogat ce părea să aibă propria lui viață. Ondulat și negru ca pana corbului, îmi ajungea până mai jos de talie, ca o coamă sălbatică. Și foarte greu de aranjat. Tocmai din acest motiv, în această seară am decis să-l împletesc, sperând că așa o să par mai serioasă.

     Dar cu toate că am acceptat să mă machiez pentru această petrecere, m-am îmbrăcat într-un mod cât mai banal: blugi și tricou. M-am strâmbat din nou când pantalonii mi s-au părut puțin prea mulați pe corpul meu, dar tricoul roșu m-a făcut să zâmbesc. Era unul dintre preferatele mele și îmi plăcea contrastul dintre el și negrul părului.

     Amintindu-mi de programul la care lucram, m-am gândit cu groază că îl lăsam de izbeliște pentru o petrecere, mai ales că mai era doar o săptămână până când trebuia să îl prezint clientului. Ochii mi-au fugit spre laptopul de pe birou și am fost tentată să las totul baltă, să mă dezbrac și să mă întorc la munca mea.

     Eram încă indecisă când Gina a năvălit în camera mea, debordând de veselie.

     — Ești gata? m-a întrebat răsucindu-mă spre ea și examinând cu atenție felul în care arătam.

     — Nu, am răspuns bosumflată. Nu ştiu cum ai reuşit să mă atragi în asta, dar îţi spun de pe acum că, dacă nu-mi convine ceva, plec. Nu o stau doar de dragul tău!

     — Bine, bine, a mormăit neconvinsă în timp ce mă tragea după ea afară din cameră. Mergem cu maşina ta, să facem impresie?

     A întins mâna spre mine cu un zâmbet pe buze, iar eu i-am înmânat cheia mașinii, știind că nu o puteam face să se răzgândească.

     În drum spre petrecere, aflată pe locul din dreapta al mașinii mele, m-am gândit că poate era mai bine dacă îmi ascultam primul impuls și aș fi locuit singură. Îmi puteam permite. Banii câștigați din programele pe care le-am vândut până în acel moment îmi asigurau independența; îmi permiteau să trăiesc așa cum îmi doream și chiar să-mi satisfac dorințele fără să simt vreo greutate pecuniară, lucruri cu care puțini studenți de vârsta mea se puteau lăuda. Iar mașina sport, mică și roșie și de care Gina era îndrăgostită, era una dintre aceste plăceri.

DESTINE IMPLETITE (publicată)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum