Întru ochiu umbrii

44 5 0

Cu speranță mă fac băgăcios prin secole,

Și cu aripi diletante zbor greu,

Iar cu ele vorbe lente și reci înghit grețos

Tot sufletul meu.


Zbor dinspre izvoarele vidurilor lent,

Evadat de sub ochiul golului

Care mă cuprindea odată organic, violent

Și care de-astăzi nu există


Suspin greu la vorbe, acum, seci

Care-nsemnau odată ceva;

Prin fața mea, astăzi, să treci --

Că nu mai e treaba mea


Din mâna ta, ce era insomnie

Și venin -- acum s-a stins.

Nu te-ai lăsat, oare, din calomnie?

Cheagul de sânge nu s-a prins?


Din toată masa asta de jeg, oare

Doar pe mine m-amăgești?

Îmi faci astfel o prea mare onoare

Pe altcineva când găsești?


Să-mi zici tu acum direcție

E mai puțin folositor decât

La un picior de lemn frecție,

De tot ce mi-a ajuns în gât.


Coroana de steleCitește această povestire GRATUIT!