Ptiu, să nu fii de deochi!

154 0 0


Dacă cineva i-ar fi zis vreodată lui Mircea că un lucru fie el cât de mic ar putea să-i schimbe viaţa, perspectiva, probabil ar fi murit de râs.

Mircea era un băiat simplu. Rămas fără familie, nimeri – Dumnezeu ştie prin ce conjunctură – în casa văduvei Balmeş, mai cunoscută prin mahala drept "Coana Vica". Acolo, el era un soi de băiat de pricopseală ajutând-o pe văduvă la treburi casnice şi nu numai. De fiecare dată când cineva avea nevoie de ajutor, hop şi el!

În fiecare zi, la orele 5 după-amiaza, coana ţinea un fel de "5 o clock" în care veneau trei prietene cam de aceeaşi etate din cartier şi începeau să trăncăne ca la bursa bârfelor despre varii lucruri de la subiecte din presă până la bârfe de cartier în timp ce beau ceai şi vizionau câte-un film la video sau la TV.

Mircea, la acel moment era pe fază cu tava cu paharele cu apă, cănile de ceai şi castronelele cu dulceaţă după care eventual mai ieşea afară şi se plimba prin curtea cea largă şi visa cu ochii deschişi. De cele mai multe ori, însă, cucoanele îl îmbiau să rămână în sufragerie să vadă filmul "să-şi mai clătească ochii şi el cu ceva, zău, că prea e-aşa plictisit de viaţă!" chit că el de multe ori adormea la film auzind mai mult apropourile babetelor la adresa câte unui actor sau câte unei actriţe mai asemănându-l/asemănând-o cu vreo cunoştinţă, rudă, etc sau bătând apropouri puştiului dacă nu i-ar plăcea şi lui vreo fată după chipul şi asemănarea vreunei actriţe din filmul respectiv. De cele mai multe ori, Mircea adormea şi-l trezea câte cineva zgâlţâindu-l. Sau se trezea el, dar când se trezea, cineva zicea râzând:

- Hei, Mirciulică, c'est fini la comedie!

- Măcar ai visat ceva frumos? Să fi văzut acolo-n film o fată frumoasă cu nişte ochi albaştri... Puteam să jur că-i nepoată-mea de-i la Bucureşti studentă. Adăuga o vecină, madam Adam căreia i se mai spunea şi "Madam Madam".

- Am visat şi eu ceva, n-aveţi grijă, dar visele nu se discută. Rânjea Mircea ca unul care ştie mai mult decât vorbeşte.

- Şi ce anume, mă rog?

- Nu cred că are rost să mai zic, şi chiar dacă aş zice...

- Lasă că ştim noi ce: "O gară şi-o fată şi-un trunchi-în-funchi ca la Şosea?". Ptiu, să nu fii de deochi!

Mircea tăcea şi înghiţea în sec. El visa frumos, dar socotea că visele... erau doar vise. Asta chiar dacă uneori, în clipele de singurătate – mai ales atunci când nu lua la citit biblioteca văduvei – îşi imagina fel de fel de scenarii în care se întâlnea cu personaje din filme, se lupta cu oamenii răi, se distra cu găşti vesele sau salva femei la ananghie. Poate că nu avea rost să le mai povestească. Când se dădu ora spargerii, Madam Madam îl făcu atent:

- Era să uit, Mirciulicule: vezi că mâine se întoarce nepoată-mea de la Bucureşti. N-ai vrea să vii cu mine s-o întâmpinăm în Gara de Sud, s-o ajutăm la bagaje, aşa?

- Bine, dacă vreţi. Zise el cu jumătate de gură gândind că nepoata ei o fi vreo fătuţă de vârsta lui cu aere de vedetă şi cu care chiar şi-aşa n-ar fi avut ce vorbi.

În ziua următoare, coana Vica îl trezi pe Mircea zgâlţâindu-l.Buimac de somn, Mircea se gândi ce se gândi şi văzând că n-are nimic de pierdut, începu să se aranjeze. Tocmai atunci veni şi Madam Madam care-l luă de mână şi o porniră să ia tramvaiul spre Gara de Sud.

Cât dezbăteau ei şi tot flecăreau pe peronul Gării de Sud, o voce anunţa sosirea personalului 5005 la linia 4 şi îi făcu atenţi. Atunci intră şi trenul în gară. Un tren ticsit de lume care mai de care mai pestriţă. Madam Madam era atentă, şi cu ochii ţintă, dar la fiecare uşă era lumea de pe lume claie peste grămadă ca şi când nu mai erau şi alte trenuri şi toată lumea ar fi vrut zor-nevoie să-l ia. Deodată, la o uşă. zări o fată înaltă, blondă şi frumoasă îmbrăcată cu o geacă şi nişte pantaloni de blugi tociţi. Madam Madam o recunoscu:

Salutări din cartierDescoperă acum locul unde povestirile prind viață