2. Te dai de pe mine?

4.5K 501 247



Nu multe au fost dățile când am rămas blocat, incapabil să fac vreo mișcare, vreun gest sau să spun ceva. E ca și cum un fulger mi-ar fi brăzdat corpul, contopindu-se prin fiecare venă de sânge și activându-mă cu o energie sumbră. Corpul îmi este asaltat de scurt-circuite și inima îmi pompează sângele cu putere încât am impresia că obrajii mi s-au colorat. Stai, ce?

Simt cum fiecare secundă are câte două bătăi până nici nu mai bag de seamă ce se întâmplă cu ea. Îmi mut ochii de la privirea sa de verde crud spre sprâncenele atent pensate, pe fruntea lată încadrată de bucle șatene, ale căror miros de iasomie îmi îmbată nările. Șovăi câteva clipe asupra podoabei capilare, convingându-mă că nu a fost vopsit vreodată, apoi privesc nasul mic și tenul palid cu urme de pistrui. O aluniță mică se întrevede înaintea unei gropițe și mai că-mi vine s-o ating. Cobor cu privirea spre buze și înghit în sec, dimensiunea lor fiind desprinsă din tiparele mele. Sunt roșii natural și mă întreb dacă și le mușcă frecvent, căci eu nu m-aș mai sătura.

— Te dai de pe mine? aud vag, dar îmi continui introspecția și decid să răspund mai târziu.

Pomeții îi sunt îmbujorați, iar întregul chip este natural, neatins de machiaj. Maică Fecioară, peste ce înger am dat? Și miroase divin, a iasomie și miere. Pielea gâtului pare atât de fină încât câteva gânduri perverse îmi înfloresc în gând. La noi goi, la un pat unde să ne dezmățăm și s-o cuprind și pătrund adânc...

— Hai frate, îi numeri oasele? Trent o să facă bule la gură de nervi, strigă Xavier și mormăi frustrat.

Mă ridic cu greu și simt cum mici fiori îmi coboară pe șira spinării până la călcâie, ca mai apoi să urce rapid spre firele de păr din cap. Bătăile inimii mi se mai domolesc și-mi cobor mâna către trupul fetei care a rămas inert pe podea. Și poate nu doar eu am fost fulgerat de atâtea simțuri, vrând să rămân peste corpul său... dar la cum arată tipa, mă mir dacă a avut curajul să lase pe cineva să o sărute vreodată. Buze virgine, ăsta chiar ar fi cel mai frumos cadou pe care nu l-am primit niciodată.

Îmi prinde mâna și îi simt tremurul, ridicându-se cu grijă de pe jos. Își trage mâna din a mea mai apoi, ca să-și scuture cămașa ce a căpătat câteva urme de murdărie. Adun cărțile de pe jos și aștept să fie din nou atentă ca să i le pot înmâna, dar prelungește 'curățatul cămășii' prea mult. Îi cuprind bărbia cu două degete și o forțez să mă privească.

Obrajii îi sunt mult mai îmbujorați și ochii au mici vinișoare roșii, pesemne că incidentul nostru a cam dat-o peste cap. Îi pun cărțile în brațe și-i dau o șuviță după ureche, etalându-mi dinții într-un zâmbet lejer.

O iau la pas spre băieți care au înnaintat cu mult înaintea mea și încerc să-mi înlătur senzația de plutire și să-mi găsesc puterea să fac față celor zece ture de teren care mă așteaptă. Sau o să fiu nevoit să fac asta tot anul, drept pedeapsă.

Intru în vestiar și-mi deschid dulapul, greșind de câteva ori cifrul și înjurând colorat. Nu mai este nimeni aici și sper să mai prind ceva din încălzire, astfel risc să-mi pierd titlul de căpitan, faima și orice bun din toate astea. Mă schimb rapid și prind o sticlă de apă din mers, grăbind pasul către ieșirea din spate ce dă spre teren.

Deși nu credeam că o să fie adevărat, antrenorul chiar este accidentat. Piciorul drept este în ghips de la degete până la genunchi, sprijinindu-se într-o cârjă. Fluieră de zor în timp ce ceilalți execută niște flotări. Bun revenit la vechiul stil de viață, Diego!

Mă aproprii de ceilalți și abandonez sticla de apă într-o găleată cu gheață, lângă alte câteva. Ochii lui Trent dau în sfârșit de mine și se oprește din fluierat. Mi-aș face o rugăciune dacă aș fi fată și aș sângera, dar sunt gata să-mi asum pedeapsa. Nu știu cât de mult am întârziat, dar încruntătura formată de sprâncenele sale stufoase nu-mi prevestește nimic domol.

Drac inocentDescoperă acum locul unde povestirile prind viață