"YoAo"

211 16 13

*Angel's Pov*

Mama încă crede că mă poate readuce în starea copilăriei.Mi-a întins hainele pe pat pentru prima zi de școală,dar bineînțelea că nu le-am luat pe acelea.

M-am îndreptat spre ușa șifonierului și l-am deschis.Imens,dar de bun gust.

Mi-am luat blugi strâmți,tricoul negru și un sacou cu ținte deasupra,iar în picioare platforme.M-am machiat și am coborât la mama.Abia așteptam să-mi țină morala despre cum nu am luat hainele alese de ea.

Mama e o doamnă trecută de vârsta tinereții și cu o poziție dreaptă.Purta un costum de un roz spălăcit format din două piese,avea tocuri de babă și obijnuitul ei coc.Persoana ei emana suspan în momentul în care am coborât.

Nu înțeleg de ce tot poartă papuci de babe,mi-e și rușine.

Da,da.Lumea mă știe ca Angel Swift.

Tipa care te poate distruge doar pocnind din degete,cea care te poate face populară,dar care îți poate face viața un calvar și care poate avea orice băiat.

Mă îndrept spre ea rânjind,se întoarce spre mine și îmi țintuiește corpul cu ochii ei verzi.

Timpul pentru morală,Angel.

Se aproprie de mine și trage aer în piept pregătită să-mi spună vre-o două vorbe dure.

-Cu ce ești îmbrăcată,Angel? Întreabă iritată de aroganța mea.

-Haine.  Îi spun și mă îndrept spre canapea pentru a-mi lua geanta,dar mâna mamei îmi prinde încheietura mâinii și mă întoarce către ea.

-Nu am să-ți tolerez atitudinea asta. Acum te duci să te schimbi cu hainele lăsate de mine.  Îmi spune destul de furioasă.

-Oh,tic-tac. Trebuie să plec,pupici. Îi răspund mimând un sărut.

Mi-am luat geanta cu cărțile greoaie și i-am transmis mamei un sărut ironic.Mama mă privea dezamăgită,privirea ei prea bine cunoscută mie.

Aud telefonul vibrând și l-am scos crezând că Emily sau Caitlin mă suna.Forma telefonului era prea mare pentru buzunarul meu așa că a trebuit să-l îndes în ditamai geanta așa că mi-a luat destul de mult să-l găsesc.

Reușesc să-l găsesc și-l deschid.Am primit un mesaj de la un număr privat,ceva normal în ultima vreme.Cred că alt obsedat mă caută.

              "Așa îți tratezi mama? Shame on you,Angel.

                       Hugs&Kisses -YoAo"

Ce?

Cred că cineva are chef de glume proaste,dar eu nu am.Vreau doar să merg la școală să văd de cine voi râde.Poate de Ally? Sau Chriss?

*Emily's Pov*

Se presupunea a fi o zi nouă din viață.Am pornit spre școală cu gândul că va începe calvarul primei zile de școală nu pentru mine ci pentru ceilalți.

Probabil,Angel,s-a certat cu doamna Swift din nou și întârzie deci opțiunea mea e să o sun pe Caitlin.

Îmi scot telefonul alb din blugii mei albaștri și caut în agendă numărul lui Caitlin.

-Alohaa.  Îmi răspunde entuziasmată.

-Salut. Pe unde ești?

-Păi..mă duc să o iau pe Angel. Îmi răspunde ea în timp ce pe fundal se auzea vocea mamei ei.

-De ce? O întreb mergând liniștită.

-M-a rugat.

-Aha..ok,atunci ne vedem la școală. Paaaa.

-Paaaa și ție.  Îmi răspunde și începem amândouă să râdem.

Am închis telefonul și m-am gândit cât de umiliți vor fi cei noi.Angel e o persoană vicleană de aceea nu-i bine să o superi.Eu și cu Caitlin suntem cele mai bune prietene ale ei,dar uneori ne simțim mai mult ca niște supuse a "Înălțimii ei".

Înaintez spre școală,iar în 20 de minute ajung.Școala formată din 2 corpuri între care se află o terasă,stătea neclintită ca deobicei.Scările din fața ei,destul de înguste îi dădeau bătăi de cap lui Angel,fiindcă venea cu tocuri.M-am apropriat ezitând și am observat o nouă culoare ce înconjura școala.Era un bej de bun gust,dar asortat cu un maro mult prea deschis...noroc cu verdeața și terasa spațioasă care îți iau ochii de la culoarea oribil amestecată.

Am fost readusă la realitate de tocurile mult prea înalte a lui Angel.Zgomotul produs de fiecare dată când tocul de 15 cm atingea solul era insuportabil și totuși Caitlin rezista.

Caitlin era bine îmbrăcată și în pas cu moda,ca deobicei.Purta colanți cu un imprimeu albastru,cămașă neagră,lungă în spate și scurtă în față și ghete negre.O purta la braț pe Angel care mergea mândră în timp ce geanta neagră cu ținte a lui Caitlin se tot freca de șoldul ei și era vizibil deranjată.

Caitlin și-a aranjat din instict geanta pe umăr,iar Angel și-a pus tot părul blond și ondulat pe umărul stâng.

S-au apropriat de mine zâmbind.

*Caitlin's Pov*

Ne apropriam cu pași mari spre Emily.Îmi este frică să-i dau drumul lui Angel,s-ar putea să cadă și să dea cu mufa de asfalt.Emily purta blugi albaștri asortați cu o bluză albă și o jachetă neagră,iar în picioare avea converșii ei preferați.

Am ajuns în fața ei și am început să ne îmbrățișăm.

Am simțit cum mâna lui Angel se îndepărtează și se uită spre Ally.Știm ce va urma,dar nu putem face nimic.Angel se aproprie de ea și îi șoptește cuvinte de batjocură la ureche.Ally este speriată și tot corpul ei tremură,la sfârșit pleacă plângând.

Angel se întoarce fluturându-și părul fericită,băieții roiau în jurul ei.

Te vei schimba vreodată,Angel?

*Emily's Pov*

Am văzut-o pe Angel în timp ce o umilea pe Ally.Era oribil ce făcea,dar chiar nu știu de ce noi nu făceam nimic.

Eu și Caitlin ne uitam în continu la Angel care le povestea băieților ce lucruri i-a spus lui Ally.Era mândră și plină de ea în timp ce băieții o priveau de sus până jos,salivând.

Era ceva obijnuit,nimic nou.

Vei înceta să mai faci oameni să nu se simtă confortabil în propria piele?

*Angel's Pov*

Stăteam în fața școlii cu roiul de băieți în jurul meu.Caitlin și Emily erau vizibil deranjate,dar de ce mi-ar păsa acum când James stă în fața mea?

James era mai mare decât mine și se părea că și el este interesat de mine.Ochii lui căprui îmi fixau corpul,iar mușchii lui se încordau la fiecare mișcare...bineînțeles că momentul meu de vis a fost stricat de minunatul meu telefon.

L-am scos din geantă.

Alt mesaj de la număr privat,deja mă scoate din sărite.

              "Angel,Angel...data viitoare nu vei scăpa așa ușor.

                   Hugs&Kisses-YoAo"

Să scap cu ce?

Sunt Angel.Nu mă poți răni cu nimic,nu ai cu ce.

Dacă voi afla cine e acest "-YoAo",îi voi face viața un calvar.

Primul capitol.

Sper că va plăcut și aștept păreri și voturi din partea voastră :*

Little Liar GirlsCitește această povestire GRATUIT!