Dedicatie pentru Lacryma Truta
Am împins ușa cu ambele mâini, timid, vrând parcă să mă ascund îndărătul ei și am dat cu ochii de colegii mei. Aplecați deasupra unui cadavru, cu ochii ațintiți spre Demetrescu, ascultă explicațiile savante ale acestuia, șușotind.
De îndată ce am intrat, s-a făcut liniște. Nu îl văd nicăieri pe Sebastian.
— Ai întârziat! zice Sabrina, venind zâmbitoare spre mine.
Mă uit în pământ, simțindu-mă iar cu musca pe căciulă. Nu știu cum se aranjează, dar de fiecare dată când întârzii, sunt surprinsă de Demetrescu.
— Te simți rău? Ești cam palidă... mă chestionează roșcata.
Nu am dormit deloc. M-am dus acasă doar să mă îmbăiez și să-mi schimb hainele, încercând să uit drama de noaptea trecută. O parte a conștiinței mele încearcă încă să se convingă de faptul că totul a fost doar un vis ciudat.
— Sunt doar obosită... Unde este Sebastian?
— A coborât în Tabernacol... Cică nu este capabil de disecții.
Și pe bună dreptate. L-am lăsat cu ochii în soare sau mai corect cu ochii în stele, părăsind reședința ca un infractor, în creierii nopții.
— Mulțumesc... îngaim eu anemic și trag smucit de ușă.
Demetrescu este ocupat să îi explice ceva Mariei. Nefiind mentorul meu, scap cu fața curată... Cel puțin de data asta.
Am parcurs coridorul, coborând grăbită scările, simțindu-mi mușchii îngreunați și dureroși, iar capul zvâcnind ca o bombă cu ceas. Ajunsă în zona înghețată a templului nostru, scrutez perimetrul, dar nu îl văd printre firide. Am cotit spre stânga, cercetând camerele unde se efectuează îmbălsămările.
Atunci l-am reperat stând în picioare lângă masa de metal, folosind furtunul pentru a pregăti un decedat. Cum s-ar zice, la munca de jos. Mirosul de clor îmi irită nările. Îmi duc mâinile la nas și intru peste el, tulburându-i ceremonialul.
La început, din cauza presiunii apei, nu mă aude. Eu stau ferită, încercând să nu-mi ud ghetele, cercetându-l din cap până-n picioare. Masca albă îi astupă jumătate din față iar părul pieptănat cu gel îi sclipește pretențios.
M-am dus spre dulapul din stânga, căutând o pereche de cizme.
— Bună dimineața... mormăie el din spatele măștii.
— Bună dimineața...
Încerc un zâmbet crispat, dar nu reușesc să transmit decât faptul că sunt obosită și nervoasă. Am tras cizmele galbene, atât de nepotrivite cu atmosfera sumbră, o pereche de mânuși transparente și m-am dus spre cadă. Ceea ce numesc a fi cadă este mai degrabă un pat metalic puțin mai adânc decât mesele obișnuite de disecție, care deține pe cele patru laturi șănțulețe pentru colectarea apei. Apa se prelinge prin acele mini- burlane și părăsește încăperea prin gurile de scurgere.
Sebastian potrivește jetul la o presiune scăzută, apoi îmi întinde furtunul, ca și cum ar fi simțit intenția mea. Mă duc spre capul moartei, începând să îi spăl pletele deja umede. Nu mă simt în stare să fac mai mult decât poate face o asistentă și nu aș putea suporta privirile scormonitoare ale lui Vladimir.
Femeia decedată nu pare a avea mai mult de 40 de ani. Are un păr de culoarea focului, care se potrivește cromatic cu pistruii de pe fața palidă. Corpul ei gol este destul de subțire, dar este bine legată, semn că practica vreun sport. Singurul lucru disonant sunt găurile de glonte din regiunea toracelui și tăietura adâncă, acum cusută, a disecției efectuate. Alt detectiv căzut la datorie în Bavria?
