Capitol 5

10 0 0

Au trecut doar 3 ani de liceu,si totusi mai ramasese unul-anul final.

Vacanta aproape trecuse,era sfarsitul lunii iulie, zile pe care Anais si  le-a petrecut acasa la cea mai buna prietena a sa ,era momentul perfect pentru a te detasa de toate ale trecutului ,dar oare cand trecutul este la cativa kilometri de tine vei reusi  sa il tii departe de tine?Anais era increzatoare ,simtea undeva in sufletul ei ca totul va fi bine.

Era Sambata 26 iunie,ora 10:30,Anais pleaca de acasa (stiu suna cam ca investigatia unui detectiv care este in misiune,dar sa continuam).Dupa cum am spus era ora 10:30 era momentul ca ea sa plece pentru a petrece acel week-end la care viseaza inca de cand a inceput vacanta.

In drum spre statia de autobuz ,l-a zarit pe Cosmin ,prietenul ei din copilarie.Sa fi fost oare destinul?Sa fi fost oare o simpla coincidenta?Pentru ca se pare ca si acesta se pregatea sa plece pe toata perioada vacantei pe plaja ,la Costinesti,se pare ca in cele din urma a reusit sa isi gaseasca un job pe perioada vacantei,avea cazare si 4 mese pe zi si un salariu destul de frumusel pe care un baiat de 17-18(se alatura clubului de majori pe 29 august-P.S-este ziua lui de nastere).

ANAIS POVESTESTE:

Eram uimita sa il vad,imi era tare dor de el ,desi stam la cate case distanta nu prea ne-am vazut,se pare am fost destul de ocupati pana acum.Era si continua sa fie cel mai bun prieten din copilarie chiar daca in ultimii 3 ani nu prea ne-am vorbit.(se pare ca numarul 3 nu inceteze sa ma bantuie.Ihh ,de azi inainte il declar numarul care imi aduce ghinion).

L-am ajuns  in cele din urma ,si ma simteam obosita de parca as fi alergat cativa kilometri.Era momentul in care mi-am dat seama ca imi lipsea antrenamentul,oricum aveam deja cateva luni de cand am renuntat la alergat in favoarea scrisului.Stiam ca trebuia sa ma apuc de sport din nou.

Nu stiu de ce,dar eram bucuroasa sa fiu din nou alaturi de el,era ca in scoala primara ,cand dupa terminarea orelor mai hoinaream prin livada si veneam acasa cu ghiozdanele doldora de mere.Imi amintesc si acum certurile mamei care era ingrijorata cand vedea ca era 5 seara si eu numai ajungeam .

Spre deosebire de mama mea,mama lui Cosmin era ceva mai permisiva,ca de ,el era baiat in timp ce eu trebuia sa fiu o fata,dar vanataile mele de pe picioare spuneau altceva.

Eram mereu de nedespartit si acum spun despre "nedespartiti "la modul serios pentru ca nu mancam unul fara altul.

Si iata-ne acum doi adolescenti mari care inca se comporta ca "doi copii de gradinita",asta era fascinant la noi doi,pentru ca indiferent de cat de maturi ne comportam cu ceilalti din jurul nostru cand ne vedeam ne comportam ca doi copii de gradinita,imparteam fiecare lucru impreuna nu erau lucrurile lui si ale mele erau "lucrurile noastre".Mai aveam si unele momente de melancolie (ca si acesta) cand depanam amintirile si nazbatiile facute in copilarie.

Nu imi venea sa cred ca pleaca,pentru prima oara ma parasea pentru o perioada de aproape 3 luni.

 COSMIN POVESTESTE:

Iat-o !,alearga spre mine cu ghiozdanul ei urias sa ma ajunga,as vrea sa o  mai tachinez putin ,dar nu pot si ma opresc, asteptand  sa vina.Mereu alb albastru si negru,combinatia ei de culori preferate,mai degraba nonculori caci singura culoare pe ea atunci era doar perechea de blugi albastri.Mereu atat de ea,mereu naturala conturandu-si ochii cu putin dermatograf si rimel iar pe buze purta un luciu transparent.Ma bucur sa vad ca pretuieste naturaletea ,toate fetele cu care am fost pana acum aveau atata fond de ten pe fata de puteam sa scriu pe fata lor:"Spala-ma"!!.Lor le statea bine erau feminine,isi considerau feminitatea,acea sensibilitate care separa odata femeile de barbati atuul lor principal,se rujau cu un rosu intens de iti venea sa le mananci buzele nu alta,purtau fuste scurte incercand sa isi evidentieze piciorul frumos bronzat,ochii si-i conturau de pareau modificati cu photoshopul,dar ea nu era asa si nici nu prea are sanse sa devina decat daca se hotaraste sa isi schimbe cariera peste noapte,la fel cum face si in majoritatea deciziilor pe care le ia.

Ea ,Sivi Vivi ,prietena mea din copilarie si prima mea iubita,ce ma! era tare pe atunci ,"sa ai o iubita"(pe atunci nici nu aveam habar ce e aia ,dar stiam ca suntem impreuna si cam asa trebuie sa fim).Sa nu mai lungesc vorba,Sivi asta nu era la fel ca celelalte fete sa petreaca ore intregi in fata oglinzii sau sa se joace cu atentie ca sa nu isi murdareasca hainele,ei nu ii pasa prea mult de toate astea,ea se juca mereu ore intregi cu mine fotbal ,stiu ca odata am incercat sa o invat sa faca jonglerii si nici acum nu a invatat.Stiu si acum ca de fiecare data cand se termina ploaia ne duceam si bateam mingea pe teren prin cele mai mari balti si ne duceam acasa uzi leoarca fiindca pe iarba uda orice cade jos :)).

Si iat-o acum !! Mereu aranjata ,chiar daca nu prea poarta rochii si fuste si nu se machiaza cine stie ce ,ea are feminitatea ei,are misterul pe care nu multi se incumeta in al rezolva.

Daca ati sti voi cate a facut nebuna asta in copilarie si cum este acum a-ti spune ca sigur m-am lovit la cap sau vorbesc "de pe campii".

................................................................................................................

Au mers amandoi pe drum depanandu-si amintirile ,pana cand autobuzul lui Anais era la cateva sute de metri distanta..

...................................................

ANAIS POV:

Eram amandoi pe de o parte si de cealalta a soselei,autobuzul meu se pregatea sa soseasca ,singura bariera care ne impiedica sa ajungem unul la altul pentru a ne lua ramas bun ,era coloana de masini ce tocmai trecea.Undeva,in sufletul vroiam sa merg,sufletul mi se detaseaza de corp si merge spre el dar in momentul in care traverseaza un camion il lovise ceea ce l-a facut sa ricoseze inapoi in trupul meu.M-am urcat in autobuz ,nu inainte a-i ura drum bun promitandu-i ca ne vom vedea cat de curand.

.......................................

COSMIN POV:

Un  nesuferit de timp scurs,o coloana de masini ce pare ca nu se mai termina ne impiedica sa ne luam ramas bun cum se cuvine.Ma bucur ca am vazut-o,ca am avut ocazia sa o vad macar putin inainte sa plec.O vad cum se urca in autobuz,e clar e trista,amintirile trecutului o napadesc,ii vine sa planga dar cu greu reuseste sa isi stapaneasca lacrimile ,s-a pus pe scaun si se uita pe ferestra ,ne fixam privirea ,ne uitam unul in ochii celuilalt ,este singura modalitate de a ne lua ramas bun,imi face cu mana ................................

ANAIS POV:

Gata,nu il mai vad,acum pot da frau liber lacrimilor.....La revedere 

Cosmin ....la revedere bunul meu amic...

....................

Amandoi au avut parte de regrete in aceste ultime momente de despartire.Au regretat faptul ca timpul care a urmat in cele din urma sa se fi scurs i-a determinat in cele din urma sa se indeparteze.Nu se vor mai vedea intreaga vara.nu a ramas in urma lor decat inimi ranite ,si lacrimi pe obraz.

Oare vom putea reusi sa traim intr-o lume in care sa nu existe regrete?

Lupta cu tine insutiCitește această povestire GRATUIT!