FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul treizeci și unu ,,Senzații și trăiri vechi"
Petrecerea, partea I
,,Până când te voi revedea
Voi fi aici, amintindu-mi ori de câte ori simt."
Cu fiecare respirație a mea ce se pierde în atmosfera apăsătoare dintre noi simt că mă scufund într-o mare adâncă de neîncredere și teamă, iar norocul meu este că stau jos deja, căci altfel m-aș fi prăbușit de mult. Atenția sa este concentrată oriunde în altă parte, dar nu asupra mea. Mașina trece porțile unui hotel de lux, ce aparține familiei Moretti, în care se va desfășura petrecerea organizată în cinstea afacerii încheiate. Zeci de persoane înarmate cu aparate de fotografiat se află în fața intrării, pregătiți fiind în orice moment să facă o poză ce se apară pe prima pagină a unui ziar.
Rămâne la fel de neclintit privind ceea ce se derulează nu la o mare distanță de noi, însă diferența este faptul că noi ne aflăm într-un autovehicul, iar astfel nu ne pot face poze decât atunci când vom coborî. Chiar și așa, aparatele lor au fost îndreptate către mașină încă de când am trecut porțile, iar cum au format un cerc de jur împrejurul acesteia.
Mai mulți bodyguarzi se îndreaptă grăbiți către mașină, iar cel de pe locul pasagerului din față coboară la rândul său, însă cel de la volan rămâne. Vânătorii de știri sunt imediat îndepărtați de bărbații sosiți în grabă, dar rămân în spatele acestora, continuând să facă poze și să se agite pentru a putea trece peste cei din fața lor, chiar dacă le este imposibil. Sunt mult prea bine construiți și bine pregătiți pentru ca cineva să-i poată doborî.
Alessandro coboară, însă eu rămân în continuare în vehicul, iar nu după mult timp portiera mea este deschisă. Îmi aud inima bătând în urechi și reușind chiar să acopere tot zgomotul infernal provocat de persoanele de afară. Întotdeauna astfel de evenimente s-au desfășurat așa. Paparazzi care ne asaltau de fiecare dată de la intrare, fiind nevoie de intervenția gărzilor de corp pentru a putea pătrunde în clădire. Și de această dată îmi întinde palma sa peste a mă ajuta să ies și nu mai aștept nicio secundă, așezând-o pe a mea într-a lui.
Tot felul de cuvinte și întrebări strigate îmi umplu căile auditive, făcându-mă pentru câteva clipe să rămân blocată în loc. Inspir o gură mare de aer și îl privesc în ochi, iar ceva din privirea sa mă îndeamnă să continui drumul. Mi-a transmis putere și încredere și, în ciuda tuturor, încep din nou să merg, fără să mai bag în seamă blițurile ce reușesc să răzbată peste bărbații ce au format un culuar de-a lungul intrării pentru ca noi să putem păși, într-un final, în încăpere. Îi cuprind brațul tot mai strâns cu fiecare pas pe care-l facem și ajungem înaintea ușii ce ne poate face să scăpăm de toată această nebunie.
