20. Încep să te plac

695 88 21

— Nu-mi vine să cred! șoptesc încărcată de emoție și-mi pun capul pe pernă. Diego îmi urmează exemplul și își trece brațul imediat peste talia mea.

Înghit în sec, pentru că nu știu cum ar mai trebui să procedez acum. M-a iertat prea repede și nu mă așteptam, iar acum... e atât de aproape de mine încât îi simt bătăile inimii.

Îmi întorc fața spre el și-i zâmbesc. Mă privește meditativ, de parcă m-ar creiona în mintea sa. Lumina soarelui îi brăzdează chipul pe o parte și clipesc fascinată de cum i se deschid ochii la lumină. E atât de frumos, de inocent!

— Ce nu crezi? mormăie în cele din urmă și începe să se joace cu marginile bluzei mele.

Oftez ușor înainte să dau curs cuvintelor, dar corpul începe să-mi tremure din cauza atingerii scurte cu degetele sale. Îmi ridic privirea și mă las cufundată de frumusețea chipului său.

— În dragoste și în război, totul e permis. Am jucat în război destul timp și...

Își pune arătătorul peste buzele mele și chicotesc. Îl mușc ușor, obținând un icnet de surprindere. Încep să râd mai cu poftă, rostogolindu-mă pe spate.

— Și e timpul pentru dragoste, completează abia când mă calmez.

Sprâncenele mi se ridică întrebător în sus, iar liniștea este spartă de sunetul stomacului meu care protestează. Îmi pun palma peste el, masând ușor. Să mănânc mai mult nu cred că a fost o idee chiar atât de bună.

— Nu trebuia să mă iau la întrecere cu tine, spun și mă ridic în fund. Îmi masez ușor stomacul, știind că pentru următoarele ore va fi un adevărat chin.

Diego doar chicotește și-și duce palmele sub cap. Mușchii i se încordează, fiind definiți atât de bine. Nu mă ajută deloc să-l văd fără tricou, dar nici nu aș putea să-l las să se îmbrace acum. Așa priveliște, nici dacă plăteam zeilor nu primeam.

Deși nu-i place fotbalul, la sală se pare că preferă să depună efort. Încep să-mi plimb privirea peste trupul său, analizând minuțios. Zâmbește ștrengar, precis știind că ador să-l am gol în fața ochilor. Nu o să mă satur niciodată să spun că e de o frumusețe greu de contestat. Ochii căprui, zâmbetul alb și languros, părul buclat de ciocolată parcă... ispita sufletului meu.

Încep să-i zâmbesc și eu și un fior rece îmi traversează șira spinării când îmi prinde degetele cu ale sale. Se ridică și-mi imită poziția, peste noi așternându-se liniștea. Ne privim îndelungat, absorbind fiecare parfumul unul altuia. Am atâtea cuvinte care mi se învârt pe vârful limbii, dar niciunul nu vrea să-mi părăsească gura. E ca și cum aș vrea să păstrez acest moment etern, să mă bucur la nesfârșit de faptul că Diego e în fața mea, inima îmi bate ca nebuna și că simt ceva mai puternic decât am simțit pentru altcineva vreodată.

— Știi... eu cred că încep să te plac, glăsuiesc ușor.

Ochii săi calzi se măresc și-mi închid pleoapele pentru o secundă. Inima stă să-mi iasă din piept și cred că o să o facă, dacă Diego nu simte același lucru ca și mine.

— E reciproc, cireșico. Cred că din clipa în care m-am prăvălit peste tine. Din secunda în care ochii tăi m-au capturat și au decis să mă bântuie toată viața. Din momentul în care am împărțit prăjitura cu tine, iar eu nu împart nimic cu nimeni.

A chicotit ușor și apoi degetele sale și-au croit drum spre obrazul meu. Cald, dur, dar inexplicabil de plăcut... mi-am lăsat greutatea capului de palma sa, gudurându-mă ca un cățeluș.

— Din momentul în care mi-ai cerut să îți împrumut motorul, am știut că nu ești ca restul fetelor pe care le-am întâlnit. A fost un șoc pentru mine când am aflat că știi să conduci un motor. Cred că ochii mei au sclipit ca două diamante în bătaia soarelui.

Drac inocentDescoperă acum locul unde povestirile prind viață