18. El pentru mine era aproape letal

1.2K 184 43

Mi-am trecut cu mâna prin păr, potolind rafala ce mi se încâlcise pe spate. Nu mă gândisem deloc că o să fac ravagii dacă vin aici și nici că am să câștig. Cel puțin, nu alături de Diego și de Fabian.

Îmi întorc ochii spre prietenul meu de la fosta facultate, zâmbindu-i plăcut. O surpriză prea mare să dau de el pe pista aceasta, acum, după ce a trecut o întreagă vară în care nu am mai interacționat de niciun fel. Ce-i drept, a trebuit să fac asta pentru a nu-i da apă la moară. Fabian chiar nutrise sentimente pentru mine, deși eu i le strângeam de gât de fiecare dată. Și acum realizam că mă aflam într-o postură deloc demnă de digerat, cu doi oameni care sunt îndrăgostiți de mine.

— Teresa... Teresa mă numesc, am spus mândră și bucuroasă de fluierăturile și felicitările ce se auzeau din mulțime.

Organizatorul mi-a înmânat o sumă de bani, apoi a făcut același lucru cu Diego și Fabian.

Nu știu dacă să mă bucur că Fabian e aici sau nu. Încă nu înțeleg cu ce scop, când și-a format banda și a devenit așa cunoscut. Un lucru era cert, făcea lucruri impresionabile în scurt timp. Deținea și o memorie de milioane ce-i drept, căci numai el putea să apară la examene fără proiecte de mărire a notei și lua cele mai bune note.

Am îndesat banii în buzunarul de la geacă și am mai aruncat o privire în jurul meu. Atmosfera era sufocantă, noi trei rămânând tot la linia de start. Diego mă privea cu o căldură pe care nu o mai văzusem până acum, dar nu trebuia să-i dau impresia că mi-a trecut supărarea pe el. Afurisitul mă sărutase, prea repede, prea dulce și prea răvășitor ca inima mea să suporte. Nu mi se mai întâmple asta cu nimeni până acum, cel puțin, nu să-mi doresc să fiu sărutată din nou. Și buzele sale...

Fabian mi-a fluturat o mână prin fața ochilor, aducându-mă cu picioarele pe pământ. Am schițat un zâmbet slab.

— Dacă știam că aici o să te găsesc, veneam de la începutul verii, corazón! a chicotit, presându-și buzele de obrazul meu.

Zâmbetul mi s-a șters de pe buze, o cută brăzdându-mi acum fruntea. Nu-mi lipsiseră insistențele sale deloc. Nici modul în care îmi analiza corpul de parcă mi-ar face felul acum, pe loc, în văzul tuturor.

Diego s-a înființat lângă noi, chipul său fiind impasibil acum. Mă rugam să nu mai izbucnească iar pentru că arăta gata să-l atace pe fostul meu coleg.

— Salut, a spus pe un ton grav, ducându-și mâna în față spre Fabian.

Acesta s-a uitat o secundă spre mine, apoi l-a salutat, scuturându-și mâna cu a sa. Îmi pare rău că plecasem de la cămin fără un cuțit, că acum ar fi fost bun unul. E o tensiune imbatabilă în privirile lor, iar eu mă simt prinsă la mijloc, deși n-ar trebui. Până la urmă am venit aici să-mi limpezesc gândurile, să găsesc răspunsul la toate întrebările pe care mi le pusesem de-a lungul zilei, nu să dau peste Diego sau să câștig bani dintr-o nimica toată.

— Tu ar trebui să fi...? a mormăit spre Diego, apoi și-a fixat privirea în a mea. Am înghițit subtil saliva care mi se formase în gură.

Mi-am întors privirea spre Diego, care se uita la chipul meu, parcă cerându-mi voie să spună ceva.

— Diego, el e Diego! am răspuns în locul său, dându-mi o palmă mintală. Știa deja asta, iar întrebarea fusese total cu alt sens.

Drac inocentDescoperă acum locul unde povestirile prind viață