16. 3 de nu, Sanchez

1K 161 14

Mă simțeam mizerabil, pentru că așa și eram. Ploaia se scurgea pe hainele mele și nici că-mi mai păsa că aveam să răcesc urât de tot. Se simțea revigorantă și beția se mai evaporase. Nu mai mergeam în zigzag, nu mai făceam pauze după câteva secunde ca să mă țin de ceva. Dar tot eram un ratat care acționase impulsiv. Hormonii și alcoolul și-au făcut de cap prea mult și mi-e că acum chiar nu mai pot să îndrept lucrurile spre bine. Mă aștept să găsesc camera goală când ajung la cămin, pentru că Teresa nu ar avea de ce să mai împartă camera cu un bețiv profitor.

Nu-mi aduc aminte ziua în care am fost mai prost decât azi. Zici că s-au aliniat toate răutățile împotriva mea și m-au împus cu o furcă în dos să fac ce e mai rău. Să-l bat pe slăbănog și acum să o sărut, distrugând toată magia pe care încercam să o creez, clar cel mai mare idiot sunt.

Nu pot să zic nici că nu mi-a plăcut, pentru că oricât de beat aș fi fost în urmă cu două ore, buzele ei cărnoase și catifelate le electrocutase pe ale mele. Atingerea, și așa scurtă și gustul său dulceag mă trimiseseră în iad ca apoi să mă salte iar în rai. Apoi din rai am căzut la loc în iad, fără să mai fie deloc plăcut. Lacrimile ei mă zguduiseră la pământ, inima mea fiind ca un purice. Ochii ei mă priveau răniți, lacrimile coborându-i anevoios pe obraji și ploaia întețindu-se peste noi. Palma sa a fost cea care m-a adus dur la realitate. O rănisem pe Teresa cum poate nimeni nu o făcuse. Îi încălcasem orice demnitate și mă jucasem cu ea de parcă eram un păpușar. Rănisem fata de care sunt îndrăgostit și nu aveam nicio scuză.

Mersesem pe jos cine știe cât. Am refuzat să mă întorc în bar la prietenii mei sau să iau un taxi. Voiam să stau în starea mea netrebnică și să fac cumva să mă trezesc și totul să fie doar un vis. Teresa să nu mă fi cunoscut, eu să nu cad peste ea și noi să fim bine. Eram clar un ratat, beat și îndrăgostit până peste urechi. Eram și prost, că nu știam cum să mă comport cu o așa-zisă iubită.

Dar Teresa nu era iubita mea.

Și nici nu cred că mai avea să fie după seara asta.

Am lovit cu piciorul într-o piatră de pe drum. Nu sunt genul cu flori și ciocolată, nici măcar nu sunt genul care știe cum să-și ceară scuze și să fie crezut. Dar ce aveam să fac? Să bat la ușă și să spun că-s un prost? Am zâmbit ușor, convins că asta avea să ajute.

Mi-am ridicat privirea din pământ, scanând locul în care mă aflam. Nu eram prea departe de cămin, așa că am luat-o la fugă. Așa ud cum eram, nu mai conta nimic, decât să știu că ea nu plecase deja și că mai puteam să îndrept greșeala făcută. Pentru că era o greșeală enormă, să o sărut fără voia sa, dar îmi asumam. Datorită greșelii acum eram sigur că sunt îndrăgostit și că tot asaltul din stomac erau de fapt fluturii primei iubiri.

Câteva minute mai târziu, gâfâiam în timp ce mă chinuiam să urc scările. Simțeam că picioarele îmi cedează și că nu aveam cum să mai ajung la camera noastră, cel puțin nu azi. M-am încăpățânat, ajungând să-mi scot geaca și tricoul ude și să le car după mine. Eram la bustul gol, ud fleașcă și în cele din urmă am ajuns în dreptul ușii noastre. 69 nu era deloc un număr norocos când liftul nu funcționa a mia oară și se afla la etajul doi. Și să nu mai zic de cei de la etajul 3, care puteau să se arunce pe geam ca să ajungă mai repede jos.

Acum ce ar trebui să fac? Mă uit spre ușa care mă desparte de o Teresa rănită sau de o cameră goală. Mi-am lipit urechea de lemnul maroniu, ascultând cu atenție. Respiram și mai încet numai să aud o mică mișcare care să-mi facă sufletul să o ia la goană din nou. După câteva secunde în care chiar păream o babă în așteptarea noilor bârfe, am auzit câteva scâncete și ceva spârgându-se.

Drac inocentDescoperă acum locul unde povestirile prind viață