Orgoliu.

45 0 0

Să pleci, să părăsești, să te frângi, să mori. Este tot ce puteam gândi în momentul acela. Bulverstant.

Flashback

"Mi-ai ascuns faptul că viața mea se scurge. Că poate în momentul ăsta îmi dau ultima suflare si că îmi încordez pentru ultima data mușchii. Că poate e ultima dată când îmi aranjez firele rebele de păr, că e momentul în care îmi dau seamă ce miros are aerul?
Cum ai putut?''

Îi spun, simțind că mi se scurge și ultima picătură de energie.

Îmi aruncă o ultimă privire de 'îmi pare rău' și iese pe ușă.

Aveam dubii în legătura cu durata vieții mele,dar nici nu mi-a trecut prin cap că mai am așa puțin.
Presupun că știa de o vreme.
A avut timp să se îndepărteze de mine, sunt fericită că a făcut asta. Vreau doar să îi fie bine.

Dar doare să văd cât de repede poate renunța la mine.

Știam de mult că sunt o cauză pierdută, dar nu am vrut să fi atât de sigură de asta.

Nu mai pot ramane aici.

Vreau sa simt ultimele mele clipe, iar asta nu într-un pat de spital.

Smulg, fără remuşcare, firele la care eram conectată și încep să caut prin camera niște haine decente, frigul tipic lunii ăsteia nu se simte prea placut prin materialul fin al unui halat de spital.

Negăsind nimic in salonul meu, am început sa merg pe hol fără un motiv anume.
Trec repede pe lângă fiecare ușă pana când aud niște voci venind dintr-o încăpere apropiată. Mă apropii ca să pot trage cu urechea.

'Aici sunt hainele lui, doamnă.Si alte lucruri pe care le avea in posesie înainte de...accident.' spune asistenta unei femei de circa 45-50 de ani..' .
Încearcă să schițeze un zâmbet cât credibil, ia punga și merge pe hol, eu dându-mi seama de intențiile sale cu câteva secunde înainte și asezandu-mă pe scaunul de lângă cel predestinat ei. Privesc peretele din față, prefăcându-mă că nu îi simt privirea insistentă pe pielea-mi uscată.
Trece un minut, trec două, trei, și încă nu găsesc ceva mai interesant de făcut decât să-i privesc privirea.
S-a ridicat brusc plecând spre partea cealaltă a culoarului,lasand punga de plastic pe scaun. Nu o condamn, pentru ea, hainele acelea erau nimicuri. Pentru mine, reprezentau libertatea.
Observând ca figura-i nu mai e vizibilă în vreo parte a holului, iau punga și merg la baie.

Intru în prima toaletă pe care am văzut-o, și încep să cercetez conținutul pungii.
Hm,o pereche de pantaloni largi bărbătești si un pulover uzat.
În pungă se mai afla o geacă,căreia îi voi acorda atenție mai la sfârșit.

Nu arăt fabulos?

Spre norocul meu am gasit si o curea destul de bună încât sa îmi mențină pantalonii pe talie.
Puloverul îmi provoacă mâncărimi. Cât de dor îmi era de asta. Sa nu mai stau în patul acela incomod uitandu-mă la pereti. Să nu îmi mai fie făcute zeci de injecții, sa simt altceva decat oboseala atat mintala cat si fizica.
Cand termin,ma gandesc ca uitandu-ma in oglinda ma voi simti multumita de felul cum arat, dar in loc de asta, inima a luat-o la goană, parca tragand dupa ea toate celelalte organe ale corpului meu, lasandu-ma doar cu sufletul.
Piele palidă, ochi roșii, cearcăne mult prea evidențiate.
Regret uitându-mă la reflexie, dar faptul e consumat. "Vreau doar sa ies de aici".

Merg cu pasi mari pe coridoarele spitalului, pana vad o pancarta pe care scrie "EXIT".

Frigul mi se izbeste cu toata forta in obraji, cauzand o roseata pe care chiar daca nu o vad, stiu ca e acolo.
Ninsoarea este abundenta, parca nevrand sa imi dea timp de respirat. "Nu ai nevoie,nu mai ai mult.Sunt altii care au nevoie mai mare decat tine.Esti pierduta.".
Ignorand felul politicos al subconstientului meu de a se introduce in ecuatie, merg mai departe nestiind exact unde si cum voi ajunge.

Leaving the HeavenCitește această povestire GRATUIT!