Măruntaie

13 0 0

Prezența ta radiază

Și aruncă ecou până-ntr-adâncul

Măruntaielor mele.

Prezența ta-mi înmoaie genunchii,

Mi-i tremură.

E rușine? E greață?

Sau o fi ceva bun?


Mă chiorăsc de lumina oranj

Ce-o ai după fiecare ploaie,

Iar ecoul șters al ochilor tăi

Stomacul mi-l înmoaie.


Mestec nisip în loc de pâine,

Persistând p-aceeași temă de trei ani,

Cu aceleași poezii, aceleași substraturi,

Aceleași paragrafe neinteresante,

Iar la finalul fiecăreia, am, cumva, încă curajul

De-a mă-ntreba cum se face

Că de trei ani mi-e atât de foame.


Ce dulce era ca, pentru efect poetic,

Să fi putut cădea cu genunchii, atunci goi,

Într-o baltă de apă murdară,

Să fi putut arunca în ea, astfel, flori,

Pentru păcatul pe care l-am lăsat

Și astăzi în ploaie.

Coroana de steleCitește această povestire GRATUIT!