Capitolul 8 - Două părți

1.3K 224 70

     Nici dacă aș vrea, scrisoarea nu s-ar citi singură, iar eu habar nu am ce litere sunt acestea. Pe coperta jurnalului nu scrie niciun nume, ci doar titlul, și anume, „Vremuri apuse".

     Nu înțeleg de ce jurnalul este scris în limba Norkdeal-ului, limbă vorbită de toți locuitorii, iar scrisoarea este, într-un fel, codată.

     Poate autorul, sau autoarea, n-a vrut să cadă în mâinile cui nu trebuie, însă curiozitatea e mult prea mare ca să rezist tentației de a nu o ascunde în cupa sutienului.

     Închid jurnalul cu panglica sa, apoi îl așez pe locul gol de pe ultimul raft.

***

     Câteva ore mai târziu, după ce am așteptat-o pe Clara să mă conducă înapoi în camera pe care Irene mi-a dat-o, mă trântesc pe salteaua moale a patului.

     Sunt extenuată și, totalmente, dată peste cap. Mă aflu în Palat, chiar sub nasul Prințului și al Familiei Regale, al Irenei, și încep să cred că asta e cea mai buna ascunzătoare pentru un Visător.

     Și pentru frații mei.

     Și dacă nu am înnebunit, și sunt sigură că sunt sănătoasă mintal, aș putea jura că patul a gemut când m-am răsucit pe partea dreaptă.

     — M-ai speriat de moarte, nesuferitule! strig și lovesc salteaua cu palma.

     — Am înghițit mult praf pentru tine, Ril-Ril! Fii și tu puțin recunoscătoare, strigă vocea de sub saltea.

     Capul lui Cole se ivește de sub pat și nu durează mult până când mă trezesc luată pe sus și rotită energic.

     — Credeam că nu ai voie să părăsești grajdurile, îi răspund îmbrățișării, mustrându-l.

     — Nu am voie, rânjește ștrengar. Voiam să mă asigur că ești bine.

     Mă face să mă simt mult mai fericită, mai ales când gesturi de acest gen vin chiar de la fratele meu geamăn.

     Încă nu-mi vine să cred că au plănuit așa ceva atât de periculos.

     — Înainte să mă iei la rost, țin să precizez că e vina lui Theo! Practic, el a fost conducătorul...

     — Dar el nu e cu tine? întreb îngrijorată. Nu m-ar mira ca Gărzile să-și fi dat seama că ceva nu este în regulă.

     — Ne-am gândit că mai bine vine doar unul dintre noi la tine. Și să nu îndrăznești să spui că nu-ți pare bine că mă vezi pe mine, Ril-Ril!

     Simt cum îmi apare un zâmbet timid pe față. În ciuda riscurilor pe care le luăm acum, căci nu am avut niciodată curajul să înfruntăm realitatea, totul se întâmplă cu o viteză amețitoare.

     — Trebuie să-ți arăt ceva, mă anunță el și își duce grăbit mâinile la spate. Ține strâns o bucată mare din pânză, rulată neîngrijit.

     — Și eu am ceva să-ți arăt, spun și scot scrisoarea la vedere.

     Îi povestesc despre jurnal și despre cum l-am găsit, despre Minuet, de care știu că ne este aliat, deși motivul încă îmi este necunoscut, despre Irene, sora Prințului despre care nimeni din Periferii nu știe și despre Clara, prima femeie în vârstă pe care am văzut-o vreodată.

     — Și totul într-o singură zi, remarc eu. Să trecem peste, ce este aia?

     Cole mă privește uimit de relatarea mea și rămâne pe gânduri datorită scrierii din jurnal. Totuși, nu mai întreabă nimic, dar știu că o să-i transmită și lui Theo  totul. Chiar îmi doresc să găsesc pe cineva care știe limba din scrisoare. Vreau să aflu de ce s-ar afla un astfel de jurnal în biblioteca Palatului.

O zi în plusCitește această povestire GRATUIT!