Clipeam prin fulgere cu tine, goala, pe o iarba rece.
Curgeau siroaie din ploaia de vara in care
m-ai reinviat.
Si, jur, mi-a fost teama!
O clipa gandita, si nu mai veneam.
Dar am fost harazita fara risipa
de arta frumoasa si primejdioasa,
incat am urcat in acela de zece.
Iar cand am ajuns mi te-am dat.
Ne-a durat vesnicia cam cat bucuria:
Pan-a apus neremarcat.
Dar ca-n noaptea aceea, Noiembrie-al vostru n-are atatea
zile ploioase in care
tu sa fi fost mai barbat!
