Razboinic neinfricat (PARTEA 1)

16 0 0

    Se gandea cu tristete la trecutul sau, acum are 18 ani, este in stare sa isi poarte singur de grija... atunci avea 8 ani,  era neputincios, si era acolo...

    Da! Chiar acolo... in urma cu 10 ani, era acasa, era inca in satul sau natal... si, satul era intreg...

Isi va aminti tot restul vietii ce s-a intamplat acolo... Isi va aminti abisul in care a trait... cum ar putea sa nu isi aminteasca? El, Athos, doar un baietel naiv si aiurit, era fericit, era cu familia sa...temporar. 

    Era vara, era foarte cald, pasarile ciripeau, copacii erau asaltati de fructe, animalele erau asa multe, incat, abia le vedeai, erau claie peste gramada. Ulitele erau pline de balega, parca plouase cu balega de curand... dar cu toate astea Athos era fericit, cum ar fi putut sa nu fie? Era cu muma-sa Magdalena, cu taica-sau John, si cu sora-sa Ilinca, formau un intreg.

    Si, totusi intr-o seara, pe cand Athos muncea impreuna cu tatal sau si muma-sa hranea oile impreuna cu Ilinca, linistea le-a fost tulburata de un tipat, unul singur, apoi au prins viata mai multe, si mai multe, ai fi vrut sa fi la 8 metri sub pamant in ziua aceea... satul era cotropit de ,,Vulturi’’ cum se numeau pe vremea aceea, talhari, dadeau foc la case, omorau orice le iesea in cale: barbati, copii, femei... rareori mai luau ca sclave femei pentru fanteziile lor nebune.

    Jefuiau orice casa, fie ea mai frumoasa sau mai saraca, putin le pasa, lor doar le placea sa vada oamenii suferind.

    Vulturii se indreptau spre partea vestica a satului, partea in care locuiau Athos si familia lui... John, tatal, auzind acestea lua singurul cal din  grajd si il echipa intr-o fractiune de secunda, la fel de repede isi urca copii pe cal si dase un ghiont calului sa porneasca. In ochii tuturor se citea spaima, tristetea, disperarea, dar cel mai mult se citea in ochii bietului tata, care, si-a dat ultima sansa de scapare copiilor sai, un gest de iubire pura. Asa ar trebui sa fie parintii, acestia sunt parinti adevarati!

    Calul o lua la goana, iar tatal isi spuse cuvintele din urma:

-        -  Nu va uitati inapoi! Va iubim!

Dar in momentul acela, tatal a cazut lat ca un bolovan . Pieptu-i  a fost strapuns de mai multe sageti, si, aici, s-a taiat firul vietii, iar Magdalena, a ramas fara capatana intr-o clipita. Athos a lasat sa-I scape un urlet asurzitor, iar apoi, cei doi frati s-au pierdut in inima padurii. Dar erau urmariti…

     Padurea era infricosatoare, si le-ar fi putut oferi  scapare. Copacii erau inalti, crengile lor erau asa de ascutite si batrane incat vantul le purta intr-un vals nemuritor de colo colo de parca ar fi vrut sa te inhate. Vijelia s-a transformat intr-o furtuna, iar furtuna a dat viata codrului. Vantul suiera asa de tare dand grai si copacilor, ar fi parut ca susotesc. Arborii se unduiau intr-un ritm alert, dandu-ti senzatia ca te urmaresc ca sa te prinda. Fulgerele nu faceau altceva decat sa inrautateasca situatia, doar ii bagau in sperieti pe bietii copii. Animalele din copaci ii insufleteau facandu-te sa crezi ca arborii te urmaresc cu privirea.

    Se innoptase de-a binelea… Calul fugea nebun, inspaimantat de sumbra priveliste a padurii, nici Ilinca la cei 17 ani ai ei nu parea a mai fi vie, era vrajita de atmosfera care se apasa asupra padurii, era desfigurata de groaza, probabil credea ca viseaza. Sau cel putin asa spera.

    Athos intreba in liniste:

-        -  Ce ora este? Isi intreba sora suspinand.

-         -  Nu stiu! Raspunse Ilinca.

-  O alta voce urla:

-           -  Stiu eu! Este ora mortii!!!

Apoi, un ecou groaznic ii repeat fraza. Este ora mortii, este ora mortii, este ora mortii… se auzisera unul dupa altul 9 ecouri.

    Athos era foarte speriat, iar Ilinca innebunise, inca mai auzea in capul ei aceasta fraza… si zicea cu glas stins: ,,E ora mortii!’’. Era vrajita de acel ceva, sau cineva…

Razboinic neinfricat (PARTEA 1)Read this story for FREE!