1. Presiune psihică

5.8K 532 271




   — Să-mi lustruiești bujiile amice, strig în urma mea și încep să râd.

       Cele trei ore de somn mi-au atenuat oboseala de la cursă și de la dezmățul ce a ținut până în zori. Sunt bucuros că mi-am pus ochelarii de soare, astfel privându-mă de ocheadele îndrăznețe și lungi către chipul meu obosit. Cearcănele aproape că mi-au săpat șanțuri pe sub ochi și mă gândesc serios să îmi iau o vacanță... de parcă n-aș fi avut una deja. Al doilea an de facultate începe de astăzi și eu mă simt mai obosit decât atunci când am terminat primul an. Nu e ca și cum nu mi-am făcut viața pe tot sezonul verii, uitând uneori să țin cont de noapte și de zi.

       Și uite așa primele săptămâni s-au dus în timp ce lucram la motor, apoi la cursele în care mă aventuram la fiecare final de weekend. Și ce făceam în timpul săptămânii? Moțăiam la piscină cu câte-un fresh în mână sau prelungeam lista cu puicuțe dezviginate. Apoi turneul din august, în care mi-am pierdut trei săptămâni degeaba, alergând în turmă după o minge. Și jur că mi-am ales greșit calea și nu-mi găsesc locul aici, dar mă bucur de faima creată. Să fii căpitan de echipă îmi aduce multe responsabilități, dar și multe bonusuri. Echipa de majorete mă ridică în slăvi de parcă aș fi un Adonis, pot să comand de la cantină orice îmi doresc și cât de mult vreau, sunt scutit de la ore, mai ales când domnul Trent, antrenorul, se trezește cu o pasă proastă. Genoflexiunile și turele de teren sunt un obicei al fiecărei săptămâni, mai ales la prima oră când abia reușim să stăm pe picioare, dar barem să intrăm în ritmul alert al unui fotbalist.

       Mă strecor cu greu prin mulțime și încerc să nu pierd caietul cu câteva foi mâzgălite deja. Încă mă mai întreb de ce nu m-am dus la arte și am venit ca boul după turma de sportivi. Aici dacă nu știi cum și cât de repede să alergi după o minge, vei rămâne rezervă o viață întreagă sau surd, căci Trent, nu numai că a fost în armată, dar suferă și de o ușoară surzenie. Atunci când nu-i convin lucruri, căci în rest, aude toate bârfele și injuriile pe care i le adresăm dimineața.

       Și cum ar fi să-mi flutur caietul cu schițe pe stadion? Sau să-i dau întâlnire unei roșcate voluptoase și să-i fac cadou un portret? Visele mele se vor transpune doar pe foaie unde vor și murii, căci la altă facultate nu mă mai duc... și cred că desenul e doar unul dintre mofturile mele. Că filozof nu mă făceam...

        Culoarele sunt ticsite de colegi, marea majoritate fiind de culoare, o parte asiatici și restul spanioli, ca mine. Grupurile deja sunt formate în jurul vestiarelor și mă strecor printre cel al jucătorilor de șah și al matematicienilor, ajungând în cel din urmă la al meu. Hannes, Raina, Xavier și Mora mă așteaptă zâmbind cu subînțeles. Câteva vești bune nu mi-ar strica, dar nici nu mă plâng. Totul îmi merge ca la carte și parcă mi-e dor de ceva care să mă preseze psihic. Înjur mintal că iar m-a luat valul și am gândit ceea ce nu trebuia, în timp ce bat palma cu Xavier și Hannes. O privesc pe micuța Mora care, nu numai că a mai crescut cu câțiva centimetri, dar și formele i-au prins contur. Îi ciufulesc părul colorat curcubeu și-o aud mârâind frustrată.

   — Și mie mi-a fost dor de tine Diego, dar nu te mai atinge de părul meu. Știi că sunt sensibilă, adaugă și încep să chicotesc. Încearcă din răsputeri să-și domolească firele de păr ce tocmai le-am răvășit și mă bucur că am prietene adevărate care nu m-ar castra la o singură atingere de podoaba capilară.

   — Și frustrată la final de lună, adaug, dar nu apuc să mă bucur bine de glumă căci îmi aplică un pumn în coaste. Se pare că am rămas în urmă rău, dar prietena mea tocmai a învățat cum să aplice un pumn zdravăn. Mă întreb oare ce a făcut vara asta, căci dintr-un pui anemic și zbârlit, acum arată și se comportă ca o adevărată leoaică.

        Raina mă cuprinde și ea în brațe și mă las purtat de val și de afecțiunea cu care ne-a obișnuit pe toți. Deși niciunuia dintre noi nu ne-a plăcut drăgălășenia ei și a durat ceva timp până să-i acordăm o șansă să se alăture grupului, a reușit să ne facă să o agreăm. Și uneori e greu să potolești o fată din plâns... și nu pentru o unghie ruptă sau o reducere la mall, ci pentru moartea oricărui animal, insectă sau orice ține de regnul animal.

   — Ieri am omorât o muscă, mă gândeam că vrei să-i facem o slujbă cu rugăciuni, mă desprind de ea și-o las să mă pupe pe ambii obraji.

   — Nu mai plâng pentru o muscă, 'Ego... ci pentru bădăranul de Hannes, îmi spune și mă uit nedumerit la toți.

   — Ok, recunosc, am fost pe lună... dar câte am pierdut vara asta? îmi frec bărbia cu degetul mare... Înțeleg că fiecare a fost plecat în regiunea sa natală, dar parcă numai eu nu am făcut nimic interesant. Și chiar n-am făcut, excluzând faptul că n-am pierdut nicio cursă și că mi-am făcut dușmani noi.

   — Multe 'Ego, spun toți la unison și începem să râdem.

   — Dar totuși, care-i baiul între voi? adaug și aștept ca măcar unul dintre ei să scoată porumbelul pe gură.

   — Spune-i, hai... să vedem dacă ai curajul să faci măcar asta... că de altceva nici nu mai zic.

       Își strânge brațele la piept și mutra obosită nu-mi dă de gândit altceva decât că s-a îndrăgostit. Și dintre toți masculii cu-n salam între picioare, l-a nimerit pe cel mai prăpădit. Hannes nu numai că nu s-ar atinge de vreo femeie în viața lui, dar nici n-ar putea. Anul trecut aș fi fugit mâncând pământul dacă nu știam că a pus ochii pe cineva, căci al naibii să fiu, n-aș lăsa să fiu futut în fund de nimeni.

       Sunetul clopoțelului ne întrerupe pe toți și forfota reîncepe. La cât de târziu am ajuns, nu am fost nici măcar să-mi iau orarul și mă uit nedumerit la ceilalți. Mora și Raina ne fac cu mâna, anunțându-ne că au primul curs de istorie și că ne vedem la pauze.

   — Noi ce curs avem? îngaim fără prea multă tragere de inimă.

   — Ce nu merge niciodată la prima oră a dimineții?

        Mă uit debusolat la Xavier care zâmbește cu prea multă poftă. Ceva nu-mi miroase a bine, dar nu găsesc un răspuns la întrebarea sa. Să mă trezesc de la șase o să-mi fie chin, căci nici dacă îmi pun în stomac o tonă de cafea, nu mă voi dezmetici cum trebuie.

   — Mai bine îți răspund cu ce ar merge, zâmbesc și eu și o luăm la pas în direcția opusă.

   — Oră cu Trent amice. Ne va tăbăci fundurile de la prima oră a dimineții. Și știi ce am auzit?

   — Dacă și-a rupt vreun picior, dau de băut diseară, spun vesel.

       Ambii se uită mirați spre mine și mă bat pe spate, lăsându-mă și mai nedumerit decât eram până acum.

   — Să pregătești băutura Diego.

       Îmi etalez dinții într-o convingere totală că diseară iar mă voi îmbăta și încep să merg cu spatele, făcându-mi de cap cu priceperea mea.

       Hannes și Xavier îmi fac semne, dar eu le ignor, până ce mă izbesc de cineva și mă dezechilibrez. Să-l numesc noroc că n-am strivit-o sau să-i spun ghinion că tricoul mi-e pătat acum de cafea? Și nu știu ce e mai rău, dar doi iriși verzi mă privesc cu atâta profunzime încât îmi simt nodul din gât cum nu mai vrea să coboare și uit că asta-i prima zi din anul doi, că am întârziat pe teren, că am câștigat atâtea curse, uit și să mai respir si tot ce vreau e să flu cine-i tipa. Te-ai futut de tot Diego, îmi spun în gând și continui s-o privesc ignorând totul în jur și fiind convins că acum chiar mă presează ceva psihic.

Drac inocentDescoperă acum locul unde povestirile prind viață