Conservarea naturii și importanța biodiversității

6 0 0


de Irina Tudorache


În iulie 2015 populația globului pământesc era de 7.3 miliarde de oameni. Se estimează că în 2040, populația va ajunge la 9 miliarde de oameni, iar în 2065 va ajunge până la 10 miliarde. La fiecare cinci zile se nasc aproximativ un milion de copii, iar numarul locuitorilor Terei este mereu în creștere.

Un adult de 80 de kilograme consumă un litru și jumătate de oxigen pe minut. Asta înseamnă că într-un minut, oamenii de pe tot globul consumă 8 760 000 de kilolitri de oxigen, singurul mod de a se produce oxigen fiind plantele.

Din punctul meu de vedere, plantele sunt elemente vitale din viața oricărui om de pe planetă, iar acestea trebuie salvate. De asemenea, protejate trebuie să fie și animalele care mențin echilibrul în orice ecosistem.

În primul rănd, o cauză foarte importantă a micșorării suprafețrlor de paduri este defrișarea. Aceasta are două motive... fie banii, adică tăierea copacilor pentru lemnul care urmează să fie vândut, fie pentru teren de construcții. „Cei care se ocupă cu vinderea lemnului ar trebui să își găsească altă meserie" spune domnul Constantin Aldea. Cei care defrișează padurile pentru teren de construcții, ar trebui să cumpere teren la câmpie, și astfel să salveze măcar o mică parte din păduri. Astfel, puțin câte puțin, defrișările anuale vor scădea drastic. „Am vândut lemn mult timp însă sunt dispus să nu mai tai decât copacii foarte bătrâni ca să nu stric pâdurea!" declară pădurarul Cornel Florea.

În al doilea rând, defrișarea pădurilor înseamnă și reducerea bruscă a teritoriului animalelor. Animalele ce mențineau echilibrul ecosistemelor dispar, astfel toate celelalte vor avea de suferit. De exemplu, dacă ar muri prădătorii, erbivorele s-ar dezvolta și înmulți atât de mult încât ar mânca toate plantele. Dispariția plantelor dintr-o zonă cât de mică ar produce pagube la nivelul întregii lumi. Puțin câte puțin oxigenul se împuținează și aerul va deveni irespirabil.

De asemenea, o cauză a scăderii drastice a numărului de plante este explicată și de plecarea tăranilor către zone urbane. Aceștia îsi lasă în urmă podgoriile, vițele de vie și plantațiile și se mută la oraș pentru o viață mai „bună". De multe ori, micile proprietăți rămân în paragină, sau nu mai sunt îngrijite cu îndemânarea caracteristică unui tăran. „Prefer să mă duc la oraș și să duc o viață decentă" spune Alexandra Ipescu. „Vecina din dreapta cu care mă jucam a plecat anul trecut, iar cea din stânga acum trei ani... doar eu am rămas cu părinții mei." susține o fetiță din satul Urziceanca.

Nu în ultimul rănd, scăderea numărului de animale cu rol important în ecosistemul lor este datorată braconajului și vânatului pentru trofee. Pentru a reduce semnificativ aceste vânători, au fost catalogate multe specii ca fiind pe cale de dispariție și fiind ilegal de vînat. De asemenea, au fost introduse perioade de prohibiție, în care persoanele care vânează sunt sancționate aspru.

În concluzie, plantele și animalele trebuie protejate, salvate și chiar ajutate, pentru ca la rândul lor să ne ajute pe noi. 

Random stuffRead this story for FREE!