Viata intr-ale spionajului

Destainuiri

     ~Ryan povesteste:~

   Am ajuns in port dupa jumatate de ora(De ce trebuia sa fie atat de libera soseaua la ora asta?!). Tot ce puteam sa vedem era o mare...de containere. Asa macar o vom gasi mai greu. Nici nu stiu cum sa il impiedic pe Chase sa mai fie asa entuziasmat. Parca era un copil in ziua de Craciun. Cred ca ar face o adevarata criza daca nu va pune mana pe acea energie!Vreau sa vad asta...Si chiar o voi vedea,pentru ca nu i se va indeplini visul de a arunca in aer toate sediile MOSSL. Eu si cu Emma il vom opri! Oare de ce voia sa faca ceva asa de oribil?

  De aceea trebuie sa ajung la ea inaintea lor. Trebuie sa ii explic ca nu sunt un SSAC-ist si mai ales ca nu sunt mana dreapta a lui Chase!

  - Propun sa ne despartim pentru a acoperi o suprafata mai mare de cautare. zic eu.

  - Buna idee! James merge cu Charlie. Ian merge cu Vlad,iar eu merg cu Ryan. Executerea!

  - De fapt eu ma gandeam sa mergem cate unul.

  - Tu chiar o subestimezi pe Emma? Credeam ca daca ai stat mai mult cu ea ti-ai dat seama ca nu trebuie sa faci asa ceva!

   Da,sigur...Eu o subestimez...

  - Fie cum vrei tu, atunci...

   Ma uit la el cu o privire nepasatoare,dar in mintea mea il supun la cele mai groaznice chinuri. Sper sa mori cat mai repede,Chase Davies!

  Chase merge inainte, cu mana in care e pistolul lasata alene pe langa corp. Cine o subestimeaza acum?! Ar trebui sa fie stresat daca ar sti ca nu are doar un briceag la ea. Sper ca a reusit sa il transforme in pistol!

  

    ~Jack povesteste:~

   Zborul parca nu se mai termina! Nimeni nu zicea nimic. Toti eram muti: fie de teama,fie de oboseala. Nu mai dormise de o zi si jumatate niciunul dintre noi.

   Eu imi verificam, pentru a zecea oara, pistolul. Nu il mai folosisem de cand am terminat antrenamentele la 19 ani,adica de vreo 5 ani. Bella era in aceasi situatie ca si mine.

   Nu cred ca e asa greu...Tintesti si apesi pe tragaci. Bine,mai trebuie sa verifici si daca are piedica pusa...sa vezi daca ai pus munitia buna. In fine,nu e chiar asa greu. Ne vom descurca,cu atat mai mult ca nu suntem singuri,il avem pe Director care ne este ca un tata si inca cativa agenti. Am stat mai mult cu el decat cu parintii nostri,deci este normal sa avem incredere in ceea ce spune si ceea ce face. Il vom urma indiferent unde se va duce si ii vom asculta ordinele, oricare ar fi ele!

   Mai avem sapte ore...asa ca hotaram cu totii ca ne trebuie putina odihna. Ne trebuie foarte multa putere daca vrem sa il doboram pe Chase, mai ales ca nu se va lasa invins asa usor! De ce isi doreste oare sa distruga MOSSL atat de mult?

    ~Ryan povesteste:~

   Ne plimbam de doua ore prin acest labirint,dar nici urma de Emma. Intr-un fel ma bucur,iar intr-un fel sunt trist.

  Se simte mirosul sarat al marii din ce in ce mai aproape. Iat-o! Cat ma bucur ca nu mai trebuie sa calatoresc pe ea!

   Chase trece de marginea ultimului container. Se apropie atat de mult de margine,incat nu mi-ar trebui decat un deget ca sa il imping,iar el sa distruga suprafata lina a apei. Banuiesc ca are multa incredere in mine daca ma lasa in spatele lui si cu un pistol in mana:

   - Nu am mai vazut-o de multa vreme...

  Avea o privire ca si cand isi aducea aminte de ceva dureros din trecutul sau.

   - Marea? intreb serios apropiindu-ma tot mai mult de el.

   - Da. Mergeam cu vaporul adeseori cu parintii mei cand eram mic. Imi placea mai ales cand vedeam cate un delfin care parea sa stie ca vasul face parte din familia lui si inota pe langa el. spune el serios,dar se putea distinge o nota de durere in vocea sa.

   - E frumos, mai ales daca nu ai rau de mare!zic incercand sa il inveselesc,stand chiar langa el. Nu as putea sa il arunc in apa. Pur si simplu nu pot!

  Pe fata ii apare un zambet stins:

  - Stii, cateodata ma gandesc la tot ce s-a intamplat cu parintii mei...cu fratele meu...cu mine... Ma gandesc ca, chiar daca nu eram o familie normala, tot as fi vrut sa imi petrec timpul cu ei. Parintii mei erau mereu in conflict cu alti oameni urmariti de lege si nu aveau prea mult timp pentru mine sau fratele meu...Intr-o zi le-am spus ca as vrea sa simt si eu ca am o mama si un tata,nu sa fiu ingrijit de fratele mai mare...Ma simteam ca o povara. Cand le-am spus asta, parca filmul alb-negru in care traiam incepea sa se coloreze. Mi-au spus ca aveam dreptate, ca nu au avut destul timp sa stea cu noi,asa ca se hotarasera sa renunte la tot trecutul lor marsav doar pentru mine si fratele meu.

   - Pai si atunci cum i-au prins daca nu au mai facut nimic rau? zic profund impresionat de povestea lui. E mai induiosatoare ca prima data cand ne-a spus-o.

  - Toate au fost bune si frumoase un an,pana cand unul din oamenii cu care au avut conflicte voia sa ii vada morti. Asa ca le-a destinuit politistilor unde ne aflam.Ne-am trezit cu politia la usa. I-au arestat pe parintii nostri pentru crimele din trecut. Ei nu s-au opus,stiau ca nu au facut un lucru bun. Eu cu fratele meu i-am asteptat o luna pana cand s-a terminat procesul: Condamnati la inchisoare pe viata.Cand am auzit am inceput sa plang. Si eu stiam ca nu era bine ce facusera,dar voiau sa isi indrepte greselile. Trebuia sa le dea macar o sansa. Nu se intampla prea des ca unui criminal sa ii para rau pentru ceea ce a facut!

   - Atunci de ce i-au omorat?

   - La o saptamana dupa ce s-a proclamat sentinta, omul acela care i-a denuntat pe parintii nostri, a venit dupa noi. Numai eu eram acasa,fratele meu fiind la cumparaturi.Mi-a spus totul despre el, de parca pe mine m-ar fi interesat! A zi ca a vrut sa ne vada parintii morti, nu la inchisoare. Si ca, dupa ce avea sa termine cu ei,venea dupa noi.Nu parea un om rau dupa cele spuse de el,dar nu intelegeam ce are cu mine si familia mea.Cand s-a intors fratele meu, nu m-a crezut!Am auzit a doua zi ca a incercat sa puna in practica ceea ce mi-a zis mie,dar nu i-a iesit. Le-a spus si parintilor ce avea de gand sa ne faca noua,asa ca au vrut sa evadeze pentru a ne salva. Cand erau asa aproape de poarta penitenciarului, politistii au tras in ei,fara sa stie ce voiau de fapt sa faca: Sa isi salveze copii din mainile unuia care, habar nu am de ce, voia sa ne omoare. Cum am mai spus, politia ne-a informat a doua zi de moartea lor. Fratele meu tinea cu politistii pentru ca nu credea ceea ce mi-a zis tipul acela, care cred ca avea in jur de 30 de ani. El chiar credea ca parintii nostri au fugit pentru a incepe din nou sa ucida oameni. De aceea l-am urat atat de mult si cred ca ura mea era intemeiata! Am aflat mai tarziu cine era cel din a carui vina se intamplasera toate acestea, si nu mi-a venit sa cred cine e!

   Asteptam sa continue,sa imi spuna cine era,dar el nu facea decat sa se uite serios la intinderea marii. Am rupt tacerea si l-am intrebat:

   - Cine a fost in stare sa faca asa ceva?

   - Asa cum fratele meu nu m-a crezut,nu ma vei crede nici tu! Chiar mi-ar parea rau daca nu ai face-o pentru ca tu imi esti ca un frate...dar unul bun!

   - De ce nu te-as crede? il intreb punandu-mi mana dreapta pe umarul sau stang si uitandu-ma in ochii sai verzi.

  - Pentru ca adevarul e mai greu de suportat decat minciuna,cateodata! imi raspunde intorcandu-si trist privirea de la mare spre mine.

         ~~~~~~~