Primul fulg

134 5 2

A trecut și toamna asta...

A venit iarna geroasă,

Iar crivățul groaznic se lasă,

Pe ținuturile moarte,

Nici urmă de vreo vietate...

E liniște...e întuneric..

Primul fulg se lasă lin,

Pe obrazul cel curat,

De o lacrimă spălat,

Al unei fetițe triste,

Că toamna s-a terminat,

Și că iarna s-a lăsat,

S-a pogorât din munții înalți.

Printre norii fumurii,

Răsare luna voinică,

Căreia nu-i este frică,

De gerul neîndurător,

Care curmă fire multe,

De iarbă și flori...

Parcă timpul stă pe loc...

Totul este înghețat,

Cu strășnicie păstrat,

În crivățul de seară.

La fereastra unei case,

Stă, uitându-se cu dor,

Inocent, acel odor,

Fetița atinsă de fulg,

Purificată-n amurg...

Albastru cerului de azur,

Ochii ei mereu îmi spun,

Ca inocența si speranța,

Se afla-n sufletul cel bun.

Așa că, odorul uscat,

De plânsul cel neîncetat,

Își reaminti din nou,

Că așa a fost mereu,

Că ăsta e ciclul vietii,

După toamnă, valsul iernii.

Nopti in versuri, sentimente pe hartie....[Poezii]Citește această povestire GRATUIT!