Ajunseră imediat. Dorin trase pe dreapta şi îi spuse:

- Am luat nişte cafea, sper să îţi placă, adică ştiu că îţi place mult cafeaua.

- Da, mulţumesc, eşti amabil...

Câtă politeţe, cât de protocolari... Şi, totuşi, de atâţia ani se cunoşteau. Şi totuşi petrecuseră timp împreună, se distraseră în anumite conjuncturi toţi. Încerca cu ochii minţii să îşi aducă aminte cum îl cunoscuse. Căuta în memorie şi nu reuşea să se concentreze deloc. Îi era teamă masivă să îl privească, simpla lui prezenţă o intimida ca întotdeauna. Explicaţia era logică: atracţia exista de foarte mult timp, iar privitul în ochi ar fi însemnat ca Dorin să îşi dea seama de asta. Iar el, da, el o pusese in situaţii puţin cam ciudate de-a lungul timpului, tocmai pentru că era o femeie diferită de celelalte. Dorin era un tip tradiţionalist, cu multe prejudecăţi, cu un cult al familiei... Şi cu toate astea, iată, după ani de zile, în care tacit fiecare se gândise la celălalt, dar alungaseră repede gândurile, erau acum faţă în faţă. Ce aveau să îşi spună? Ce însemna această primă întâlnire? Erau oameni maturi, totuşi, trecuţi de 40 de ani. Calina hotărî că totuşi cea mai bună cale de apărare este atacul şi începu prima să vorbească:

- Spune-mi cum am ajuns aici! Explică-mi, aşa cum înţelegi tu, cum vezi lucrurile astea!

- Puţin probabil să reuşesc să explic, dar am să încerc, vorbi, gânditor, bărbatul.

- Şi totuşi... nu am ajuns aici subit. Au fost clipe care au dat, poate, de înţeles asta.

- Aşa este. Mă gândesc la tine de ani de zile, ai să zici cuvinte mari, însă aşa este. Nu mi-am explicat niciodată de ce, cum, dar inevitabil gândurile mele reveneau la tine. Ai fost mereu într-un colţişor al sufletului meu.

- Am fost... mai sunt? zâmbi ea delicat.

- Eşti şi vei rămâne, probabil până voi închide ochii... spuse Dorin, simplu.

Calina zâmbi în colţul gurii, nu ştia ce să spună, era o situaţie pe care nu reuşea să o gestioneze. Cum putea controla o situație în care nu știa ce gândește cu adevărat celălalt? Avea însă o încredere oarbă în el și, deși nu ar fi trebuit nicio secundă să gândească asta, simțea o atracție sexuală maximă, pe care nu o simțise niciodată față de altcineva. Şi cu toate acestea, Dorin nu se manifestase, nu o atinsese, doar o privea. Exact atunci el întinse mâna spre ea şi o întrebă dacă poate să o atingă.

- Ştii, atunci când mi-ai mărturisit chestiunea asta... atunci, pe net, ţi-am promis că, în limita posibilului şi a bunului-simţ, am să-ţi îndeplinesc dorinţa... Strânge-mă în braţe, dar strânge-mă tare, spuse ea şi întinse mâinile spre el.

Întinse şi el mâinile, cu mai puţin curaj, parcă ar fi atins o comoară, şi o strânse la piept, oftând. Aveau amândoi lacrimi în ochi, iar în sufletul ei nu ştia dacă să fie tristă sau fericită. Fie ce-o fi! Pentru un minut de fericire îmi pot rata viaţa!

- Strânge-mă cu putere, te rog, îmi lipsesc lucrurile astea... îi şopti Calina la ureche.

- Nu pot să te strâng atât de mult, parcă te-aş răni şi nu vreau.

- Nu mă răneşti... doar fă-o.

Rămaseră îmbrăţişaţi câteva minute, ea mângâindu-l uşor pe spate, el cufundându-şi faţa în părul ei roşcat, cârlionţat şi lung până la mijloc. Apoi, instinctiv, gurile lor se căutară şi, timide, încropiră primul sărut. Prea timid, prea reţinut, după care se retraseră, fricoşi, fiecare în colțul său. Înainte de a se retrage Calina îşi aruncă ochii pe geam şi văzu ceva alb în dreptul lui.

Te iubesc, Filip! (Antonia Bogdana Bălan)Descoperă acum locul unde povestirile prind viață