În timp ce ne trăgeam sufletul, Peter împletea o coroniță din flori.

-Te pricepi şi la asta?

-Da. Obişnuiam să facem asta când eram mici. Ține.

Cu mâna care era liberă, Peter îmi prinde florile la încheietură.

-Mersi. Nu Trebuia.

Nu aveam chef de flori şi de cadouri acum, dar am tăcut. Eram pe gânduri din cauza dispariției lui Robin şi a ceea ce aflasem. Faptul că întotdeauna vorbeam cu motanul şi îl luam în braţe...dacă ştiam că era el, îl rugam să stea la forma lui normală. Dar mă gândeam şi la Peter. Cum pot fi ei doi veri, dacă pe Peter îl chema Svanur?

-Auzi, Peter. Ce legătură are Ari cu tine?

-Aa...M-au adoptat ai ei, iar acum suntem frați vitregi.

-De unde începem?

-Ți-am spus. Urmează-ți instinctul. Vom găsi un punct şi vom ştii unde să căutăm.

-Şi doar noi vom face asta? Am luat puţină mâncare şi nu ştim cât vom căuta.

-Ne ajunge pentru cinci zile. Avem nevoie de un loc în care vom dormi la noapte. O peşteră, o scorbură mare...

-Ai zis o peşteră?

-Da...

-Vino!

Ne ridicăm, iar el îşi pune rucsacul în spate. O luăm pe lângă lac, printre pomi, printre mulțimea parfumurilor primăvăratice. Ne strecurăm prin locul în care fusese acum câteva săptămâni bătălia cu kiumbe. Pământul era în unele locuri negru, iar unii copaci au rămas doar buturugi sau cioturi.

Am găsit peştera şi am intrat în ea.

-Issa, aici nu e nicio peşteră.

-Nu vă mai comportaţi ca şi cum aş fi o nebună. Doar eu o văd, pentru că eu am descoperit-o probabil. Vino.

Îi întind mâna, iar când o apucă, scoate un sunet de bucurie.

-Acum ce mai e?

-O văd.

-Hmm...Stai să încerc ceva.

Îi dau drumul la mână şi îmi spune că iar a dispărut.

-Cred că soluția e să ne ținem de mână.

Nu ştiu de ce îmi displăcea ideea, dar era singura soluţie pentru a nu se izbi de vreun colţ invizibil.

-Bine. Stai aproape şi nu-mi da drumul...

-Perfect. Ador ideea asta, tu nu?

-Foarte mult. De-abia aştept să văd cum dormim.

Ne-am aşezat, dar nu era comod. Ne foiam în toate părţile şi nu ne găseam poziţia de dormit.

-Issa, nu cred că vom avea loc doar ţinându-ne de mână.

-Ba da. Vom avea! Şi nu te mai gândi la prostii. Îţi dau drumul şi te las singur!

-Nu, nu.

-Bine. Hai să improvizăm un pat.

-Îmi spui mie să nu mă gândesc.

-Of, Doamne! Peter! Vrei să dormi pe jos?

-Dacă dormi şi tu lângă mine, da.

***

S-a făcut seară. Aveam la mine doar două rânduri de haine. Cele de pe mine şi cele de schimb. Am scos hainele din rucsac şi le-am aşternut pe jos. Era umezeală acolo şi era ceva vâscos pe pereţi. Eu şi Peter ne aşezăm unul lângă altul încă ţinându-ne de mână.

De două ori pe anCitește această povestire GRATUIT!