Nu toate stelele căzătoare îndeplinesc dorințe

20 2 0

  Țin minte și prețuiesc special o anecdotă de o frază, insipidă, de pe când eram într-a cincea. La modul cum am scris-o în jurnalele mele, din tot sufletul, este astfel. Mă încălzește, căci eu, ca un fraier, prețuiesc momente din trecut și mi le fac intensiunea prezentului, în loc să-nfăptuiesc altele, acum, un fel de carpe diem ceva, care să-mi devie amintiri valoroase. Se zice că numai proștii râd din amintiri. Nu e întru totul greșit, dar dacă eu plâng din ele?

*

Încercat-am odată să pun o cărămidă la loc şi s-a sfărâmat şi ea, pentru veşnicie ireparabil. Ce lume întunecată! Or s-a stins lumina în ochii mei? Simt că mi-am pierdut perspectiva, că lumea şi-a scăpat din adâncime, că gestul ei e lipsit de sens iar al meu în zadar.

 Îmi aduc aminte de acea ţestoasă de pământ pe care-am lăsat-o să fugă pe când eram în clasa a cincea; în retrospectivă, ţi-am făcut un bine, tu porţi o carapace uscată, eu am devenit una. 


Coroana de steleCitește această povestire GRATUIT!