E noapte, intuneric, mii de umbre apar,
Soapte si fosnituri se aud si dispar,
Si luna priveste cu chipu-i vampiric
La un poet tainic ce scrie-un text liric...
Esti tu o fantoma, un spirit din codru?
Esti oare un inger, un elf negru, sobru?
Eu stau pe o stanca, la luna privesc,
Dar in mintea mea eu la tine gandesc...
Cum stai in inima padurii, intre umbre si soapte,
Cum stai si-ti hranesti sufletul cu mistere din noapte...
Un corb te inspira, pe-al tau umar se-aseaza,
Iar ceilalti, copacii, la tine vegheaza.
Cu bratele goale, cu suflete oarbe, moarte,
Incearca sa pipaie a ta scumpa carte.
Ei sunt vii si morti, ei stiu tot ce este,
Doar un lucru nu stiu: a ta poveste.
Tu taci si privesti la pixul ce scrie,
Cuvinte-ncurcate, versuri pe hartie.
Doar sufletul tau vorbeste acum,
Tu il lasi i pace sa si vada de drum...
O, duh al padurii, tu suflet pustiu,
La tine s-ajung niciodata n-am sa stiu!
Eu nu te cunosc, nu te stiu pe tine,
Dar tu sigur ma sti, ma sti foarte bine.
Caci sufletul tau vorbeste cu mine,
Si versul tau scurt te descrie pe tine.
Si ma regasesc in versurile ce scrii,
Sunt la fel ca si tine, oare ai sa stii??
Eu nu te cunosc nu te mint, cel cu penel,
\Eu sufletul nu mil cunosc de fel...
Eu sunt o straina pentru sufletul meu
Asa sunt acum, si voi fi mereu...
Doar noaptea-mi vorbeste, doar ea ma alina,
Si pot doar zambi cand luna e plina,
Cand vantul sopteste vorbe cu mister,
Atunci imi hranesc sufletul mizer...
Cand ploaia-n geam bate si picuri de-argint,
Ma cheama sa-i adun, sa-i prind, sa-i simt!
Iar tu esti acolo undeva departe,
Scriind si scriind versuri...
....Intr-o carte...
