ROMANIAN - Cazuta_din_rai_

6 0 0

3. Hai să-ți arăt fericirea! by Cazuta_din_rai_


"Iubirea începe ca un sentiment, dar în continuare e doar o alegere; iar eu mă văd alegându-te pe tine mai mult și mai mult în fiecare zi."

Justins Wetch


Cât de mare ar fi lumea aceasta, în ea vor exista mereu doi poli ai magnetului ce se vor atrage constant. Poate peste mii de ani, poate peste mii de sărituri, poate peste mii de de iubiri neîmplinite și cu vene sângerând albastru, dar își vor uni viețile într-o fantasmă de fericire.

Era o noapte cu priviri mov când destinul i-a ales pe ei. Nina stătea, pierdută și cu fața umflată de la o anterioră ceartă cu părinții, pe miezul de val al mării. Privirea stelele. Le număra parcă. Fiecare lanternă aprinsă pe acea fâșie de beznă îi creiona un nou zâmbet. Parcă de ceară, de o implacabilitate uluitoare, dar strălucea, muribund, pe chipul acela așternut de ultimele lumini ale serii; nu știa cum de Universul a putut să despartă acei îngeri unul de altul și să îi lase să trăiască în galaxii diferite, fără să se iubească și sărute sub clar de infinit, dar aștrii o calmau. Se simțea de parcă nu era unica ființă singuratică pe acea lume din invidie argintie. Se simțea de parcă în venele ei curgeau găuri negre opace și praf de viață. Se simțea de parcă inima ei pompa sânge turcoaz și ea nu era un om din gloata aceea de orbi, ci un spirit cu libertatea în mâni și-n picioare. Cerul era infinit. Iubirea ei pentru lumea după miezul nopții era la fel. Atunci parcă mureau, în sfârșit, zgomotele viciilor ce se loveau de pereți și liniștea învăluia mormântului unei omeniri vârstnice. Iubea lumea după miezul nopții.

Nisipul de sub picioare o atingea ușor; de parcă îi mângâia rănile unui suflet ce s-a spart cu câteva ore înainte, ce a explodat în mii de lacrimi și strigăte reduse la tăcere. Încă își amintea vorbele butucănoase ale mamei, de ce nu poți fi și tu mai recunoscătoare? Încă simțea palma tatălui ei pe coloana sufletului său. Încă își vedea membrele subțiri și uscățive în pete de culoarea soarelui ascuns într-o criptă de vise. Și, totuși, iubea lumea după miezul nopții.

Își dăduse o șuviță maronie de păr după ureche și continua să schițeze gândurile acelea unduite ale mării pe o foaie gălbuie. Creiona lacrimile semiîntunericului, ce i se scurgeau pe pielea albă și trasă pe piele. Creiona venele negre ale bolții pistruiate. Creiona silueta unei umbre plinuțe în depărtarea opacă a cosmosului. Poate că brațele sale lovite de anorexie nu mai erau ceea ce fuseseră cu un an în urmă; dar talentul i se scurgea prin degetele lungi și schetelice; iar marea dezgolită își făcea apariția pe planșa gălbuie.

Ochii ei negri, în care a murit orice sclipire diafană, alergau de la malul hârtiei pe cosmosul ud și melodios. Era fermecată de magia aceea sublimă, un farmec ce o făcea să uite de tot, chiar și de cerțile constante ale părintilor ce voiau să divorțeze... Iubea lumea după miezul nopții.

Și, totuși, nu era singură în acea disperare schizofrenică. Poate că Nina nu-l vedea de la acei douăzeci de metri depărtare, dar Milton era acolo. Îi studia fiecare mișcare necugetată. Fiecare respurație nemăsură; era un înger; un înger cu ochi de ceață sclipitoare și păr murdar; un înger gata să se rupă sub lovitura unui val, dar un înger. O cunoștea de la grădiniță. De când băieții mai mari s-au luat de el și îngerul s-a pus între ei. De când i-a zis că îi va fi călăuză pe viață. Ea iubea lumea după miezul nopții, dar Milton o iubea pe ea.

Valentine's Day Contest 2019 AnthologyRead this story for FREE!