Lacrimile cad în sufletul meu aşa cum ploaia cade peste oraş

66 6 2


      Picăturile de ploaie ale unei furtuni în acompanierea lacrimilor mele se completează într-o armonie cutremurătoare. Ploaia îndrumă durerea simțită în întreg corpul meu să se descarce doar prin aducerea semenilor săi pe chipul meu, aceasta lăsând un val de lacrimi să coboare în ritm alert peste obrazul palid.
Vântul izbește cu putere ferestrele într-un mod neplăcut, în urma căreia un tunet hotărăște să se facă auzit și în același timp perdelele dansează neastâmpărate înafara încăperii lansând picăturile de ploaie să le limpezească la contactul cu acestea. Tresar speriată când zgomotele se bagă peste gândurile mele și ridic cu ochii înlăcrimați privirea ce rămâne ațintită spre furtuna de afară. Observ un peisaj melancolic, trist, care se zbate într-o durere insuportabilă ce pune stăpânire peste tot orașul. Străzile sunt pustii, nefiind vizibilă vreo urmă de vietate, liniștea abudentă distrusă de către sunetele ploii nu-și mai face simțită prezența, iar sufletul meu rămâne cu totul gol.. pierdut cu totul în durere, vrând să se elibereze de tot ce-l nelinistește, încercând din răsputeri să nu mai dea voie altor intruși să-i invadeze cu răutate proprietatea. Gândurile mele sunt pline de către amintiri neplăcute, momente ce mi-au afectat sufletul în așa fel încât să cadă în această stare de care nu mai pot scăpa, alături de chipul persoanelor care au apărut în viața mea doar pentru a ocupa un loc, ca mai apoi să-l elibereze, lăsând un gol mare acolo unde acestea au fost abandonate. Un suspin timid vrea să se arate atunci când în mintea mea se fac auzite cuvintele ce recent au fost spuse printr-o manieră fermecătoare ce te poate fraierii ușor, făcându-te să te simți un om important pentru cineva, ca mai apoi să îți dai seama că tot ce ți-a fost spus au fost doar niște minciuni ce ți-au distrus încrederea. Rănile lăsate de către tot ce se întâmplă sunt tot mai adânci, neavând timp să se vindece, deoarece fiecare părticică din sufletul meu se distruge încetul cu încetul, acesta obosind să mai continue lupta pe care vrea să o câștige împotriva tuturor intrușilor ce vor să-l distrugă.
      Apariția unui nou tunet ce răsună peste melodia ploii îmi întrerupe pentru a doua oară gândurile, făcându-mă să privesc cerul ce era cuprins de lumina unui fulger care a dispărut în câteva secunde. Hotărăsc să închid ferestrele, părăsind odată cu închiderea acestora ploaia mult prea iubită și pășesc melancolic spre pat, așezându-mă și căzând într-un somn profund cu gândul fixat spre fraza " Știu ce greșeală nu o să fac, nu o să te las să pleci cu toate că eu o să te fac să faci chestia asta. Dacă te pierd pe tine, pierd o parte din mine. " care odată suna credibilă.

Neliniștea sufletului meuDescoperă acum locul unde povestirile prind viață