Cartea 2

5.7K 75 23
                                    


   Cea de a doua carte care trebuie citită și este ca o carte de suflet, țin să menționez că am citit-o în două zile, atât de mult mi-a plăcut.

   Este vorba despre „La stânga, spre iad" de AntoanetaAntonov și, la fel cum am menționat în comentariile povești, este o carte "bolnăvicioasă" - într-un mod pozitiv.

  Acțiunea se desfășoară în Cluj și orașul este prezentat atât de frumos, realist și bine încât ai impresia că ești acolo. Prologul începe cu o poveste din trecut, istorică și în primă fază am avut impresia că este o poveste istorică, însă nu. Personajul principal masculin, Leon Caval, este un cascador - o meserie pe care nu am mai întâlnit-o în cărți și care chiar mi-a captat atenția - și se întoarce din Franța (parcă) în România, mai exact la Cluj.

   Într-una dintre seri se hotărăște să iasă într-un club cu prietenul său și cunoaște o fată, pe care o însoțește acasă la ea și cu care face sex.

  Când veți afla cine este fata, pe nume Sonia, cred că veți rămâne stană de piatră. Aș dori să spun cine este, însă vă las să aflați. Este o relație care nu am mai văzut-o să fie abordată pe Wattpad, sau chiar și în alte cărți și care îți captează atenția. Mereu mă gândeam „Cum o să fie ei doi împreună?", „O să trebuiască mereu să se ascundă?", „Oare eu dacă aș fi fost în situația lor cum aș fi procedat? - Aș fi plâns până nu mai aveam aer cu siguranță!".

   Probabil mulți au citit-o, însă eu m-am decis târziu să o fac și nu pot spune din ce motive. Am evitat-o un timp cu toate că nu aveam de ce să o fac.

   Am stat cu sufletul la gură de la un capitol la altul și m-am bucurat pentru bucuria lor. Am și plâns la această carte, ceea ce nu am pățit-o decât la câteva cărți și m-am înfuriat la replicile lor la un moment dat. Sunt momente în care îți vine să îi bați cap în cap, sunt momente în care spui "Doamne dacă vă prinde acum, muriți". Nu știu cum să vă "conving" mai bine să o citiți, dar chiar merită. Mereu o voi lăuda. Este o carte care mi-a pătruns în suflet și vă rămâne mult timp întipărită.

  Chiar merită timpul!

Notă: Această carte a fost retrasă de pe Wattpad și este în curs de publicare/publicată.

Cărți recomandateUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum