Intre vis si realitate

Chapter 6

A/N: Inainte de toate vreau sa va anunt ca am schimbat numele lui Ines in Irina; mi se pare ca e mai bun numele asta. Imi cer scuze pentru incurcatura si o sa schimb si in celelalte capitole. Acum revenind la acest capitol, l-am impartit in doua pentru ca nu vroiam sa tai din detalii, dar nici nu vroiam sa va plictisesc. In poza este - in sfarsit - tatal Ioanei, caruia nu i-am gasit inca un nume :))). Enjoy ;).

Chapter 6 – Noi dezvaluiri (partea intai)

 Luni, 9 iulie 2012,

Draga Wally,

Incepe sa imi fie frica. Si nu, de ce se intampla, ci de mine. Se pare ca eu sunt sursa tuturor lucrurilor – viselor adica. Si e evident ca eu sa fiu sursa lor, dar se pare ca deja nu mai pot sa imi controlez inconstientul, pentru ca visele, deja au inceput sa devina cosmaruri. Parca daca mi se intampla ceva bun in viata reala, trebuie sa ajung la  marginea prapastiei in lumea visului. Si apropo de prapastie…

“Mergeam cu buni si cu bunicul spre cabana noastra de la munte. Drumul cu masina era linistitor, iar eu stateam pe bancheta din spate si visam la baiatul ce imi luase deja mintile – Tom. Stiam ca este prea repede, dar sunt fata, asa ca era evident sa grabesc lucrurile. Stateam sprijinita cu capul de geam si aproape adormisem, cand roata masinii a dat de o piatra, lucru a facut sa ma lovesc de geam si in acelasi timp sa ma trezesc.

-          Ce s-a intamplat? Am intrebat eu repede.

-          A, nimic scumpo. Dormi linistita, era doar o piatra si bunicul nu a avut timp sa o evite, mi-a raspuns bunica de pe locul din fata.

-          Da, stai linistita Ioana. Totul e in regu…

-          Ai grija!! Am tipat eu la vederea caprioarei care statea in mijlocul drumului.

Bunicul fiind intors catre mine, nu a avut cand sa observe animalul ce parea sa nu se clinteasca. Masina s-a izbit frontal de acesta, asa ca si caprioara si noi am fost aruncati la o oarecare distanta de sosea. Ne-am oprit intr-un copac, dar din cauza ca in jos era o rapa, o prapastie nu eram in siguranta.

Eu am fost prima care si-a revenit. Mi-am scos incet centura de siguranta si am incercat usor sa ma uit ce s-a intamplat cu bunicii mei. Bunicul respira, la fel si bunica, doar ca mai greu. L-am trezit cu greu pe bunicul din lesin si acesta speriat a inceput sa se miste in toate partile, facand masina sa se clatine.

-          Staiii!! Am facut un accident! Trebuie sa iesim cat mai repede de aici, pentru ca se simte miros de ulei, i-am spus eu.

El a incuviintat si amandoi am incercat sa vedem daca usile ni se deschid. Ambele usi din spate erau blocate si singura iesire o reprezenta usa din fata. Bunica nu dadea semn sa isi revina, chiar daca am incercat aceleasi metode pe care le-am incercat si pe bunicu’.

Bunicul era insa in stare de soc si nu imi putea da prea mare ajutor. De cum a reusit sa deschida usa, a si iesit si mi-a intins si mie o mana sa ies. L-am refuzat. Nu aveam de gand sa o las pe buni in masina, mai ales ca mirosul uleiului era de acum mult mai persistent, iar masina se clatina mai tare din cauza vantului care se iscase din senin.

-          Haide, iesi odata! Tipa bunicul la mine.

-          Nu! Nu, nu fara buni!

-          Haide, nu mai e mult timp.

Masina deja se inclinase mai tare in fata. Nu vroiam sa o las in masina pe buni, dar cu toate astea pulsul ei era din ce in ce mai slab si se parea ca nu o sa reziste.