-♛Trei♛-

46 4 0


     -♛Trei♛-


     BREAKING NEWS:

     Colosalul mafiot și dealer de droguri, Kevin Drone, a fost dat dispărut de către comandantul poliției orașului New Jersey, aseară în jurul orei 21. Se pare că acesta nu a mai fost văzut de două săptămâni, așa că, poliția orașului, în care se află una din vilele lui și unde a fost văzut ultima oară, a deschis o amplă anchetă, unde este implicată familia, dar și parteneri de afaceri care se află în închisoare. Dacă cineva observă un bărbat în jurul vârstei de 40 ani, 1.80m, păr castaniu, ochi căprui și vă atrage atenția este rugat să anunțe de îndată poliția.


     Într-o cameră întunecată, luminată doar de micul televizor, pe fundalul acestuia auzindu-se comunicatul de presă. James Aaron, bărbatul al cărei viață a fost complet ruinată de mafiotul Kevin din știre, asculta atent, stând pe singurul fotoliu din respectiva cameră, uitându-se la o poză cu familia lui și la poza cu soția mafiotului.

     -Kevin Drone! Am să te găsesc eu! Nu scapi până nu îmi voi răzbuna tatăl și sora pentru ce le-ai făcut. Dar pentru început trebuie să caut o persoană foarte apropiată ție, huh. Cred că știu!

     James închide televizorul, punând pozele pe măsuța de cafea care se afla în fața lui. Își ia geaca kaki de pe cuierul din dreptul ușii și pleacă din minimalistul apartament în care locuia, ducându-se la mașină, pornind la drum cu un singur gând. Acela de a-l găsi cât mai repede pe Kevin Drone.

     Iar, într-o altă cameră, de data asta una luminată de razele soarelui nu foarte puternice, într-un living spațios și confortabil, pe o canapea de trei persoane, stătea Lexa Drone în fața televizorului și asculta, de asemenea, comunicatul de presă legat de soțul ei, alături de o ceașcă de ceai de mușețel. Aceasta părea extrem de calmă și de relaxată în comparație cu situația de față.

     -Mereu ți-a dorit să apari la tv, Kevin. Acum ai ocazia. O ocazie tristă, din păcate.

     După ce știrile sunt încheiate, Lexa stinge televizorul, își ia cu ea ceaiul și iese pe terasa casei sale. Uitându-se în jur, aceasta cade pe gânduri și dezgroapă amintirea sa cu prima întâlnire dintre ea și Kevin, când s-au cunoscut la prezentarea de modă a creatoarei Amanda Smith, de acum patru ani. În timp ce se gândea, Lexa se juca neîncetat cu verigheta stilată pe de degetul ei.



                                                                                      ✤

     În sediul central al poliției era mare agitație, fiecare șef de departament trebuia să prezinte dovezile și rapoartele făcute până în momentul de față comandantului, Paul Carter. Dar, în biroul acestuia, comisarii erau așteptați de altcineva. Acel altcineva. Șeful suprem, cel ce conduce poliția din umbră, comandantul fiind doar un paravan, este cel de care așa-ziși apărători ai cetățenilor ascultă și acționează cu adevărat. Un nume, o persoană, milioane de bani și întreaga poliție la picioare. Bovrik Vasak.

     Acesta aștepta comisarii șefi, lățit la extrem pe scaunul tapițat cu piele neagră, emanând un aer plin de aroganță și autoritate prin fiecare por de pe corp. Iar comisarii erau surprinși, dar și oarecum obișnuiți cu comportamentul excentric a lui Bovrik.

     -Deci, vă ascult. Ce avem până acum? spune acest pe un ton la fel ca și comportamentul său.

     -Unde este comandantul? Întreabă unul dintre comisari

     -Nu e treaba ta, micule pion. Alte întrebări? Liniște totală. Bun, să începem!

     Poliția din New Jersey a interogat pe toți apropiații lui Kevin, gărzi de corp, servitori, bucătărese, colaboratori, prieteni, rude, dar, din păcate, nicio șansă, nicio urmă de dealer. Parcă a intrat în pământ și nimeni nu-i poate da de urmă. În toată această anchetă a rămas o singură persoană care încă nu a luat contact cu prietenii comisari- soția acestuia, Lexa Drone.

     -Atât?! Întreabă Bovrik ușor iritat. V-am cerut să-mi găsiți dovezi consistente.

     -Am urmat anchetă cum scrie în protocol, domnule.

     -Mă doare undeva de protocol, eu vreau vinovatul. Măcar mi-ați adus ce am cerut în mod expres?

     Un comisar îi dă un plic cu un CD în el.

     -Sigur e ce trebuie? Comisarul încuviințează din cap, un altul intervine.

     -Trebuia să i-l dăm comandantului.

     -Idiotul ăla nu este șeful vostru. Eu sunt. Executați doar ordinile mele, înțeles?

     -Da, domnule Vasak! Spun toți în cor.

     -Bun! Vreau să știu mai multe despre ultimul suspect. Sau mai bine zis suspectă.

     -Alexandra Utzernenkova Drone cunoscută mai simplu Lexa Drone. Are 27 de ani și s-a născut în Ostrava, Cehia. Părinții- tată ceh si mamă americană. La cinci ani s-a mutat în Manhattan, unde a învățat la Rough Rock High School și a studiat doi ani limbile croată și rusă la Facultatea de limbi străine din Manhattan. Căsătorită de patru ani cu Kevin Drone. Nu a avut niciodată un job stabil.

     -Se știu motivele abandonării facultății?

     -Se speculează că în acea perioadă l-a cunoscut pe Kevin Drone.

     -Bun! Altceva?

     -Atât, domnule, despre Lexa Drone.

     -O să trimit pe cineva să-i facă un mic interogatoriu și ei.

     -Dintre noi?

     -Nu, n-am ce face cu voi, mormolocilor. Voi trimite niște oameni de încredere.

    Bovrik se ridică de pe scaun și își scoate telefonul din buzunarul interior al sacoului, vrând să dea un apel, în timp ce se îndrepta afară din biroul comandantului.

    -Dave, băiete, am o misiune pentru tine!


Hopa! Această imagine nu urmează liniile directoare referitoare la conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Jogging în stil secretCitește această povestire GRATUIT!