Nonculoare. //n.h.

VII.

„Nu intra acolo !”

„Nu se poate întâmpla nimic rău, pff, fricoasă mai ești”.

„Dar... !”

   Stau în patul meu confortabil și deschid ochii la un film de groază tipic. Acum tipul este înjunghiat de o fantomă banală care se regăsește pe sine când aude țipete disperate, cu care se hrănește.

   Îmi place fantoma asta.

  - Arden ! aud vocea unui irlandez.

   Las un mic țipăt să-mi scape, deoarece în film este o scenă pe care ai putea s-o visezi ani întregi și nu am de gând s-o descriu. După care, oftez scurt și cobor scările, degetele picioarelor atingând lemnul. Este o senzație plăcută, cred.

  - Cum te simți ? e primul lucru pe care îl spune Niall când mă vede.

  - Sunt okay.

   Închid ușa și îl las pe tip să urce primul în camera mea, lucru de prost gust. Sunt o idioată.

   Observ că blondul este sfiios. Își plimbă privirea prin camera mea și îmi analizează posterele cu Nirvana, The Neighbourhood și celălalte, parcă voind să spună ceva.

  - Doar nu credeai că am postere cu voi în cameră, spun sec.

   Se foiește și îmi dau seama că asta credea ; nu mă cunoaște deloc. Dar nu pot să spun că eu îl cunosc.

  - Cum v-ați despărțit ? Te-a bătut ? mă întreabă, poate prea direct.

   Oftez lent și îmi dau seama că fac asta prea des, dar las aerul din obrajii mei să iasă afară. Mă uit în jos când îi răspund:

  - M-am dus la el și l-am tras spre mine. I-am spus că m-am săturat de tot.

  - Și ce a făcut ?

  - A început să râdă.

  - Te-a lovit ?

  - Nu, mint eu.

   Lui Niall i-a înflorit un zâmbet. Păcat că acel zâmbet cald este rezultatul unei minciuni bine spuse.

  - Și cum te simți ? mă întreabă, foindu-se ușor.

  - Ți-am mai spus: sunt okay.

  - Ce înseamnă asta ?

  - Că îți faci prea mari griji pentru că a) vrei să mă ai a ta sau b) ești prea protector.

   S-a înroșit. Hm.

  - Pot să îți folosesc telefonul ? Eu am rămas fără baterie.

  - Mda, sigur.

   Mă îndrept spre laptop, care era fixat pe stand-by și îmi dau seama că am rămas fără curent, iar. Încercând să mă abțin din oftat, iau cartea pe care o citesc acum, dar îmi fixez privirea pe Niall.

  - Ce tot faci acolo ? spun.

  - Tastez un număr de telefon.

  - O, cine e norocoasa ?

  - Haha.

    M-am concentrat pe rândurile scrise cu grijă de către autorul cărții „Sub aceeași stea”, așa că n-am prea auzit conversația lui Niall cu străinul misterios. Când mi-a înapoiat iPhone-ul, l-am aruncat pe pat și am continuat cititul.

  - Ce citești ?

   Nu a așteptat să răspund, ci s-a aplecat spre coperta cărții și a citit cu voce tare titlul.

  - E faină ?

  - Dacă tu consideri iubirea între doi oameni cu cancer „faină”, atunci da.

  - Ție cum ți se pare ?

   Am așteptat un timp până să-mi aleg răspunsul.

  - Sincer ? Aș vrea un Augustus Waters.

   S-a uitat la mine ca la o salată de varză peste care presari miere.

  - Ce vrei ? Sunt single. Și, hm, cu cine ai vorbit ?

  - Secret.

   M-am uitat la el, iar dânsul a făcut același lucru. Și am continuat să ne uităm unul la altul până când m-am întors la cartea mea și l-am simțit așezându-se lângă mine, pe fotoliu. Ne-a acoperit cu o pătură mov, subțire, iar tălpile mele goale s-au atins de picioarele lui.

   A fost un sentiment plăcut.