Speranţa moare ultima

Speranţa moare ultima //14\\

!!! ok, probabil ca esti nerabdator/are sa citesti ultimu capitol. ei bine, astepata doau minute si citeste intai noat asta mica :) acesta e ultimul capitol din "speranta maore ultima". da, va fi o continuare. se nuemste "ochi pentru ochi si inima pentru inima", in caz ca n-ai citit nota de la celalalt capitol. nu ma lungesc mult, si trec lal "subiect". se pare ca toate lumea s-a prins c[ era Mark. felicitari, mi-ai ghicit una din carti. dar sincera sa fiu, a inceput sa ma enerveze chestia asta. cum ati ajuns de la scenele de gelozie ale lui Mark la faptul ca el era tipul de la petrecere, ma depaseste. daca ma intrebi ep mine, nu are absolut nici o legatura una cu alta. da, o place, da, s-ar putea sa o iubeasca si da, tine al ea, dar de unde pana unde sa se si culce cu ea? scuze, dar nu e tocmai motivul dupa care trebuia sa te ghidezi. nici macar nu cred ca am spsu ca mark era la petrecere... nu mai conteaza, ideea e ca m-am mai gandit si chair azi, sau ieri, ma rog, mai 2 min pana la 12, si am gasit un mic as la mine in maneca. Ash a spus ca a fost Mark, nu el a confirmat. detaliile fac deferenta, asa ca nu va mai grabiti cu trasul concluziilor ca eu sunt scriitoarea si daca vreau tipu va fi varul eat de la familia adams. fix X( ma rog, doar cititi si astept parere:) scuze, daca am fost putin cam intepata, dar nah, e cam enervant sa afli ca toti s-au prins de una din chichite :) sper ca v-a placut povestea mea si ca o sa cititi si continuare care nu stiu cand o voi scrie :) probabil intr-un week-end sau vacanta. cam atata, puteti sa citit finalul:P

//14\\ 

//14\\

Telefonul mi-a scăpat din mână. Nu putea fi Mark,era imposibil, doar era cu Gabriella atunci, nu? Cu toate astea, o mică parte din mine, bine, o foarte mare parte, spera să fie el. Nu îmi mai păsa de ce minune era nevoie pentru asta, vroiamdoar să fi fost Mark... Mark al meu...

- De ce spui asta? am întrebat-o fără prea multă voce. 

- Ştiu că mai ai poza aceea pe telefon. Uită-te atentă la ea. Pe fereastră se vede luna plină. La petrecerea lui Ethan, luna era undeva intre lună plină şi al doilea pătrat. Poza este făcută cu câteva zile înainte. Plus de asta, este sus pe cer, adică până miezul nopţii, în nici un caz ora 2-3 dimineaţa când s-a întâmplat. Uite, aşa-zisul alibi al lui Mark nu face decât să îl încrimineze. Dacă nici el nu este, atunci e cineva pe care nu îl cunosc şi nu merge la şcoala noastră...

S-a lăsat tăcerea pentru câteva minute. Tot Ashley a rupt-o.

- Te rog, spune ceva. Uite, chiar îmi pare rău pentru erori şi tot, chiar am încercat... dar n-am lăsat-o să continue. 

- Nu, Ash, eu sunt cea care ar trebui să îşi ceară scuze. Din vina mea te-ai chinuit atâta... dar nu m-a lăsat să termin. 

- Olivia, încetează! Eşti prietena mea şi nu contează. Chiar mi-a făcut plăcere. Într-un fel, nu mă înţelege greşit. 

- E în regulă. În plus, sunt sigură că nu te-a derajnat să vorbeşti cu toţi tipii aceea. 

- E, şi tu acuma... 

- Las-o baltă. Oricum, îţi mulţumesc mult pentru tot, am zâmbit uşor, deşi ştiam că nu putea să mă vadă. 

- Pentru asta sunt prietenii. Acum fugi şi vorbeşte cu el, cred că aveţi multe de spus. 

- Da, probabil. Mersi încă o dată şi ceau! 

- Ceau!

Am închis repede telefon şi m-am grăbit spre casa lui Mark. Grăbit e puţin spus, alergam de-a dreptu'. M-am oprit câteva secunde pentru a lua câteva guri de aer. Am sunat la uşă ca oamenii normali, iar mama lui a răspuns.

- Olivia, nu te-am văzut de mult! m-a îmbrăţişat de cum m-a văzut.

Rachel, mama lui, era îmbrăcată cu o rochie verde, foarte elegantă, ce îi scotea ochii albaştri în evidenţă. Avea părul şaten prins în coc, iar Michael, tatăl lui, o ajuta să îşi ia pardesiul. Era îmbrăcat în costum şi cravată asemănătoare cu rochia ei. Părul negru era aranjat, deşi nu prea vroia să stea locului. Amândoi arătau fericiţi şi într-un fel ciudat, mă făceau jeloasă...

- Da, am fost ocupată cu şcoala. Arătaţi foarte bine. Unde mergeţi? nu m-am putut abţine să întreb. 

- O mică ieşire în oraş. 

- E aniversarea noastră, a completat-o Michael. 

- La mulţi ani! am simţit din nou gelozia în suflet. 

- Mulţumim! Mark e sus, spune-i că încuiem noi. 

- Sigur. Distracţie!

Le-am zâmbit pe jumătate fals. Eram fericită pentru ei, dar nu puteam să nu îmi doresc să fiu şi eu la fel. Tot ce realizasem până atunci nu era deloc roz şi bine, nici pentru mine, nici pentru cei din jur...

Am stins repede becurile şi am urcat scările. Nu m-am chinuit să bat la uşă, am intrat direct, ca în prostul meu obicei, dar nu-mi mai păsa. Era ocupat cu nu ştiu ce joc stupid de pe net.

- Hei, ce s-a...

Dar l-am redus la tăcere. Cu o palmă.

- Pentru ce a fost asta? şi-a dus mâna la obraz şi mă privea uimit.

Simţeam cum mi se umezesc ochii. Am început să clipesc mai des, cu toate că ştiam că s-a prins şi el de fază, doar mă cunaoşte atât de bine.

- Pentru că o meriţi! Şi mult mai multe. Cum ai putut să-mi faci asta!? 

- Ce să-ţi fac? Habar n-am despre ce vorbeşti acolo, încerca să îşi păstreze calmul. 

- Petrecerea lui Ethan sună un clopoţel? am început să ridic vocea involuntar. 

- Îmi pare rău, dar nu eşti prea exactă, aşa că nu, nu sună nici un clopot, nu aprinde nici un bec. 

- Ei bine, ar trebui! Unde ai fost după ce Gabriella a fost cu Josh? 

- Acasă. 

- Minţi, ai fost la petrecere! am continuatacuzator. 

- Nu, nu am fost. Am plecat de cum am văzut-o cu Josh pe scări. Am plecat şi ţi-am pregătit poza pe care o vroiai atât de mult. 

- Dar ai trimis-o abia dimineaţă... mi-am pierdut dintr-o dată grasul. 

- Da, pentru că nu avea nici un rost atuncim doar nu puteai face nimic în momentul respectiv. De ce, ce crezi că am făcut atunci?

Mă simţeam de parcă ar fi luat un ţăruş şi mi l-ar fi înfipt direct în inimă. Nu mi-am mai oprit lacrimile, le-am lăsat să curgă. Oricum nimic nu mai conta...

Tot universul meu din globul de cristal s-a fost spart. Răzbunarea m-a distrus. I-am rănit pe cei din jur, dar cel mai important, m-am pierdut pe mine în tot acest drum. Credeam că o să fiu fericită dacă i-o plătesc lui Josh, dar n-am făcut decât să îmi iau tot ce aveam mai de preţ şi bun în mine.

Am plătit un preţ prea mare pentru ceva ce nu merita şi mai ales pentru ceva care nu mi-a adus satifcanţii.

Mark încerca să mă calmeze, să afle ce s-a întâmplat, dar nimic nu mai conta... cel puţin pentru mine... A renunţat la întrebări şi nu a făcut decât să mă ţină în braţe până am adormit.

O mică parte din mine era totuşi fericită, dar era prea mic ciobul ce mi-a rămas din inimă. Cu ce m-am ales după toate astea? Cu speranţă. Într-un mod ciudat, în acel ciob s-a adunat toată speranţa mea, aceea că voi fi fericită într-o zi, mai devreme sau mai târziu... doar asta mai aveam penntru că... speranţa moare ultima...