Antifon, însă n-ai vrut сă cânți

25 1 0

Privind încețoșat în gol, și-n derizoriu

Temându-mă de dorul real și de disperare,

Mă tem că ce scriu o fi muritoriu

Și că mă pierd ca-un strop în mare


Eu rămân în mine numai deșert 

Iar toate-s toate atât de departe

Tot ce-n inimă odată mi-a fiert

E astăzi totul deșarte


Privesc gol și fără suflet la cercul meu închis

În care strâng un dor atât de mare

Accentuat de jurnalul meu, în care-am zis

Cum mi-e teamă că fără tine

Rămâne-n urmă numai disperare,

Iar în urma aceea, a ta, sunt eu


Rămâne-n mine numai deșert

Lăsat de Dumnezeu de-o parte

Vreau să cred în El -- dar ceva-mi spune

Că totul e deșarte


Sătul de formalitățuri, de câte un блин!

Aruncat în potriveala ironică, de orar și de bine --

Acum plâng, ca un șarpe, în ochi străin

Și rămâne numai disperare-n mine


Din când în când mai visezi, iar nebună,

În frumusețea ta îl arunci, îi zici rău.

Eu ridicând mâinile subțiri spre lună,

Mai prind în palme câte-un vis de-al tău.

Și uite-așa am o inimă


A fost și timpul să iubesc, sfășietoare

Vremea în care conștiința mi te voia.

Era o vreme a vieții renăscătoare

Dar n-a fost vremea mea


De-atunci deprimat cronic

Și căzut cu Iacob de pe scară,

Soare, nu-i ironic

Că te-am pierdut în vară?


La o adică, ça faire suis acculé

Și să nu uit că tristețea va dura toujours. [1]   

Iar plictisit de fiecare façon de reculée [2]

Continui clipe și sentimente să fur


Și nu știu până când,

Dar în urma ta

Și din visele tale, râzând

Știu că am inima mea.


[1] [2]   Gogh, Paleologu




Coroana de steleCitește această povestire GRATUIT!