Te Voi Cauta...

Au Venit

Clopoteii Tipa. Urla. Zbiara. Se lovesc unii de alti, scrasnesc in sunete metalice si cristaline, anuntand un dezastru.

Yao ii priveste, scuturandu-si mana incercand sa-i faca mai zgomotosi, mai furiosi, mai tumultosi. La fel ca el.

Acestia i-au purtat ura cu incredere si l-au protejat de dusmani si aliati cu devotament si acum continua sa il sustina moral.

Yao fierbe. Fierbe de ura, de ciuda si de tristete... e distrus.

Credea ca l-a gasit. Credea ca s-a schimbat. Credea... credea ca in farsit se puteau bucura unul de altul asa cum ar fi trebuit de a inceput.

Clopoteii se mai linistesc de cum incepe sa suspine, tacut, tremurand, incercand sa se elibereze de emotii.

Trebuia sa continue sa-l omoare. Astfel n-ar mai suferi acum.

E noapte. E o noapte senina si calduta. Frumoasa. In care numai strigatele indurerate ale clopoteiilor se aud. Alfred trebuia sa fie cu el. Trebuia sa fie aici. A cautat peste tot in palat pentru a se asigura ca nu s-a pierdut. E aproape dimineata si el nu a venit. A spus ca va veni. A mintit. Iar! L-a tradat iar! Nu trebuia sa-l lase sa plece. Nu. Nu trebuia sa-l lase in viata de la bun inceput. De aceasta data nu il va mai ierta. Urmatoarea data cand ii va iesi in cale, indiferent de forma...

  Se ridica in picioare, priveste luna aproape plina si isi opreste clopoteii. Linistea pune stapanire pe noapte.

,,Linistea inaintea furtunii." isi sopteste asiaticul plin de ura.

*POC*

Se intoarce brusc, pe calcaie, clopoteii sunand odata cu el, numai pentru a-l vedea pe Alfred, muscand din acoperis, cu un picior inca de partea cealalta a ferestrei. Il priveste pe moment confuz, apoi isi ia o privire impunatoare, ca de felina ce asteapta ca prada sa se apropie. Apoi Alfred isi ridica capul, zambind obosit, cu ochelarii strambi pe nas:

-Scuze ca te-am facut sa astepti!

-Ai intarsiat. Vroiai sa ma tradezi iar si dupa te-ai razgandit? zice Yao mai mult ca un reproș decât ca o întrebare având ochii roșii.

-Trădat? întreabă americanul confuz. Oricum, scuze de întârziere , o să mori de râs când îți zic.

"Vedem noi cine moare" își spune asiaticul în gândul sau inca intunecat.

-S-a întâmplat așa, începe Alfred când ajunge cu bine pe acoperiș. Ți-am povestit de frati'miu , prietenul meu rus și de Iubi , nu?

-...iubi? Yao era mai confuz și mai nervos ca niciodată. Ai o 'iubi'?!

-Normal. E și de rasă! Kiku a fost la fel de mirat ca tine, se vede când e neam lângă neam-

  -Nu suntem neamuri.

  -Cum zici tu, spuse Alfred scoțând telefonul său din buzunar, apoi căutând poze în galerie. O vezi? Ea e Iubi. Doamne, e o pufoşenie de cățel!

-Aha...zice chinezul rămânând perplex, dar mai liniștit, având o față neutră, gândind un rapid "Trebuia să mă aștept la asta"

-De dimineață, după ce m-ai condus acasă și am dormit puțin, am mers iar cu Kiku prin mall pentru a continua completarea cumpărăturilor pentru noul lui stil.

-Stil?

-Arată chiar drăguț cu perucă afro, continuând cu povestea, după ce am plătit cu cardul lui Arthur, l-am văzut chiar pe el cu Ivan și Iubi în cușcă. Mi-a luat nervos cardul. ...am uitat să menționez că i l-am ciordit când am venit în China?