Umbra magiei

136 2 2
                                                  

Vantul sufla, imprastiind frunzele uscate si starnind mici tornade. Aerul rece, care deja nu mai apartinea toamnei, cu toate ca era inceput de septembrie, o cuprindea, transformand-o intr-o regina a ghetii. Parul ei blond zbura, la fel ca si sufletul sau. In ochi i se citea clar furia, melancolia. Era o zi dintre acelea care ii readuceau la viata amintiri ale trecutului, care mai bine ramaneau ascunse pentru eternitate. Cerul, suspect de intunecat, plin de nori, trosni, un fulger sagetand la nici 3 metri de ea. Era elementul ei, mai mult ca orice, vantul si apa o defineau. Ii erau afinitati.  

Era ca un fel de confruntare a nedreptatii. De ce trebuiau sa-i ia chiar si asta? Ploaia ropotea, formand balti care pareau mai adanci ca niciodata. Copacii se unduiau intr-un dans furios. Luna, care pana acum era ascunsa de norii amenintatori era libera. Stralucea, lumina ei aducand parca o revelatie ascunsa. Monica statea in mijlocul tuturor,aidoma centrului si pamantului, doar ca acum era al elementelor naturii. Al anotimpurilor.  

Isi ridica mana spre cer, si, doar stranse pumnul si ropotele agitate ale ploii, care, conbinate cu tunetul rasunator sparsesera linistea pana acum, se transformara in fulgi albi. Cadeau cu repeziciunea unei torentiale.  

Un caine iesi de sub masina a carei alarma rasuna in linistea ninsorii. Iarna. Monica se infiora la gandul ca elementele vor starni un razboi impotriva ei, a puterilor pe care le detine. Umerii si parul i se albeau, pete mici topindu-se la atingerea pielii ei fierbinti. Rochia rosie sangerie pe care o purta iesea in evidenta in infernul alb abia creat.  

Tusi, iar in acel moment flori sparsera stratul zapezii si vantul se incalzi. Era realxant sa faci in cinci minute ceea ce se petrece intr-un an intreg. Cerul se lumina si soarele, care cu toate ca nu incalzea nimic aparu. Era parca secat de puteri. Vid. Pasari incepura sa cante, si ea le opri cu un gand. Primavara era cel mai dificil anotimp pentru ea. Ii amitea atatea, lucruri care o faceau sa se duca acasa si sa se afunde in patul moale si sa doarma.  

Se concentra asupra cerului si acum zbura. Ajunse pana in varful bradului de langa casa, si privi spre padurea ce se intindea inaintea ei. Soarele acum era dogoritor. Ardea, transformand totul intr-o seceta de nedescris. Atunci ii pica fisa. Acesta era lucrul de care aveau nevoie cu totii. Nu de Primavara, Vara, Toamna, Iarna, patru fete care dominau timpul. Nici de ea, care trebuia sa le urmeze, devenind cea de-a cincea. Oamenii aveau nevoie de sentimente mai profunde. Sa fie primavara si sa renasca odata cu natura, sa se simta veseli, nicidecum melancolici. Vara, momentul distractiei si arsitei care ii va face mai fericiti ca niciodata. Tomna, anotimpul tristetii ar trebui sa devina acela al revedeii, iar iarna, infernul alb sau al ghetii sa fie al inocentei.  

Nu au nevoie de un al cincilea anotimp, ci de unul al sentimentelor, al trairilor. Fiecare stagiune sa fie unica si sa transmita ceva de care sa fie mandra. Asta trebuia sa faca. Monica stia un lucru: daca avea sa devina altceva decat o combinatie intre doua anotimpuri, care apropo dura o eternitate, mai bine risca moartea. Daca reginei nu-i va placea ideea, kaput.  

Isi concentra puterea spre organele vitale. Bataile inimii i se accelerara. Isi simtea deja obrajii in flacari. Aduna puterea intr-o sfera energetica. Isi repeta frenetic ideea ca va deveni conducatoarea sentimentelor transmise de fiecare anotimp.  

Sfera exploda. Scantei, aidoma cioburilor se imprastiau prin aer, formand o aura in jurul ei. O lumina alba o orbi. Avea sa moara, simtea asta. Ideea nu a fost prea buna.Regina nu era multumita, ca de obicei. Oricum, mult mai bine decat sa chinuie oamenii cu al cincilea anotimp era sa incerce asta. Se simtea...dezamagita ca nu ii va mai putea ajuta. Nu moartea durea chiar atat de rau cat sentimentul de neputinta.  

Atunci, aripi ii iesira din spate, aripi colorate. Se simtea uimita, speriata, si culoarea lor era un galben pal. Isi dadu seama: era vie. Devenise ceea ce isi propusese. Zambi multumita si se avanta spre cer. Aripile ei erau albastre precum lapislazulii. Plonja in viteza si se opri cu o secunda inainte sa atinga pamantul. Era vara. Si era clar ca toata lumea trebuia sa fie exuberanta.

Umbra magieiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum