In prezent...

5 0 0

- Elana, trezește-te, e timpul pentru munca.
Simt bratele care ma cuprind cu atâta dragoste, simt săruturile pe pielea mea goala dar eu, nu mai simt nimic.
Deschid ochii, zâmbesc fals în fata  ochilor care ma privesc cu drag.
- Bună dimineața, iubito. Cum ai dormit?
- Greu, căldura ma copleșește în fiecare noapte.
Mi-aș fi dorit sa îi pot spune ca nu asta ma copleșea, ci dragostea și bunătatea lui. Gândurile și regretele mele.
- E timpul sa ma pregătesc, spun murmurand.
- Mai stai, nu vreau sa pleci, nu suport momentul când nu te simt lângă mine.
- Ști ca ma întorc, mereu o fac, sunt doar câteva ore. De ce îți este teama?
- Mereu îmi este frică ca nu te întorci. Îl vad trist, îi știu tristețea, eu sunt motivul ei. Eu l-am rănit și încă îl rănesc pe omul de langa mine, pe omul bun care m-a iertat și m-a primit de fiecare data.
Ma îmbrac, vreau sa fiu singură cu gândurile mele.
- Ne vedem pe seară, bine?
- OK, te iubesc.
Nu suport sa mai aud asta, nu mai vreau, nu o merit și știe și el ca nu. Dar de ce o face? De ce se complace într-o situație care lui ii aduce numai nefericire? De ce se minte ca suntem fericiți sau mai bine zis, de ce se minte ca e fericit lângă o trădătoare?
Îl sărut. Inchid ușa după mine fără zgomot, mergând mecanic spre mașina. Totul este mecanic, totul este nesigur și eu sunt nesigură de mine.
Îmi doresc să fug, sa ma ascund. Lașitatea ma împinge spre gesturi extreme.
Încerc sa uit, trebuie sa ma concentrez, am mult de munca și nu îmi permit sa las lucrurile sa meargă în voia lor.
Cum am ajuns aici? Știu cum, numai eu sunt de vină, am lăsat lucrurile sa îmi scape din mâini și acum suport consecințele. Durerea fizica o suportam, dar cea morala ne poate ucide încet și meschin, macinand toată bunătatea din noi pana când nu mai rămâne nimic.

Sinceritatea doare Minciuna te ucideWhere stories live. Discover now