15. Un pas în plus sau în minus?

1.4K 175 34

Ajung la club cu o stare euforică, aproape inexplicabilă. Sunt conștient că mi-am pierdut capul după Teresa, dar să o am atât de aproape de mine și să nu o pot atinge e o tortură cruntă. Nu pot nici să trec cu vederea supărarea ei, iar asta nu pot să explic. Nu mă recunosc... Înainte de ea eram picat de pe altă planetă și acum chiar mă gândesc sincer dacă nu s-au aliniat planetele doar pentru mine.

Atmosfera se anunță a fi una incendiară, căci aerul fierbinte ne izbește în față îndată ce intrăm. Decorul nu se arată prea fantastic, dar lumina e difuză și din tavan țâșnesc mii de lumini care se joacă și ajunge să ne coloreze la câteva secunde. Miroase puternic a portocale. Îmi dau jos geaca și căutam toți cu privirea o masă liberă și încăpătoare. Teresa mă privește pe furiș și nu pot să-mi înfrânez zâmbetul poznaș de pe față. Toate aceste scăpări ale ei mă fac să mă gândesc că un sâmbure de iertare e acolo și pentru mine. Sau cel puțin, încearcă.

În marginile barului sunt amplasate două boxe mari, din care câteva remix-uri se aud decent. Încă nu-i atât de populat, dar nici noi nu am venit la o oră demnă de adevărata distracție. Probabil vom mai aștepta o oră până totul se va dezlănțui.

Mă alătur prietenilor mei îndată ce găsesc o masă și mă vâr lângă Teresa, de data aceasta stând câte trei. Mora are onoarea de a sta lângă ea și nimeni nu mai comentează. Xavier, Raina și Hannes se îngrămădesc pe cealaltă canapea, scrutând totul cu vederea.

— Ziceți voi că nu-i mișto! exclamă Hannes, bătând cu palmele în masă.

— Îmi place decorul, adaugă Teresa de lângă mine și-mi întorc privirea sprea ea. Adică negrul ăsta cu roșu, e tapet, nu?

— Mai mult ca sigur, încuviințează Mora.

— Lăsați vorbăria, propun să luam niște sucuri și să jucăm ceva. Mai este o oră și ceva până atmosfera începe, așa că ăla care pierde ne face cinste cu două rânduri de shot-uri.

Xavier se uită drăcește spre noi toți. Fetele încuviințează din cap, iar până la urmă cedez și eu. Ce am de pierdut? Până la urmă e doar un joc, cine știe ce implică, dar mă las distras de fetele care au apărut pe scena improvizată din colț și încep să se gudure pe lângă bară. Eh, dar se face cald rău aici, nu glumă.

Teresa mă înghiontește cu cotul și icnesc, uitându-mă din nou spre prietenii mei. Se uită urât la mine. Las un oftat să-mi scape. Femeia asta vede tot!

— Du-te la bar și nu te mai zgâi la alea! tună furioasă și privirea îmi cade iar pe brațele sale încolăcite la piept. Acum chiar sunt sigur ca nu poartă sutien. Sunt mai mult decât încântat că m-a ascultat și poartă ceva ilegal de demențial în seara asta. O să mă aducă la pierzanie cât mai curând...

Mă ridic în cele din urmă, fără chef, dar să zicem că mi-am meritat-o. Absorbit de versurile melodiei, mă îndrept spre bar și comand sucurile. Poate chiar ar trebui să-i cer scuze Teresei, măcar așa aș putea sta liniștit.

Cu coada ochiului, o fixez la masa noastră, savurându-i zâmbetul. Poartă o conversație cu Mora, destul de aprinsă după mimica fețelor. Devin intrigat când mă întorc la masă cu o tavă plină de sucuri.

— Când spuneam sucuri, mă refeream la băutură Diego! Unde ți-e capul? mă șicanează Xavier.

— Lasă-l mă că e îndrăgostit, adaugă Hannes și simt cum îmi pică lumea în cap.

Toți se uită la mine, apoi la ea, făcând asta de nenumărate ori. Cireșica se fâstâcește, vizibil deranjată, iar eu îmi frec ceafa neștiind ce să zic. Adică ce aș mai putea zice? E deja evident. Sunt îndrăgostit de ea și mă sperie, pentru că nu știu cum să mă comport și ce să zic, să nu greșesc și să nu o văd tristă. Mă sperie și faptul că eu fiind în jurul ei, încercând să-i atrag atenția, altcineva ar putea fura tot ce eu cu greu încerc să creez.

Drac inocentDescoperă acum locul unde povestirile prind viață