Capitolul 30 - Emoții și speranțe noi

1.2K 165 53

     Singura problemă este că nu putem să vedem în viitor. Nimeni nu poate. Lucrurile erau mult mai simple dacă știam să facem asta.

     Presupun că până și Universul are o limită de putere.

     Patru zile mai târziu, soția lui Moriss nu se arată deloc mulțumită de prezența noastră în casa ei. Nici nu ne-am așteptat să fie.

     Mirona este o femeie bătrână, care seamănă foarte mult cu Clara de la Palat. Are urme în piele în jurul ochilor și a gurii, păr lung și împletit la spate cu fire argintii dezordonate, iar privirea ei este de-a dreptul de gheață.

     Până la urmă, Mirona și Moriss sunt părinții a doi copii pe care i-au pierdut în aceeași zi. Habar nu au ei că unul dintre ei a plecat pentru totdeauna, dar nici eu, nici Keyron, nu îndrăznim să le spunem asta. Deși sunt sigură că vinovăția se abate mai mult asupra Prințului decât asupra mea, nu aș putea să-i mai privesc în ochi dacă le-aș spune că Livie s-a sinucis în temnițele subterane, ținută acolo pentru propria ei siguranță.

     Trecând peste toate și acceptând ideea că Prințul vrea să-l detroneze pe Rege, Mirona cedează după o discuție lungă și aprinsă cu Moriss. Cu mare tragere de inimă o convingem să ne dezvăluie și nouă cercetările ei de-a lungul vieții cu privire la Pământ.

     Un alt lucru șocant, printre alte miliarde, este acela că am aflat de ce Mirona și Moriss nu s-au întors pe Pământ așa cum o fac toți cei care împlinesc vârsta și de ce au ales să trăiască aici, în pădure. Ei bine, nu știm cum se face, dar câteva dintre amintirile lor de când erau mici s-au întors în mintea lor precum niște poze dintr-un album, iar Regele a ales să-i ascundă în loc să riște ca, dându-le drumul pe Pământ, amintirile cu Norkdeal să rămână și ele intacte. O întrebare bună la care nimeni nu i-a găsit răspuns: de ce, pur și simplu, nu i-a ucis?

      — Ești în regulă? vocea lui Keyron din spatele meu îmi întrerupe gândurile și acoperă sunetul greierilor din jur.

     Vine și se așază lângă mine, sprijinindu-și trupul de trunchiul gros al copacului ce ne protejează de viziunea deschisă din cer.

     — Mi-ai dat viața, la propriu, peste cap și acum mă întrebi dacă sunt în regulă? surâd încet și sunt aproape sigură că și el zambește. Doar nu ești serios, continui să-l tachinez.

     — E valabil și pentru tine, mi cielo.

     Aproape că îmi saltă inima de fiecare dată când îmi atribuie acea poreclă. La început o uram, o disprețuiam atât de tare, doar pentru simplul fapt că o luam drept batjocură. Dar acum e mult mai diferit. Keyron s-a schimbat, așadar s-au schimbat și vorbele sale, nu?

     — Hm, cum așa?

     Îl văd în bezna serii cum își trece mâna prin păr și îl dă pe spate. Cealaltă mână o ține sprijinită de piciorul strâns la piept.

     — Eram sigur că ești la fel ca toate celelalte fete când te-am adus la Palat. Am fost puțin surprins să văd cât de tare te-ai schimbat din seara în care ne-am întâlnit. Sincer să fiu, ai avut multe ocazii să fugi și n-ai făcut-o. Prima dată chiar am fost convins că vrei putere și eram gata să ți-o ofer în schimbul cooperării tale, dar ai aflat mai multe lucruri decât era necesar pe cont propriu.

     Îl privesc clipind rar, cu atenție, și aleg să nu spun nimic. Sunt foarte curioasă ce crede Keyron despre mine, până la urmă a fost tot timpul foarte misterios când a venit vorba de orice.

     — Apoi, mi-ai arătat că viața familiei tale a contat mai mult decât a ta, punându-te în tot felul de situații, inclusiv cea în care ai ajuns în mâinile monstruosului Prinț, iar asta de două ori. Ești diferită din mai multe puncte de vedere, într-un sens bun.

O zi în plusCitește această povestire GRATUIT!