Capitolul 16 - Singurul trădător ești tu

1.2K 216 97

     Ceea ce l-a făcut pe Legend un nobil la fel de crud precum ceilalți este doar un sentiment care face parte din firea tuturor. În Norkdeal îți este interzis să iubești, deși în toate cărțile pământești se spun povești despre iubirea tinerilor.

     Să ne fie interzisă o viață precum în acele basme, care ne trag foarte puțin din realitatea asta atât de severă, este o pedeapsă mai cruntă decât însuși moartea.

     Chiar dacă Legend nu-mi este deloc simpatic, simt un oarecare regret pentru el. I-a dat drumul iubirii sale de parcă era un fleac, apoi a suferit singur, în tăcere, în timp ce Amanda își împărtășea sentimentele cu Julio. Cine sunt, mai exact, ei doi... rămâne un mister.

     Cele două zile au trecut ca vântul pe lângă noi și nu am găsit nimic. Legend ne-a convins de cunoștiințele vaste ale doctorului Myrlin și Irene a fost de acord să o lase pe Sophie în grija sa cel puțin o săptămână. Fetița aceea a progresat mult și e destul de determinată să-mi spună acel ceva. M-am atașat de ea, iar ea s-a atașat de mine. Mă întreb, oare cât de greu îi va fi să-l placă pe Myrlin?
Oricât de mult dăinuie curiozitatea mea, este timpul să îmi fac griji și pentru mine.

     — O să ne mănânce de vii, glumește Celestia lângă mine.

     Lumea parcă fuge cu viteza luminii pe lângă noi când privesc pe fereastra flurelului. Celes are dreptate: Keyron o să ne omoare.

     — Nu, dar o să fie tare interesant, spune Irene. Nu e vina noastră că nu am găsit registrul pe care fratele meu îl vrea.

     — Cum așa? continuă Celestia. Treaba noastră era simplă și am eșuat.

     — Greșești. Dacă era acolo, era negreșit ca eu să nu îl găsesc. Îi știu toate ascunzătorile nemernicului. Cu alte cuvinte...

     — ...n-a existat niciun registru de la bun început, îi închei eu propoziția.

     Irene îmi zâmbește. Astăzi nu mai poartă rochiile ei împopoțonate, dar are un material subțire și ușor deasupra șoldurilor, continuând cu o fustă în valuri.

     Celestia are aceeași ținută de „însoțitoare oficială a Irenei", formată din pantaloni și o vestă maro deasupră cămășii albe, iar eu m-am oprit tot la pantaloni, cusuți pe margini, din stofă neagră, o cămașă și atât. Mă simt cel mai bine în haine de genul, cât mai apropiate celor pe care obișnuiam să le port în Periferii.

     Mi-o spun și mi-o tot repet: s-au schimbat mult prea multe, într-un timp mult prea scurt.

     — Nu te-am întrebat ieri pentru că păreai ocupată, însă, Avril, unde ai fost în prima noapte? M-a trezit Sophie din somn să îmi spună că lipsești, mă întreabă Celestia cu o curiozitate aparte în voce.

     Creierul meu îmi strigă alertă. Să încerci să minți în prezența unei Cititoare e cea mai neinspirată decizie, dar nu pot să spun totul cu voce tare, așa că folosesc singurul avantaj pe care îl am: faptul că știu că ea poate să citească gânduri; mă gândesc la altceva, o tot repet în minte până încep chiar și eu să mă cred.

     — Nu am putut să dorm și am ieșit afară, pe scări, am relatat încrezătoare.

     Rânjesc în sinea mea pentru reușită, căci Celes îmi aprobă răspunsul, dar mă întristez pentru minciună: am început deja să fiu foarte dezamăgită de mine.

     Flurelul oprește brusc, din nou. Lumina orbitoare ce cade în raze spre noi odată ce ieșim afară ne acoperă în totalitate și ne obligă să ne mijim ochii. Patru Gărzi ne întâmpină la poartă și merg de o parte și de alta a Irenei, chiar dacă nu este cazul. Așa cum credeam: toate prietenele Irenei se bucură de venirea ei, câteva dintre ele invitând-o deja la ceai în cupolă.

O zi în plusCitește această povestire GRATUIT!