V. Conjuncția

37 10 9

1.

     În dimineața zilei de cincisprezece aprilie, deci, la douăsprezece ceasuri după moartea lui Marian, un om ședea la masa unei cafenele din centrul Bucureștiului, frunzărind un ziar. 
     Pe omul acesta l-am mai întâlnit undeva.

     Titlurile de-o șchioapă ale cotidianului, îngroșate cu mult nesaț și puternic mistificate, ne vorbeau pe atunci cu mult patos despre proaspăt făuritele rachete Bulava are rușilor, capabile să străpungă cu ușurință scuturile anti-rachetă și să facă față artileriei americane, despre moartea lui Abu Omar al-Kurdi, zis și ambasadorul rețelei teroriste Al Qaida, ori despre numirea îndârjitului Vanghelie în funcția de președinte interimar al Partidului Social-Democrat; mai apoi ni se preciza că Ion Țiriac Jr. izbutise să își reabiliteze relația cu Ileana Lazariuc, iar Steaua București se pregătea temeinic pentru confruntarea cu Middlesbrough de peste cinci zile. Așa arăta fața capitalei în acea vreme. Cu precădere, lumea sportului fremăta, întrucât binecunoscuta echipă se găsea în semifinalele Cupei Uefa, iar așteptările erau pe măsură. Cui să-i pese de orice altceva? Oamenii ieșeau în stradă; patronii emisiunilor se dădeau de ceasul morții să înhațe un interviu cu o persoană de vază, comentatorii microbiști făceau speculații și culegeau statistici, Becali își împreuna mâinile a rugăciune și cita verseturi din Scriptură câtă vreme jucătorii împrejmuiau cu mâinile paharele de coniac și fredonau cântări lăutărești, ultrașii chibzuiau la o metodă ingenioasă de a-și susține favoriții, iar țara murea de foame.

     Antepenultima pagină îi intrigă însă cumplit pe cititori; din pricina unei neatenții a editorului, declarația deputatului Ioan Stan, care cerea declasificarea dosarelor demnitarilor și politicienilor, era mascată pe sfârșit de un chenar dreptunghiular ce încadra o știre cu titlul „Bărbat găsit împușcat pe bulevardul Vladimirescu, București". Cităm articolul:

     „Ieri, paisprezece aprilie, în jurul orei opt seara, Marian Doroftei, șomer, a fost găsit împușcat mortal pe bulevardul Vladimirescu, la intersecția cu strada Rădiței. Poliția Sectorului 5 a demarat o anchetă, însă ploile abundente nu au făcut decât să îngreuneze munca ofițerilor. Zgomotele au fost auzite de mai mulți cetățeni, însă puțini sunt cei care pot preciza cu exactitate ora producerii evenimentului; cel mai mult trezește interesul declarația taximetristului Ion Hoargă, care pare că e ruptă din filmele de acțiune: « N-am auzit bubuitura, dar ce mi s-a întâmplat e teribil. Staționam pe Calea Rahovei și dintr-o dată mă trezesc cu doi puștani pe bancheta din spate. Tremurau de frică. M-am comportat frumos cu dânșii, i-am întrebat ce s-a întâmplat, dar nu au vrut să vorbească. Dintr-o dată, aud împușcături și câteva gloanțe îmi străpung caroseria. M-am speriat, vă dați seama. Era el: criminalul! Nu știu de ce îi urmărea, dar eu am plecat din loc. Nu l-am văzut prea bine. Când am ajuns la poliție, băieții m-au amenințat și m-au jefuit, după au fugit. Unul avea plete, iar celălalt era chel, dar era noapte, nu m-am uitat așa atent. »
     Marian Doroftei a fost căsătorit și a avut un copil care a murit de leucemie. Ancheta continuă."

     Omul așeză ziarul pe masă și schiță un rânjet larg, etalându-și dinții gălbicioși și devorați de carii. Sorbi fălos din cafea, apoi se ridică pentru a merge la toaletă. În cafenea nu se mai aflau decât patru oameni, dintre care un chelner pe jumătate adormit. Când îl văzură pe bărbatul nostru că pășește spre baie, doi dintre aceștia se ridicară la rândul lor și îl urmară.

     Baia era una dintre acelea compartimentate, însă ușile nu aveau încuietoare, iar pereții erau mâzgăliți cu fel și fel de dictoane ale spiritelor stradale.

     Bărbatul își făcu nevoile și trase apa. Când dădu să deschidă ușa, nu îi fu dat să vadă decât lansarea învăpăiată a unei ghiulele de plumb, ce semăna mai mult sau mai puțin cu un pumn bine lucrat, pornind parcă de nicăieri cu iuțeala necruțătoare a unei săgeți de foc, iar în clipa imediat următoare simți cum o lovitură năprasnică îi zdrobește falca și îi fură echilibrul. Alunecă. Trei dinți îi zburară care-ncotro. Fruntea i se izbi de pereții din lemn ai compartimentului, iar pantalonii pe care nu și-i încheiase îi căzură în vine — cu toate acestea, nu își pierdu cunoștința. Amețise cumplit și gura îi fu inundată de un lichid vâscos, cu gust metalic, care apoi prinse-a se prelinge pe bărbie, pe gulerul cămășii, printre stufărișul din zona pieptului și, în final, pe gresia umplută de jeg. Auzea numai un mormăit sinistru, apoi o tremurătură a picioarelor îi dădu de înțeles că cineva îi cotrobăia prin buzunare. Preț de câteva clipe, totul se liniști, după care o pereche de mâini îi înșfăcă bărbia și i-o roti forțat, încât simți o trosnitură în zona gâtului. În față îi apăru figura impunătoare, ca dăltuită în stâncă, a unei namile de om. Brațele sale vânjoase ce păreau că pot stăvili cursul unui marfar, ochii sfredelitori, respirația joasă și lentă, pulsațiile gâtului, povara acelui trup de fier care apăsa acum asupra sa — toate acestea îl făcură să înghețe. O voce îl deșteptă:

Micul ParisDescoperă acum locul unde povestirile prind viață