Scrisoarea II

32 8 2
                                                  

          Când vei înțelege că totul este scala cea mai infimă de clasificare a existențialității şi
indispensabila materie este doar o cerneală pe foaie, atunci împărțit îți va ancora gândul
spre a descoperii din nou începutul.De pildă, te gândeşti când vezi universul, planetele şi
stelele; că din întuneric servesc unor norme, dar de-ar fi să se facă praf, alt soi le-ar închega rodul; căci noi cunoaştem lumina de la Big Bang, dar aici mii de idei zăvorâtoare
se înalță în lat eter ca un catarg.Ce nu înțeleg oamenii este că sunt prea aroganți şi că pierd din vedere fix detaliile cele mai importante.Este o taină universală ce nu poate fi pătrunsă sau grăită de mii de formule, filosofii, sau mai degrabă ceva autentic, divin,
care a fost survenit în apofaza unei ambiții în care Creatorul a vrut oarecum să ne facă
nişte ființe prea inocente sau naive, o semiție care din puțin să potențeze sau să exceleze
în iubire şi formalitățile normale sau speciale cum ar fi simțul artistic de tot felul.
         Dacă o singură persoană ar cunoaşte doar 1% mai mult decât toată biografia omenească în toată vremea ei de manifestare, atunci acel om probabil nici de cea mai agera minte în sțiintele exacte sau vizionar în cele umaniste, nu ar putea să o înțeleagă ,ar fi net superior ființei umane; pentru că acel procent de 1% este atât de vast şi probabil că biblioteci întregi nu l-ar putea cuprinde, sau chiar sute de ani nu ar reuşii al întinde.Noi considerăm de regulă că acolo unde punem punctul sau încheiem, de fapt, se termină esența şi că nimic altceva nu mai poate dănțuii după acea idee.
Ei bine, eu spun că atunci unde rațiunea noastră încetează în a mai da un sens, de fapt de acolo începe o realitate superioară uneia ca a noastre, dar care la rândul ei este urmată de o succesiune infinită de alte talere mai grele şi perfecționiste în cunoaştere; astfel că oricât de mult ai străbate, tot vei fii la fel de departe de adevărul absolut  care pe ai săi umeri poartă povara miliardelor, trilioanelor, chintinioanelor de valențe ridicate la puterea 39 prin urmare relatate de alte zeci de sutimi ficționale care de regulă formează încă pe atâția atomi sau mult mai mulți.
    Infinitul este urmat de alt infinit mai mare şi astfel urmând o curbură, mereu cel care apare după este mai complex; aceasta nu este o ipoteză fantezistă susținută de un nebun,
însă natura sa mediul înconjurător ne conferă această neînțelegere.
     În primul rând este bine să menționăm de mărimile scalare, acestea indiferent de gravitatea lor, se află supuse astfel unor super universuri distincte; de pildă privim o furnică şi o lungime de 1km ca fiind una banală de străbătut pentru picoarele noastre, totuşi furnicii aceleia la scala ei, îi este dat să vadă aceeaş distanță ca a noastră relativ mult mai vastă şi necunoscută; unui elefant savana îi se pare mai mică de cât a unui leu, pt că însăşi el este mai măreț.Această regulă se aplică la toate astfel că şi planeta ni se pare aşa amplă, însă pentru univers este mai minusculă ca o moleculă.
       Însă cine dă importanță acestor statistici când însăşi minuscula această întindere creează prin urmare atât de multe mijloace de bruiare sau captivare a sufletului departe de ce este de fapt esența esențelor, nesfârşita negură sau materie neagră ce ne învăluie.
       Omenirea se chinuie să perceapă acestea toate?savanții cred în fapt că au purecat 4% din Calea Lactee care este un univers insemnificativ față de cuprinsul acesta ametițitor?
        Iată o himeră prostească omenirea nu ştie absolut nimic, omenirea vede complexul fenomenelor de pe Terra ca fiind abstracte şi complexe când ele însăşi sunt subdiviziuni ale altor structuri terțiale ce ne veghează din umbră fără ca măcar să fim departe de a le putea vedea.
       Unui punct se acordă o densitate, tot astfel colictivului nostru o lege şi un cusur în cele ce ne înconjoară în de aproape, însă ceea ce este în exterior este cu neputință de îngrădit şi astfel de tăgăduit.
     Totuşi, curiozitatea omului împinge mai mult imaginația decât concretul, astfel că tot
ce producem e rodul unei imaginații care doar bănuieşte lucrurile ca fiind astfel.
     Ar putea la fel de bine ca tot ce ne acoperă în taină, negura şi universul să fie de fapt o moleculă de apă din jetul unui robinet pornit de o entitate din alt spațiu şi timp care se spală pe mâini... şi totuşi noi în cercul acesta restrâns, neafectați de ceva în mod concret ne simțim ca şi cum am fii atotştiutori sau unici.
      Totul stă de fapt altfel, într-o postură neînțeleasă şi totodată neexplicată în care suntem un prefix dimensional, jubilatic cu rădăcini bătrâne în alte vîltori de precis.
      Dragii mei cititori de unde şi din ce vreme v-ați afla, când ne închidem ochii şi părăsim lumea aceasta, ne desprindem de rutina zilnică şi de toate capriciile, atunci nimic nu este imposibil şi chiar orice banal element poate prin urmare să degenereze astfel la călăuza presupunerii sau a limitei contradictorii...Mereu în urmă, privindu-vă,
cu singurătatea înfăşurat am realizat aceste  ultime înainte de a fi plecat.

Şi când totul se poate descrie-
Universul e ca o foaie de hârtie,
Ce urmat de a negurii dărnicie
Planeta, stelele şi sorii-s o vie jucărie.

                                                                                       Cu drag: "Geniul" pustiu.
  

Petale de scrisoriDescoperă acum locul unde povestirile prind viață