Capitolul 15 - Revanșa lui Legend

1.1K 208 22

   — Avril? se aude vocea Celestiei de afară. Unde ești?

     Rămân fără timp. Legend își aranjează costumul și mă privește insistent, așteptând să spun ceva. Orice.

    Iau o gură mare de aer. Sunt epuizată atât mental, cât și vizic, chiar dacă am stat toată noaptea înțepenită pe o canapea. Lucrurile se derulează cu o viteză amețitoare și simt că deja nu mai sunt în stare să țin pasul.

     Dacă mă pun în pericol, îi trag după mine și pe frații mei, cărora nici nu le-am spus că o să lipsesc câteva zile, căci știu că nu m-ar fi lăsat să plec și l-ar fi înfruntat pe Prinț. Nu există loc de greșeli.

     — Cum pot să fac asta? Nu pot să mă întorc aici singură, iar tu nu poți să părăsești acest loc. Irene mi-a spus că ești exilat.

     — Știu asta. Ascultă-mă cu atenție. Peste câteva zile va avea loc Zborul Dragonilor, o competiție între Regalitate și nobilii fiecărei părți din Norkdeal, care va avea loc aici. Trebuie doar să-l convingi pe Keyron să îți permită să vi și tu.

     — Cred că te-ai lovit la cap, îi spun și pufnesc iritată. Sunt doar o servitoare. Cum să-i vorbesc eu Prințului?

     Trebuie să nu uit să-mi joc rolul. Să pretind că mă aliez cu Legend, în timp ce noi am venit aici pentru un scop anume, s-ar putea să nu fie cea mai genială idee.

     De-abia acum, în lumina dimineții, realizez cât de mult mi-am schimbat atitudinea. Dacă privesc puțin în jur, parcă pot să-mi imaginez casa noastră de la Periferii, veche și aproape prăbușită, pe care am abandonat-o atât de ușor, spre o viață mai bună. Toate lucrurile și amintirile noastre sunt acolo. Dacă le-a luat cineva și le vinde acum în Nyros? Nu m-am gândit la asta până acum.

     — Sunt sigur că o să găsești tu ceva, atâta timp cât Keyron nu te mai consideră doar o servitoare de ceva vreme?

     — Ce vrei să spui?

     — Silestis, mai știi? zice el și îmi face cu ochiul, apoi zâmbește timid. E timpul să o ducem pe Sophie la lecții, schimbă, apoi, subiectul.

     Legend trece pe lângă mine ca vântul, deschizând ușa. Îl urmez în tăcere și nu apuc să insist asupra ultimei sale replici, pentru că Celestia și Sophie aproape că se ciocnesc de pieptul lui. Celes se îmbujorează vizibil și își lasă capul plecat, exact așa cum e procedura, dar o pot zări cum mă privește curioasă printre gene.

     Ba nu. Nu mă privește, mă citește. Are acel obicei de a-și prinde obrazul între dinți când pătrunde în mintea cuiva. Însă, de această dată, e foarte diferit. Simt un aer străin în gânduri, o anumită prezență, precum o fortăreață, care îi spulberă puterea de a fugi prin capul meu după bunul ei plac.

     Legend o privește și el. Mâna sa, împodobită cu inele și rubine albastre, este îndreptată spre mine, timp în care pierd contactul vizual cu Celes. Probabil e derutată. Niciodată nu i s-a întâmplat să nu poată să citească gândurile cuiva.

     — Mă scuzați, domnule, rostește ea. Nu v-am văzut venind. De fapt, o căutam pe Avril.

     Sophie se desprinde de Celes și aleargă la mine. Mâna ei caldă o caută pe a mea și îi cuprind degetele în palmă. Stă undeva în spatele meu, la o distanță cât mai mare de Legend.

      — Nu face nimic, îi răspunde acesta. Își duce mâna spre guler, aranjându-l. Noi vă căutam pe voi. E timpul pentru lecțiile micuței. Irene e și ea cu tine?

O zi în plusCitește această povestire GRATUIT!