8.Dusmanul e aproape

1.1K 41 8

  In regula, m-am gandit sa postez in sfarsit. Capitolul asta e luuuunng (din punctul meu de vedere) :)) Nu stiu cum a ajuns sa fie chiar asa, insa se pare ca am avut spor ;)) Spor si voua la citit!

                                                                                                         *^*^*^Rina*^*^*^

_______________________________________________________________________

 

Urmatoarele trei zile au decurs cat se poate de normal, din punctul meu de vedere. Unchiul Sylvain nu inceta sa imi dea sfaturi despre stilul de viata al vampirilor, Imelda a inceput sa faca experimente in bucatarie pretinzand ca ar fi un bucatar excelent, iar Caleb...Caleb este cel care primeste atentia tuturor. Ma bucur ca s-a facut mai bine si ca este fericit, insa cand fratele meu este bucuros are ticul asta enervant de a vorbi intr-una. Mi-a multumit de cel putin o suta de ori si a anuntat oficial ca isi va face un nou tatuaj. Venind vorba de tatuaje, mereu mi-am dorit unul. Am tinut dorinta asta cat se poate de secreta.

  Cand intunericul se asternu in sfarsit, iar luna plina trona pe cerul puternic instelat oferindu-mi fiori prin intreg corpul, am iesit pe terasa camerei mele. I-am cerut unchiului meu sa imi aseze un balansoar aici, astfel incat, de fiecare data cand vreau sa ma bucur de priveliste, sa pot sta cat mai comod posibil. Imi asezasem jurnalul in brate, apoi aruncasem inca o privire lunii argintii. Am oftat, apoi am inceput sa scriu:

  "Zane nu a mai vorbit cu mine din seara cand ne-am intors aici, in Vencelwoods. Nu sunt genul de fata care sa se agite inutil din pricina unui sarut. Un sarut megaextrasuper incitant, trebuie sa adaug. Dar nu poate sa ma lase pur si simplu balta acum, nu-i asa? Daca nu sunt destul de interesanta pentru el? Daca l-am convins ca sunt intr-adevar mult prea naiva si prostuta?Poate l-am ingrozit atat de tare incat nu mai vrea sa dea ochii cu mine... Cineva sa imi spuna ca nu innebunesc!"

  Am aruncat frustrata jurnalul cu toata puterea, acesta cazand pe jos. Am respirat de doua ori, incercand sa ma calmez. Ba chiar am inceput sa numar in gand pana la zece. Dar nu dadea roade, ingrijorarea era tot acolo. Am ridicat jurnalul deschizandu-l rapid si am notat:

" Fir-ar el sa fie de Zane!.."

  Nici nu am inchis bine jurnalul ca am inceput sa tremur. Un vant rece sufla cu putere rascolind si furand frunzele ruginii ale copacilor. Toamna incepea sa isi arete semnele.

  M-am ridicat in picioare, pregatita sa plec, cand dinspre padure au inceput sa se auda urletele puternice ale lupilor. Am ramas pe loc o vreme. Nu intotdeauna se intampla asta, si totusi, niciodata pana acum, urletele n-au fost asa zgomotoase.

  Mai hotarata ca niciodata, am intrat inapoi in camera luandu-mi jacheta de pe scaun si o lanterna ce o adapostisem in sertar cand ma mutasem aici. Apoi am iesit din nou pe terasa, mi-am luat avant si am sarit peste balustrada, cazand in siguranta cu picioarele pe pamant. Trebuie sa admit, uneori e chiar folositor sa fi vampir. M-am grabit inspre padure nefiind prea sigura ce aveam de gand sa fac pana la urma.

  Ce ma asteptam sa gasesc? O haita de lupi infometati? Sau poate, niste lupi in perioada de imperechere? Sau de ce nu, varcolaci? Sa taiem ultima varianta, acesta e ultimul lucru peste care as vrea sa dau.

  Am oftat din nou. In sinea mea stiam perfect motivul pentru care m-am aventurat in miezul unei nopti de toamna inspre niste paduri dese, incurcate si periculoase. Speram ca poate asa, fiind in pericol, Zane ma va gasi in mod miraculos gata sa aiba grija de mine. Stiu ca e patetic si egoist din partea mea. Stiu ca nu ar trebui sa profit si sa am atatea asteptari de la el. Insa probabil acesta este singurul mod in care as putea da de Zane acum.

Scoala de Vampiri- Razboiul CurtilorRead this story for FREE!