♚ 3. Hazard: N-aveam de gând să rămân, nu-i așa?

9.4K 1.1K 193
                                    

3. Hazard: N-aveam de gând să rămân, nu-i așa?

       Mă holbez la tavan de jumătate de oră, încercând să adorm. Am promis că voi rămâne acasă pentru ca frații mei să profite de ultima zi de libertate înainte să înceapă școala și m-am ținut de cuvânt. Am făcut curățenie și am avut grijă de tata toată ziua, apoi am făcut un duș și m-am trântit în pat. Nu contează că sunt mort de oboseală, nu pot să adorm.

       Mintea mea și-a găsit să se gândească la ea tocmai acum. Să-mi amintească fiecare fracțiune de secundă. Fiecare cuvânt. Și nu am nevoie de asta. Nu azi. Sau vreodată.

        Vreau doar să uit.

       S-a dovedit că nu sunt atât de deștept pe cât credeam, altfel nu îmi închipui de ce nu mă pot gândi la nimic altceva.

       Dacă nu o să-mi pot scoate atingerea ei din minte, o s-o iau razna.

      Mă foiesc de pe o parte pe cealaltă și oftez frustrat.

       Vreau. Doar. Să. Înceteze.

       Telefonul îmi sună și mă gândesc să îl ignor, apoi mă gândesc că poate unul dintre frații mei a intrat în belele. Mă rotesc spre marginea patului și îmi întind mâna spre noptieră. Cum spuneam, cred că unul dintre frații mei a intrat în belele, altfel nu văd de ce mă sună Rider.

       — Ce vrei? răspund morocănos, deși nu mi-a greșit cu nimic.

      Nu încă.

       — 'Neața, rază de soare. Mișcă-ți fundul la petrecerea lui Adrian.

       — Nu, mersi.

      — Ascultă, îmi zice agitat, știu că trebuie să stai acasă cu tata, dar o să regreți dacă nu vii. Iubita ta abia se mai ține pe picioare și Chris cu prietenul lui îi dau târcoale. N-o să iasă nimic bun.

       I-aş aminti că nu am nicio iubită. L-aş amenința să nu mai spună rahaturi de genul, dar nu îmi ia mult să fac legătura între iubita ta și Chris.

       — Poftim?

       Îmi țin telefonul cu umărul, lipit de ureche. Deja m-am ridicat din pat și îmi trag blugii pe mine. Nu mai am niciun tricou curat, așa că îl iau pe primul pe care-l apuc din mormanul cu haine murdare. Am pus haine la spălat, dar erau ale fraților mei, nu ale mele. Pentru că asta fac mereu. Mă pun pe ultimul loc.

       — Mda, râde el nervos. Tot dispăreai astă vară, așa că te-am urmărit. V-am văzut.

      O să am o discuție cu el mai târziu despre faptul că trebuie să își țină gura.

       — Trage de timp până ajung acolo, mârâi la el. Rider, nu glumesc, continui când îi simt ezitarea. Ajung în zece minute.

       — Încearcă să ajungi în cinci, Aza. Toți sunt beți, iar ea... ei bine, nu știu cât o să mai fie conștientă.

       Înghit în sec. Simt cum îmi pulsează o venă la tâmplă. Ies din cameră, îmi strâng mâinile în pumn și încerc să nu explodez. În casă e o liniște mormântală și vreau să cred că tata doarme pentru că nu mai am timp să îl verific și pe el acum.

       În următorul minut deja sunt în spatele volanului și mă încadrez pe șosea. O să fie bine. O să ajung acolo la timp. Pentru că deși nu mai există nimic între noi, iar ea mă urăște, ăsta nu e un motiv suficient de bun să stau pe margine. Nu i-am făcut nicio declarație de dragoste, nicio prostie, dar i-am promis că atât cât am, o să-i ofer. Ceea ce nu e prea mult, serios vorbind. E doar ajutorul meu. Presupun că asta ar fi fost valabil dacă încă ne-am mai vedea. Dacă încă ne-am mai vorbi. Dar noi am redevenit străini și, totuși, sunt aici, gonind pe străzi cu o viteză cu mult peste limita legală, doar pentru că am primit un telefon.

HazardUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum