8. Stai departe de ea

2.7K 408 161

       Dacă știam că o să ajung să clocotesc de nervi, nu m-aș mai fi ridicat din pat. Așternuturile miroseau a ea, a iasomie și strângeam perna în brațe, încă dorindu-mi să fie ea. Dar camera era goală și când m-am ridicat cu chiu cu vai, căci camera se învârtea cu mine de parcă mă dădeam în carusel, am văzut o foaie pe dulapul de lângă patul meu. Am prins foaia cu degetele, aducând-o mai aproape de față. Scrisul începea să se reliefeze mai clar, decât bulbucat ca înainte. Am pufnit frustrat și am înghițit pastila, dorindu-mi să îmi mai treacă starea de mahmureală. Nu știu exact de ce am băut chiar atât de mult, dar îmi aduc aminte mici fragmente de noaptea trecută. Corpul ei lipit de al meu, căldura ce mi-a intrat în sufletul înghețat.

       Și acum, când privesc în fața mea, îmi vine să-l apuc de gât și să-i bag în minte cuvintele: stai departe de fata mea! Îl studiez din cap până în picioare, încercând să nu scot limba la cât de grețos arată. Tricoul stă mult prea mulat și de dimensiune mică cu câteva numere, căci la braț pare să-i plesnească. Blugii țipă pe el, făcându-i picioarele să semene cu două catalige. Grețos, un bărbat feminizat. Iar fața nu-l ajută deloc, cu ochii alungiți și mici. 

   — Și tu cine ești, mă rog? spune și pufnesc în zeflemea.

       Cireșica încă mă scanează de parcă ar fi văzut însăși o fantomă și-i zâmbesc când îmi dau ochelarii jos. Știu deja că nu arăt deloc bine, că încă nu sunt atât de treaz pe cât mi-aș dori și că nici nu am apucat să fac un duș să înlătur mirosul de distilerie. Bravo Diego, ești mare cuceritor acum! 

   – Iubitul ei! îi zic și mă așez lângă Teresa care cască ochii mari, deschizându-și gura într-o surprindere prea mare.

   — Dar, eu... spune și se oprește îndată. Îi prind mâna dreaptă și o duc spre buze, îngăimând cu o voce mai joasă un neața.

   — Dar totuși, mai este un loc lângă ea! Și cum nu m-a refuzat de la început, mă voi așeza! zice și simt cum o venă stă să-mi plesnească pe frunte.

       Mă uit spre el deloc cu calm în timp ce-și scoate ce are în rucsac, punându-le ca la o expoziție pe pupitru. Teresa s-a făcut mică între noi doi și simt deja cum ar vrea să dea bir cu fugiții. Îi apuc șuvița rebelă de păr, ce niciodată nu-i stă astâmpărată, și i-o pun după ureche. Își întoarce privirea spre mine și mă uit relaxat la ea. Irișii ei frumoși și cruzi mă scanează curioși, o cută formându-i-se între cele două sprâncene.

   — Nu trebuia să dormi? întreabă și prind pixul ei de pe pupitru, analizându-i designul. Arată interesant, de fier, având inscripționat un T spre capăt. Se pare că-i plac lucrurile personalizate, îmi spun și încerc să nu uit.

   — Ba da. Dar nu puteam să te las singură, cu atâția în preajmă! zic răstit și mă uit la asiaticul de lângă ea, care-i privește spatele cu interes. Ei drăcia dracului, că-l omor!

   — Și, cum te numești? spune el și încep să tușesc, încercând să stau calm, deși simt furnicături în ambele palme.

   — Teresa, dar tu? răspunde cu calm și-mi pun cotul pe pupitru, apoi pumnul în obraz pentru a-i putea vedea mai bine.

   — Kun Jon Lee. Sunt nou aici, adaugă și-mi înăbuș un căscat.

       Mă întreb cum voi rezista celor două ore de curs, cu asiaticul pe care nu-l suport de nicio culoare și cu domnul Cervenschi care tocmai a zgâlțâit ușa din temeli. Întreaga sală se scaldă într-o liniște mormântală și mă abțin să nu zâmbesc. Afurisitul era să nu mă treacă anul, ținându-mă numai în restanțe, dar anul ăsta sunt pregătit să i-o coc la foc mic.

Drac inocentDescoperă acum locul unde povestirile prind viață