Fragment kinky

617 19 1
                                                  

(Nota Autorului: fragment paginile 147-160)

Ajung în sfârşit la uşă şi prin sticla fumurie şi vălurită îi văd forma micuţă. Descui uşa şi o deschid şi, înainte să apuc să zic ceva sau să mă uit măcar la el, se strecoară rapid în casă, trecând pe sub braţul meu, fără să mă salute sau să mă privească. Are ghiozdanul în spate şi poartă ca de obicei blugii ăia largi în care ar încăpea cu ambele picioare într-un crac şi o haină cu glugă. Dau să strig după el sau să-l cert, dar până am încuiat eu uşa, el a urcat deja primul rând de scări. Fiind puţin confuz, urc şi eu scările după el. Aş putea să spun că sunt obişnuit ca Thomas să se comporte ciudat, dar i-am acceptat toate ciudăţeniile de până acum, spunându-mi că îl fac să se simtă mai în largul lui. Nu am insistat prea tare să îmi dea numărul lui de telefon şi nici nu m-am supărat când mi-a spus că el decide când ne vedem, însă comportamentul lui mă intrigă. Sunt zile în care este foarte irascibil şi indiferent şi se supără pe mine dacă încerc să-i vorbesc, alte zile în care e glumeţ şi povestitor. Câteodată singurele cuvinte pe care mi le adresează sunt „stop” şi „încă o dată”, iar alte dăţi îmi dă voie să-mi pun braţul în jurul umerilor lui şi să îl ţin aproape de mine.

 Apoi mai sunt şi zilele în care vine pe aici să îl vadă pe Vlad, ca să zicem aşa. Zile în care, dacă trebuie să meargă la baie, alege să meargă la baia aflată în capătul opus al casei, doar ca să se plimbe prin faţa mea. De multe ori îmi fac griji că Rebeca va remarca prostiuţele lui, felul în care se prosteşte cu limba la masă sau faptul că nu mai conteneşte cu glumele deşucheate, dar nimeni nu-i atrage atenţia. Vlad îşi taie în continuare friptura mustăcind la ultima glumă a lui Thomas, Rebeca chicoteşte sorbind din paharul cu vin, iar Andrei dă dezaprobator din cap, ca şi cum ar zice „copiii ăştia”. Poate că este normal pentru Rebeca să le permită prietenilor lui Vlad să se scălâmbăie la masă, sau poate îi permite doar lui Thomas. În ultimii cinşpe ani m-am dezobişnuit de cinele în familie şi de discuţiile din jurul mesei. M-am obişnuit să stau zi şi noapte cu acelaşi gen de oameni şi anume cu soldaţi – plictisiţi, leneşi, obosiţi, cu chef de glume, răutăcioşi, puşi pe şotii, tăcuţi, oameni mai buni sau mai răi, dar cu toate astea, soldaţi; care la masa de seară nu vorbesc despre tema la fizică, care nu trebuie să îi ceară mamei încă o porţie; soldaţi care râd, glumesc, vorbesc urât, se îmbată, se dau mari, se ceartă, îşi fac planuri în legătură cu iubitele pe care nu le-au mai văzut de luni de zile; soldaţi care miros urât şi sunt lipsiţi de maniere. Bărbaţi cu care mi-am petrecut mii de ore, pe care, de voie sau de nevoie am ajuns să îi cunosc şi să îi înţeleg, iar cu unii dintre ei să mă împrietenesc; bărbaţi în care am încredere că mi-ar apăra spatele în luptă, dar faţă de care mă ascund şi mint. Iar acum, întors printre civili, mă trezesc că nu mai ştiu să mă port. Credeam cumva că mă voi întoarce înapoi la cum erau lucrurile înainte să plec la armată, dar totul s-a schimbat de atunci. Când eram eu şi Rebeca copii, nu aveam voie să spunem nimic la masă şi trebuia să cerem permisiunea să ne ridicăm. Săptămâna trecută, când Rebeca s-a întors cu spatele la masă pentru câteva secunde, Vlad şi Thomas au început să se bată cu măsline.

 Ajung la etajul al doilea şi îl urmez în camera mea. El mă aşteaptă, aşezat pe marginea patului, desfăcându-şi şireturile de la bocanci. Curios în legătură cu noua lui născocire, închid uşa, şi, încrucişându-mi braţele la piept, aştept să îmi spună ceva. Thomas parcă nu mă vede. Îşi scoate haina cu glugă şi o aruncă pe un scaun, apoi îşi dă jos de pe el bluza verde cu mânecă lungă şi o aruncă şi pe aceasta, rămânând în blugi şi într-un tricou negru cu Rammstein. Văzând că nu zice nimic, încep eu:

 - Salut. Bună dimineaţa. Ce mai faci? Nu aşa e politicos să începi?

 Ca şi cum vocea mea l-ar fi întrerupt, se opreşte din desfăcutul nasturilor de la blugi şi mă priveşte timp de câteva secunde, apoi spune:

La început a fost minciunaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum