Cartea a 2a -Regrete Capitol 1

30 1 0

Afara este frig iar sufletul meu este plin de intuneric.De ce ai venit?De ce ai plecat ,asta inseamna ca nu mai uitat?Mereu vii si te intorci in viata mea asemeni unei ploi de vara,linistita cand vine si cu tunete si fulgere cand e pe cale sa se sfarseasca.Ma intreb daca timpul te-a facut sa te gandesti macar o secunda la pagubele produse inimii si sufletului meu,ma intreb de ce nu ma lasi sa plec,de ce inca ma tii captiva ca pe un sclav,ca pe un soim intr-o colivie....Dar degeaba iti adresez toate aceste intrebari cand eu deja detin raspunsul  lor,se pare ca undeva in adancul sufletului meu astept sa te schimbi candva.

 

De fiecare data cand ne intalnim imi spui ca viata iti este imposibila fara mine,dar eu stiu ca vei reusi sa treci peste.Va veni candva o zi in care nu vei mai avea nevoie de mine,cand ma vei considera a fi un vis urat care ti-a luat ani din viata.

 

Eu una numai pot suporta,am trait nopti si zile intregi visand la ceva ce nu se va intampla niciodata,ceva ce nu se va realiza niciodata datorita orgoliului tau.Ani intregi ne-am alimentat vietile unui altuia cu sperante cu vise ce nu se vor finaliza,ce nu se vor materializa in viitorul prea  apropriat .Traim intr-o relatie de complementaritate,de simbioza ,ne ajutam reciproc pentru a reusi dar in acelasi timp ne si distrugem reciproc.Vine odata un timp in care ajugem sa constientizam ceea ce ni se intampla cu adevarat,in acel punct am ajuns si eu intr-un final.De acum inainte orice lucru vei face ,va fi in zadar,intr-un final am decis ca numai vreau sa continui acest joc al sperantelor desarte.

 

In tot acest timp m-ai considerat o jucarie de rezerva cu care te joci atunci cand te plictisesti de jucaria ta preferata,dar eu nu sunt o jucarie,si in special nu sunt jucaria ta,sunt o fiinta,sunt un om care asemenea tie a cautat iubirea adevarata,singura diferenta este ca eu am crezut ca acea iubire o voi gasi in tine.

 

Am cautat mii si milioane de motive pentru a crede asta ......si cu timpul am crezut ca ma voi indragosti din nou,dar din pacate  nu a fost asa,realizand in cele din urma ca omul se indragosteste doar o singura data.

 

Eu una mi-am ratat sansa,pentru ca el a murit iar odata cu el a luat si inima mea.Si acum ma gandesc la ce as fi trait cu el,daca viata ii mai acorda inca  o sansa sunt convinsa ca lucrurile ar fi stat altfel,ar fi fost si acum langa mine,am fi impartit impreuna toate bucuriile si disputele vietii ,am fi plans si zambit impreuna.

 

Daca ar fi fost aici,nu as fi trecut prin atat de multe dezamagiri si lovituri de la viata sau dacda as fi trecut prin ele macar nu as fi fost singura,as fi avut un sprijin ,un umar pe care sa plang,un impuls pentru a continua sa merg mai departe,sa inving si sa trec cu bine peste toate vitregiile pe care viata are de gand sa mi -le ofere.

 

Sunt ultimele cuvinte pe care i le-a adresat Anais lui Fabian inainte sa plece.

 

-Acum te-ai decis sa imi spui toate acestea?

 

-Da ,tocmai acum,poate ca trebuia sa ti le fi spus mult mai devreme,dar niciodata nu e prea tarziu pentru a face ceva.Stii ce,te mint ,da trebuia sa ti le fi spus mai devreme,dar am sperat ca iti vei da seama cat de mult gresesti fata de mine,fata de tine,fata de noi.Mereu am incercat sa fim impreuna,dar am ajuns in momentul in care mi-am pierdut increderea in noi Fabian,am realizat ca intre noi nu poate fi defapt nimic.Ai decis ca inima ta sa nu apatina doar unei singure fete,inima ta este impartita in doua,iar asa ceva eu nu pot accepta.Nu pot sa nu ma gandesc ca atunci cand nu esti cu mine,esti defapt cu ea,nu pot .Nu vreau sa cred si sa accept faptul ca in acelasi timp iubesti doua fete,e practic imposibil.

 

-Daca ai fi in locul meu ,ai fi vorbit atfel,ai avea o parere total diferita.

 

-Imi pare rau dar nu te cred,si nu cred ca va mai fi un moment in care ma voi putea increde in tine si in iubirea ta.Cred ca este timpul sa spunem adio asa- zisului cuplu "Anais si Fabian".

 

-Da,poate ca ai dreptate,atat timp cat sentimentele nu vor mai fi rostite,vom avea mereu de suferit.

 

-Pot sa te intreb ceva?spuse Anais

 

-Da ,spune,cu ce te pot ajuta?

 

-Nu e vorba de ajutor ,vreau doar sa imi raspunzi la o intrebare.

 

-Da,ascult,intreaba-ma!

 

-Tu ma iubesti,adica mai iubit vreodata?

 

-Nu stiu ce sa iti spun,mai luat prin surprindere,nu ma asteptam la aceasta intrebare.

 

-Imi  poti da un raspuns pana maine,te rog?

 

-De ce vrei sa stii asa de repede,ai si scapat de mine si deja ai planuri de maritis,sau vrei sa iti cauti altul mai bun decat mine?

 

-Foarte haios,tipic tie,mereu cu ironia pana la final.As vrea eu sa se intample asta,dar nu e asa.Vreau sa imi gasesc propiul drum in viata,am stat destul de mult timp ancorata in lumea viselor,acum e timpul sa ma trezesc la realitate.

 

-Bine,daca iti doresti asa de mult un raspuns,il vei afla maine dimineata la ora 7:00.

 

Scurgerea timpului era ceva inevitabil dar asteptarea facea ca acesta sa stea in loc,Anais simtea  ca nu isi mai gaseste locul.Se gandea atat de mult la raspunsul pe care il va fi primi incat ii era teama ca va lua totul sfarsit,inclusiv prietenia ce ii lega.

 

Intr-un final ora doua sosi iar Anais se urcase in autobuz,se simti-se mai libera asemenea unui caine caruia stapanul ii mai da drumul din lesa.S-a asezat pe al doilea rand de scaune din autobuz.se simtea derutata,se simtea pierduta undeva prin timp si spatiu,simtea ca nu era ea in autobuz ,simtea ca ii intrase pilotul automat,ce ii spunea sa ajunga acasa in siguranta,fiindca era mult prea preocupata de a afla raspunsul pe care maine Fabian il va da negresit 

Lupta cu tine insutiCitește această povestire GRATUIT!