Capitolul 10 - Prinț și slujitor

1.1K 220 53


     Transpir. Îmi simt spatele umed și pe frunte am broboane de sudoare. Pulsul meu crește brusc la ultima întrebare rostită și la vederea ochilor neajutorați, din care pare că n-au curs lacrimi de curând, deși sunt roșii, precum un apus de soare aprins.

     Atmosfera se încinge, iar privirea lui îmi desprinde carnea de pe oase. Irisurile sale se plimbă de-a lungul feței mele, urmărindu-mi fiecare respirație, fiecare mișcare, fiecare gest pe care-l fac.

     — Ei bine? spune el pe un ton, dintr-o dată, mult mai calm.

     Sophie își ridică bărbia.

    —  Eu nu am mai văzut-o până acum, răspund hotărâtă.

     Și stiți ce? Toată viața mi-a fost teamă de Regalitate. M-am întrebat tot timpul ce aș face dacă Prințul ar ține un cuțit la gâtul meu și frații mei ar fi și ei pedepsiți. Oare m-aș simți vinovată? Să știu că Moartea i-a luat atât de devreme, înainte să trăiască cu adevărat? Însă iubirea lor necondiționată pentru mine ar fi prea mare ca să mă jelească doar. S-ar duce amândoi în ghearele lupului și l-ar implora să le pună capăt vieții, doar ca durerea să fie pusă pe stop.

     Așadar, egoismul meu nu are limite. Probabil aș face la fel, probabil că nu.

     Dar știu cine sunt cu adevărat. Fata neajutorată de la Periferii a luat o cale diferită față de mine; știu ce ar face Visătoarea.

     Și cred că e timpul ca și Prințul s-o cunoască.

— Irene nu m-a adus aici doar ca să lucrez în bucătărie. Care e adevăratul motiv, Majestate? Și, dacă tot suntem la capitolul întrebări, câți Visători ai ucis până acum, fără gram de milă?

     Mirarea de pe chipul Prințului e de neconceput, mai ales că prada eram eu, iar el prădătorul. Când s-au inversat rolurile? Deși mă aștept ca furia să pună stăpânire pe el, tot ce văd e un rânjet în colțul gurii. Un rânjet superior.

     Se apropie atât de tare de mine, încât îi simt respirația caldă drept în față, dar nu mă intimidează, așa cum mă așteptam să și facă.

     — Monștrii ca mine nu merită milă, de altfel, nici eu nu o dau altcuiva, răspunde, apăsând cuvintele. Haide, Rivera, nu te înfoia la mine ca un păun. Îți pot tăia coada din doar câteva cuvinte.

     Sophie se urnește din loc, prinzându-se de picioarele mele, la fel ca în acea seară. În schimb, Prințul nici nu se uită la ea. Maxilarul îi este încleștat și pumnii îi ține strânși. Dacă până acum nu i s-a răspuns cu aceeași monedă, ăsta a fost momentul meu de glorie.

     Îmi cobor privirea spre ea. Sophie nu pare tristă sau speriată, ci enervată la culme. Din senin, gura ei se deschide și ies cuvinte de neînțeles, de parcă se revoltă sau îl insultă pe Prinț.

     Prințul, după câteva momente, își întinde mâna exasperat spre brațul ei și încearcă să o apuce, precum o fiară. Sophie se trage în spatele meu și îi simt mânuțele mici cum îmi strâng în pumni materialul pantalonului.

     — Ce ți-au făcut? întreb în șoaptă, mai mult pentru mine, dar sunt uimită când Prințul îmi răspunde:

      — Ai mai văzut vreodată un copil de patru ani, venită de acolo, de jos, cu memoria intactă, Rivera? Ei bine, dă-mi voie să-ți explic.

     Se îndepărtează de noi cu spatele până în dreptul pianului. Talpa pantofilor săi provoacă un ecou înfricoșător.

     — Sophie este cea mai tânără copilă cu puteri supraomenești din câte s-au văzut în istorie. Puterile cuiva se pot declanșa de la cinci ani până la doisprezece. Ajunge aici de una singură și vine direct la Palat, iar limba vorbită pe Pământ nu se aseamănă cu a noastră.

     Asta e cea mai bizară chestie pe care am auzit-o zilele astea.

     — Kayuto, continuă el, este traducătorul meu personal. Tot ce a putut înțelege din vorbele ei a fost: „Unde este Avril Rivera?".

     Îmi întorc capul în spate și mă uit la ea. Ochi verzi, buze vineți și obraji fără culoare. Într-un fel, îmi amintește de mine în primele zile de stat în Periferii. Abia știam cum mă cheamă. Abia ce aflasem că Theo și Cole au același nume de familie și că suntem frați de sânge. Abia dacă eram în stare să mă țin pe picioare.

     — Te aștepți să știu ceva despre ea, dacă tocmai ai afirmat faptul că nimeni nu mai are amintiri de dinaintea venirii noastre aici? întreb fără pic de nerușinare.

     A spus fără formalități. Ce crede el? Că mi-e frică să nu le folosesc?

     — În regulă, mi cielo. Te-ai jucat suficient de-a fetița fricoasă de la Periferii.

     Parcă mi-ai citit gândurile.

     — Sunt convins că o să-ți dai seama cine e mica Visătoare și cum a ajuns aici, motiv pentru care am și trimis-o pe Irene să te aducă.

     Poftim? Nu asta este ce a spus Irene. Prințul nu trebuia să știe că ea este la Periferii, nu?

     — Nu înțeleg, îndrug. De ce...

     — Pentru că ai o familie tare băgăreață, știai? Chiar ai crezut că nu știu unde sunt frații tăi în momentul ăsta? îmi râde în față.

     Până acum am simțit doar emoții și supărare. Sunt destul de sigură că tot ce simt acum e doar frică.

     — Știai tot timpul, spun, cu vocea tremurând în șoapte.

     Inima îmi bate din nou în ritm alert. Am un gol rece în piept și iar simt cum apa curge în râuri peste mine. Câteva fire de păr stau prinse de obraz și frunte.

      — Nu le face niciun rău! strig.

     De această dată, eu sunt cea care îl privește în ochii misterioși, plini de un maro ciocolatiu.

     Corpul său rigid părăsește pianul și vine din nou spre noi. Sophia devine agitată și despre mine nici n-aș putea să spun altceva.

     Când ajunge în dreptul meu, respirația mi se taie. Degetele lui îmi strâng acum, cu forță, brațul. Puterea din mușchii picioarelor se năruie, iar aerul dintre mine și podea pleacă și el.

     În următoarea secundă, mă trezesc stând în genunchi, cu el deasupra mea. Șuvițe întunecate îi stau aplecate peste ochi și spune:

       — Există oameni care fug de foc și oameni care se aruncă în flăcări. E timpul să alegi din care tabără faci parte, până nu e mult prea târziu, Avril.

------

------

Hopa! Această imagine nu urmează liniile directoare referitoare la conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
O zi în plusCitește această povestire GRATUIT!