ÎMBRĂȚIȘAREA LUI LUCIFER: Cerul de Opal (III)

Capitolul 8: Incarcerarea Luminii

Zburand dezordonat am ajuns in curtea castelului si am vazut zidurile cum strapung bolta, inaltandu-se. Se inalta, se inalta, pana devin imposibil de trecut. Ma ridic cat pot de mult, incercand sa trec peste ele, dar ma izbesc cu capul de ceva ce nu pot vedea si ma prabusesc la pamant. Aripile imi dispar deodata si ma simt secatuita si vlaguita. Cand ridic ochii, spre marea mea groaza, ma vad inchisa intr-o cusca albastra de lumina. Cusca are forma unui cub transparent si este alcatuita din mii de zabrele ce pulseaza. Imi trag degraba gluga si imi acopar chipul si parul, stand ghemuita si cu mana stransa pe sabie.

Aud strigate guturale si vad cativa soldati luciferici insotiti de Azazel. Femeia numita Reena este alaturi de ei si ma cerceteaza curioasa. Puterile mele s-au topit, dar inca ii pot vedea cu ochii mintii apropiindu-se de mine cu luare- aminte. Azazel se opreste langa cusca si rade plin de satisfactie. Apoi se lasa tacerea. Zornaitul armelor celor ce m-au prins se linisteste si hainele femeii nu mai fosnesc. Toata lumea s-a oprit sa vada ce se va intampla.

- Arata-ti chipul!

Pentru nimic in lume nu voi face asta. M-am chircit si mai mult.

- Am zis...Arata-ti chipul! striga regele dezmatului.

El face un semn femeii si ea il paraseste, dar soldatii raman neclintiti.

- Prea bine....Daca nu vrei sa imi asculti comanda, vom face altfel...

Mana lui se apropie de cusca si simt aerul vibrand. Mii de fulgere albastre ies din zabrele si imi strapung corpul cu mare cruzime...Ma zbat si simt carnea cum incepe sa arda pe mine. Peste o clipa, ele inceteaza. Apoi degetul lui atinge iarasi cusca si alte fulgere imi intra in talpi, in spate, in burta, in cap si ma fac sa gem de durere. Insa nu vreau sa ii arat chipul asa ca indur supliciul in continuare. Un fulger rosu de aceasta data ma izbeste in frunte si puterea lui ma arunca pe spate. Gluga imi cade si pletele imi sunt in neoranduiala... Am strans pumnii voind sa dau viata scutului meu, dar cusca ingerilor nu ma lasa sa fac nimic. Mai mult decat atat, insemnul prins de umar nu-mi mai este folositor, fiindca aud un glas uimit, patruns de nuante inalte cum isi exprima naucirea.

- Pe toate iadurile!

Mirarea lui Azazel a atins cerurile Umbralului. Ma ridic in picioare, ca sa nu ma arat intr-o postura umilitoare si strang teaca sabiei cu nadejde. Un raset batjocoritor imi ingheata umerii ce abia fusesera fierbinti si raniti.

- Ce mai peste am prins in plasa mea! Printul va fi mai mult decat incantat sa te vada, Lauryel! Tulburarea iadului, printesa de Gheata si Purtatoarea Luminii!

Ultimele cuvinte nu mai sunt insotite de izul batjocoritor de mai inainte. Nu imi este frica pentru mine...Ma gandesc la misia mea, care este pe cale de a se prabusi...Am gasit ochii dragonului, dar cum voi mai scapa de aici? Un soldat aduce un corn de aur si Azazel il tine in mana ceremonios, apoi incepe sa sufle in el. Zgomotul puternic cutremura locul si trimite un mesaj spre regatele de jos. Nu va trece niciun ceas si ma voi trezi cu Printul intunericului fata in fata.

Azazel se inclina in semn de salut, isi duce mana la spate si ma lasa in curte, prinsa in cusca si pazita de o duzina de soldati inarmati pana in dinti. Mi-am lasat sabia alaturea si m-am asezat ostenita pe jos, temandu-ma de faptul ca nu voi putea sa ma lupt cu Lucifer...Arma ce m-a facut prizoniera m-a secat de puteri...Amurgul se lasa peste cetate si gandul mi se duce la Kael, la ceata Nepatatilor , la tronul lui Dumnezeu...La regele pierdut al Mortilor vii, la duhurile sclave din iaduri, osandite sa se chinuie in intuneric cine stie pana cand...

Ce a fost in mintea mea cand am venit chiar in inima regatului inamic? As fi vrut sa fi fost alta cale...Landir ma asteapta si acum ascuns indaratul stancilor, nestiind ca am sfarsit fiind prizoniera lui Azazel iar Dakat viseaza la ochii sai rubinii.