neregulate, de culoare alb-cenuşie, sfărâmicioase) şi există hematoame extradurale cu sânge


lichid.


Sângele cadavrului ia culoare maronie (prin formare de methemoglobină).


Viscerele: sub stratul extern ars, sunt mai exicate, se conservă mai bine, cel mai rezistent


fiind miocardul, autopsia evidenţiind conservarea leziunilor traumatice viscerale.


Ţesuturile carbonizate sunt dure, cu fisuri adânci şi cu infiltrate sanguinolente marginale.


Prin coagularea proteinelor musculare se produce retracţia musculaturii membrelor şi


uşoară flexie a trunchiului ducând la un aspect particular: "poziţie de pugilist"


Carbonizarea prin distrucţie tisulară şi deshidratare masivă determină scăderea greutăţii


ţesuturilor afectate (scade greutatea corporală).
Manifestările generale ale arsurilor depind de: extinderea şi gradul arsurii, localizare (cele


mai grave în zonele cu inervaţie bogată - mâini, faţă), vârstă (mai grave la vârste extreme - copii,


vârstnici), natura agentului termic, starea organismului (patologie preexistentă - boli hepatice sau


renale).


În cazurile grave decesul se produce prin instalatrea unei stări de şoc postcombustional


care evoluează în timp trecând prin mai multe etape, în oricare dintre ele putând apărea moartea.


Şocul termic (algic şi hipovolemic): cu următoarele forme clinice:


şocul primar declanşat de elementul algic neurogen, de frică şi de excitaţiile vagale din căile


respiratorii apare imediat după arsură şi durează două-trei ore, cu următoarele faze:


faza de agitaţie neurogenă cu creşterea bruscă a tensiunii arteriale,


consecutiv eliberării de adrenalină sub acţiunea durerii, tahicardie, agitaţie


motorie (este atenuart prin anestezie);


faza de inhibiţie cu hipotensiune, hipotonie musculară, activitate cerebrală şi


medulară scăzută;


faza de hipoxie în care inhibiţia scoarţei cu inhibiţia centrilor vasomotori


duce la vasoplegie şi stagnare a sângelui la periferie şi deci scăderea masei


sangvine circulante, ceea ce duce la hipoxie pe care o accentuează.


faza de plasmexodie: consecutiv hipoxiei se accentuează inhibiţia cortexului


şi a centrilor nervoşi vasomotori cu creşterea permeabilităţii capilare,


apariţia ca şi consecinţă a plasmexodiei masive cu scăderea volumului


sangvin şi trecerea în faza de şoc secundar.


Şocul secundar apare ca o consecinţă a plasmexodiei cu scăderea volumui sangvin


circulant şi sumează hipoxia, acidoza şi acţiunea toxinelor care din teritoriul ars trec în sânge,


toate acţionând asupra capilarelor şi determinând o plasmexodie generalizată. Plasma inundă


ţesuturile, mai ales în regiunea arsă şi determină accentuarea edemului. Scăderea volumului

Medicina Legala -Disectii si PlacereUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum