CAPITOLUL 3

320 27 3

    Sara îl îngrijora pe Ethan, deoarece îi părea că ea nu voia să stea acolo. Toată ziua se plimba prin gradina casei cu pretextul că voia să admire frumusețea florilor, dar era evident că pe chipul ei se vedeau lacrimi care se prelingeau pe fața sa de o frumusețe aparte. 

  — Ce ți se întâmplă? O întreabă Ethan îngrijorat pe Sara.

— Nu am nimic. Nu îți face griji, mă simt bine.

Iar în acel moment, o lacrimă curse pe obrazul femeii, iar bărbatul impunător care stătea în fața ei se înduioșă și-i șterse cu grijă lacrima ce-i brăzda obrazul. 

— Și ziceai că n-ai nimic, nu? întrebă Ethan.

—Pe bune, nu am nimic! I-o taie Sara.

— Nu mă poți minți. Pot citi și dincolo de ochii tăi. Spune sincer Bogdan.

— Nu mai spune! Spune Sara sarcastică. 

— Nu mai ține totul în tine! Poți să îți verşi oful aici!

Deodată se auzea o voce de răguşită. Se pare că era o femeie bătrână, iar Sara era mirată de prezența sa în curtea lui Ethan.

— Sara! Țipă brusc femeia bătrână.

— Ce s-a întâmplat? întrebă femeia speriată.

— Cum ai putut face asta?! Cum?!

— Ce anume? Întreabă Sara nedumerită.

— De ce ai plecat din orfelinat?!

— Doar nu era să rămân acolo toată viața, nu?

— Lămuriți-mă și pe mine, vă rog! Întrerupe Ethan discuția aprinsă a celor două!

— Ei bine, ea este îngrijitoarea camerei unde am stat în orfelinat, doamna Parker.

— Dar de ce a venit?

— Nici eu nu știu motivul. Și nici nu știu cum de m-a găsit.

— Ieri am fost în mall, corect?

— Da. Crezi că ne-a urmărit până acasă?

Iar după o secundă, îngrijitoarea a întrerupt discuția din șoaptă  a celor doi.

— Doamnă, vă rog, nu o mai interogați atât. A stat douăzeci și trei de ani în acel orfelinat. De ce vreți să o luați înapoi?!

— Ați înțeles greșit! Nu vreau să o iau înapoi! Voiam doar șă-i zic ceva pentru ultima dată.
— Cum? Cum adică "ultima dată"?! Parafrază fata speriată. 

— Nu mai am mult de trăit. De curând am aflat că am cancer în fază terminală.

— Ce..ce..? Și Sara începu să plângă.. Nu..nu! 

— Nu mai plânge... Fii puternică!! 

  Femeia se făcu dispărută. Sara plângea în hohote în brațele lui Ethan.

— Nu mai pot! Încă o persoană dragă a plecat de lângă mine!! Nu mai suport!! Cu ce am greșit?!

— Nu ai greșit cu nimic. Uite, eu nu te-am părăsit! Eu sunt aici cu tine, îți sunt alături, te sprijin și mai ales că, din secunda în care te-am văzut și până acum nu am putut să te scot din mintea mea!! Te iubesc foarte mult!! Tu ești respirația mea!!

Poftim? Tu mă iubești? 

— Da! 

— E prima dată când cineva îmi mărturisește că mă iubește. Iar eu credeam că nu mă iubește nimeni! Nici nu știu ce să spun. 

— Nu spune nimic. Acum hai să ne ridicăm și să mergem înăuntru, s-ar putea să plouă

***

   În casă, cei doi vorbeau despre artă, despre orfelinatul în care Sara crescuse și până acum. Pasiunea celor doi era comună: arta și hopurile pe care viața le-a pus în drumul lor. Măcar viața i-a adus împreună..

Spice în degrade ✔️Read this story for FREE!